Berea te îngraşă şi îţi atacă ficatul

Berea te îngraşă şi îţi atacă ficatul
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
  • Consumul a trei beri pe zi duce la îngrăşarea cu două kilograme într-o lună * Alcoolul conţinut de bere este îndeajuns pentru ca, în timp, să provoace grave afecţiuni ale ficatului

O bem seara pe terasă cu prietenii, duminica la grătar, în faţa televizorului, pe plajă, în anotimpul cald sau pur şi simplu în faţa blocului. Indiferent de locul sau de împrejurarea în care o consumăm, berea este socotită de mulţi drept o băutură potrivită pentru potolirea setei sau pentru a te răcori. Nutriţioniştii şi medicii atrag însă atenţia că gustul este aproape singurul aspect pozitiv pe care consumul de bere îl presupune.

Calorii „goale”

Pentru că este fabricată în mare parte din cereale, berea conţine o mare cantitate de carbohidraţi. Consumul a trei sticle de bere pe zi, spre exemplu, duce la aportul a 650 – 700 de calorii, în funcţie de marca pe care o consumăm. Doar că aceste calorii nu au aproape nicio valoare nutritivă, în condiţiile în care cantitatea de calorii recomandată zilnic o putem lesne acoperi din cele trei mese recomandate. Astfel, acest exces se va depune sub formă de ţesut adipos. Consumul a trei beri pe zi timp de o lună, spre exemplu, va duce la depunerea a două kilograme de grăsime pură. Dacă mai adăugăm şi faptul că berea este însoţită de cele mai multe ori şi de alimente consistente, acumularea de kilograme este şi mai mare, în realitate. Un pericol şi mai mare este reprezentat de berile cu diferite arome, care conţin şi mai multe calorii.

„Consumaţi în exces, carbohidraţii duc la acumularea de ţesut adipos şi pin faptul că, odată ajunşi în ficat, stimulează secreţia de insulină, ceea ce duce la predispoziţia organismului de a acumula depozite de grăsime”, explică medicul nutriţionist Magdalena Moroşanu.

Ficatul, îmbibat cu alcool

În condiţii normale, ficatul reprezintă unul dintre cele mai rezistente organe ale corpului. Practic, celulele hepatice au o capacitate extraordinară de refacere. Totuşi, consumul frecvent de alcool pe perioade lungi de timp poate afecta iremediabil acest organ intern. Riscurile sunt mari, dacă ne gândim doar la probabilitatea destul de ridicată de a dezvolta ciroză hepatică.

„Este demonstrat faptul că două beri consumate zilnic pentru o perioadă de cinci ani duce în majoritatea cazurilor la apariţia cirozei hepatice. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu cei care, deşi nu beau zilnic, consumă săptămânal peste 300 de grame de alcool”, atrage atenţia dr. Dan Botezatu, şeful secţiei de Gastroenterologie din cadrul Spitalului Judeţean Galaţi.

Citit 49183 ori Ultima modificare Luni, 13 August 2012 17:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.