Problemele locatarilor din Micro 40: Lipsa unei pieţe, trotuare sub apă şi alei neasfaltate

Problemele locatarilor din Micro 40: Lipsa unei pieţe, trotuare sub apă şi alei neasfaltate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
  • Oamenii se plâng de faptul că fosta piaţa s-a degradat în ultimii ani şi nu mai există decât două-trei tarabe * Locuitorii din Micro 40 se uită cu jind la alte cartiere, unde Primăria a făcut investiţii în pieţe noi * Zeci de chioşcuri au umplut trotuarul din faţa fostului complex din Micro 40, iar maşinile de marfă fac aprovizionarea pe trotuar, printre trecători şi alte maşini parcate aiurea


Cea de-a doua întâlnire între reporterii "Vieţii libere" şi cititorii ziarului a avut loc săptămâna trecută în Micro 40. Interesul oamenilor pentru astfel de întâlniri este extrem de mare, dovadă că la ora 9,00 erau deja strânşi în jurul chioşcului mai bine de 10 oameni. De departe, cea mai mare problemă a oamenilor din Micro 40 este faptul că nu au o piaţă adevărată. De ani de zile, aşa-zisa piaţă este de fapt formată din două tarabe şi trei aprozare. Niciun alt fel de amenajare! „Profită de faptul că sunt doar doi-trei şi ţin preţurile extrem de ridicate. Ca să nu mai vorbim de faptul că multe dintre legumele pe care ni le vând sunt veştejite, n-au niciun aspect comercial şi de multe ori ne şi fură la gramaj. Preferăm să mergem la tarabele din Micro 39, chiar dacă este departe, măcar acolo avem de unde să alegem”, spune Constanţa Tudor, una dintre persoanele care ne-au aşteptat joi la chioşcul "Viaţa liberă". Nemulţumirea oamenilor este cu atât mai mare cu cât spun că plătesc aceleaşi impozite ca şi cei care au pieţe moderne. „Vrem şi noi o piaţă acoperită, uite cum se face în Micro 39, cum este în Ţiglina. Acolo, după ce s-a terminat ziua de piaţă, totul se închide şi este linişte. Plătim aceleaşi impozite şi nu înţeleg de ce suntem mereu uitaţi când vine vorba despre investiţii. De ani de zile ni se promite, dar rămânem cu promisiunea. Acum, nici deputat nu mai avem care să ne poarte de grijă”, spune un alt locuitor din zonă.

Cine-a pus cârciuma-n târg?

Dacă tarabe cu producători agricoli certificaţi nu au, oamenii din Micro 40 au în schimb cinci cârciumi unde îşi pot îneca amarul. Dar să nu credeţi că este vorba despre cine ştie ce baruri selecte, nu, bodegi ordinare! „Dau drumul la muzică de la cinci dimineaţa şi o opresc noaptea târziu, de multe ori la insistenţele noastre, ale oamenilor chinuiţi de beţivii care urlă, înjură sau cântă după propriul plac. Ne-am săturat, poliţişti nu mai vezi după ce se înserează, probabil că le este frică şi lor ca nu cumva să se ia la harţă cu beţivanii”, se plânge Constanţa Tudor. Oamenii din Micro 40 îşi pun acum mari speranţe în noul primar, pe care-l aşteaptă în cartier să îi spună necazurile. „Politicieni nu vezi la noi în cartier decât în preajma alegerilor. Vin, promit marea cu sarea, după care nu-i mai vezi patru ani. Acum, că avem un nou primar, poate vine mai des pe la noi, pentru că avem multe să-i spunem. Pe vechiul primar nu l-am văzut decât o dată sau de două ori în toţi cei 12 ani de mandat”, au spus toţi cei prezenţi la întâlnirea de la chioşcul "Vieţii libere".

Pietonii, ca maşinile pe şosea!

Peisajul pe care-l vezi în momentul în care cobori în staţia de transport în comun „Micro 40” nu este unul tocmai plăcut. Trotuarele au fost umplute de-a lungul timpului de zeci de gherete în care se practică un comerţ impropriu, deloc civilizat. Din cauza lor, oamenii sunt nevoiţi să meargă pe stradă, fiind deseori predispuşi accidentelor. Multe dintre gherete stau închise de ani de zile, dar nu au fost dărâmate de autorităţi. În tot acest timp, în spatele rândului de chioşcuri stă aproape nefolosit un ditamai depozit, aflat se pare în proprietatea Galmopan. „Să dispară dom’le toate chioşcurile de pe trotuar şi să le dea spaţii în depozitul ăsta. Să-şi facă standuri civilizate, să vândă şi ei, nu vreau să li se ia pâinea de la gură, dar să arate frumos”, spune Costică Gâţă, un pensionar care locuieşte în Micro 40. Nu de aceeaşi părere este unul dintre comercianţi: „Am vrut să fac o investiţie, să arate frumos. Nu m-au lăsat cei de la Primărie. Au spus că este posibil să ne dărâme chioşcurile şi să găsească o altă soluţie”, ne explică comerciantul. Cert este că în urmă cu ceva timp au fost câteva tentative din partea unor patroni care şi-au deschis supermarketuri în incinta acestui depozit Galmopan, dar care nu prea au mers, fiind închise după doar câteva luni. Locatarii din Micro 40 vin şi cu propuneri: în locul chioşcurilor de pe trotuare ar putea foarte frumos să fie amenajate parcări, pentru că se simte lipsa lor.

Trotuarul, ca o stradă!

Cum în fostul complex mai sunt câteva societăţi comerciale, aprovizionarea acestora se face numai pe trotuar. „Trebuie să ne ferim şi când mergem pe trotuar! Zi de zi, sunt  zeci de maşini care trec pe lângă noi, unele chiar cu viteză destul de mare”, se plânge o altă pensionară. Din cauza lanţului de chioşcuri, multe dintre magazinele din spatele acestuia se plâng că nu sunt la vedere şi că nu vine nimeni să cumpere de la ei. Este chiar şi cazul chioşcului de ziare "Viaţa liberă": „Chioşcul nostru se vede doar dacă treci printre alte două chioşcuri. Tocmai de aceea, la noi vin doar persoanele care ştiu de noi. Dacă ar veni o persoană din alt cartier, cu greu ne-ar zări”, spune vânzătoarea de la "Viaţa liberă".

Trotuare sub apă şi alei neasfaltate din comunism!

Un grup de locatari de la blocurile T ridică problema trotuarelor care se inundă la primii stropi de ploaie sau aleior dintre blocuri care n-au văzut asfaltul de zeci de ani de zile. “Trotuarul nostru se inundă la fiecare ploaie, trebuie să mergem prin apă de 10-15 centimetri de fiecare dată, pentru altfel nu avem cum să intrăm sau să ieşim din bloc. Nu ştiu ce se întâmplă, dar apa nu ajunge la canalizare. Stă câteva ore bune chiar şi după ce se opreşte ploaia”, spune un locatar de la blocul T4. Oamenii se tem şi că apa ar putea ajunge chiar şi sub blocuri şi le-ar putea distruge fundaţia. “Şi-aşa în multe subsoluri este mizerie şi avem apă!”, a completat locatarul. Acestei nemulţumiri i se adaugă şi cea venită din partea unor şoferi, care spun că şi-au distrus maşinile călcând prin gropile şi şanţurile din aleile dintre blocuri. “Nu i-am mai văzut pe cei care fac plombări de ani de zile. Şi atunci când au plombat aleile, au ţinut câteva săptămâni, după care gropile au reapărut. Oare nu face nimeni recepţie la lucrările astea, nu se dă o garanţie?”, spune supărat un alt locatar de la T-uri. Ca să nu mai vorbim că pe aleile dintre blocuri nu mai există de ani buni de zile niciun fel de semnalizare rutieră. “Au fost furate şi nimeni n-a venit să le înlocuiască. La fel cum sunt furate extrem de des capacele de canalizare. Este un adevărat pericol, şi pentru oameni, dar şi pentru maşini”, ne-au mai semnalat oamenii.

Ghena de gunoi, paradisul căutătorilor de PET-uri

Ani la rând, ghena de gunoi din spatele complexului comercial din Micro 40 a fost un adevărat focar de infecţie. Era ocolită sistematic de utilaje, iar când acestea ajungeau în sfârşit să ridice gunoiul, luau doar grosul, lăsând o mizerie mare în urmă. În ultimul timp, situaţia s-a remediat, iar ghena arată acum mult mai bine. În schimb, oamenii care locuiesc la blocurile din jurul amplasamentului au acum o altă mare problemă: căutătorii de PET-uri! “Răscolesc în tomberoane, aruncă sacii cu gunoi pe jos şi fac un adevărat vacarm atunci când încep să pocnească bidoanele din plastic, să le stâlcească, pentru a încăpea cât mai multe în sacii lor enormi”, spune Costică Gâţă, un locatar din zonă. Oamenii spun că au văzut de multe ori poliţişti locali trecând pe lângă căutătorii de PET-uri şi nu le-au făcut nimic. “Dacă nici ei nu îi iau la rost şi nu-i gonesc de la ghenele de gunoi, atunci cine să o facă? Noi, să ne mai luam şi la bătaie cu ei”, adaugă o altă locatară din zonă. Oamenii se plâng că aceste pocnituri de PET-uri au loc de cele mai multe ori în zori, la primele ore ale dimineţii, dar că sunt situaţii când se aude gălăgie şi la miezul nopţii. Din peisaj nu lipsesc celebrele căruţe trase de cai, în care se urcă acei saci imenşi cu PET-uri, şi care circulă apoi nestingherite pe şoselele oraşului. “Oare Poliţia Rutieră chiar nu-i vede sau închide ochii intenţionat?”, se întreabă retoric Costică Gâţă.

Citit 2906 ori Ultima modificare Duminică, 05 August 2012 18:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.