Deşi nu mai este în campanie electorală, primarul Marius Stan promite din nou cinematograf de top la Galaţi. Prezent alături de regizorul Cristian Mungiu la lansarea filmului "După dealuri" la Galaţi, eveniment petrecut într-un spaţiu caracterizat de mulţi drept impropriu pentru o proiecţie, la Casa de Cultură a Studenţilor, primarul Marius Stan a spus că Galaţiul va avea un cinematograf de primă mână peste un an. "Este trist că un oraş precum Galaţiul încă nu are un spaţiu potrivit pentru astfel de evenimente. Îl invit, însă, pe regizorul Cristian Mungiu la Galaţi peste un an, după ce va fi luat premiul Oscar, la un cinematograf adevărat", a spus Marius Stan, fără să detalieze, totuşi, datele vreunui proiect concret în acest sens. Cristian Mungiu a insistat, la rândul său, asupra nevoii de cinema într-o comunitate precum cea a Galaţiului. "Mă întorc la Galaţi după mulţi ani, într-un loc care a pierdut demult acest obicei de a vedea filme la cinema. Apreciez că e o mare reuşită a noastră şi a celor care au organizat că au făcut în aşa fel încât să vă dea de ştire şi să vă aducă în seara asta aici. Mi-aş dori foarte mult ca în anii care vin să fie nişte săli pentru că, oricât de mult ne place să vedem filme pe telefonul mobil şi pe laptop, până la urmă filmul văzut la cinematograf are un alt rost. Uneori se întâmplă să vină realizatorul şi să vorbeşti cu el, alteori vin actorii, ieşi din casă, vorbeşti cu cineva", a spus regizorul Cristian Mungiu înainte de a vorbi despre producţia "După dealuri".
Marius Stan a promis în faţa lui Cristi Mungiu că Galaţiul va avea cinema peste un an Scris de Marius Ţuca

Etichetat cu

Marius Ţuca
Articole recente - Marius Ţuca
Câinele lui Macovei | Ocolul ziarului în 30 de ani PAMFLET/ Nica, sfătuit de Pâslaru: "Torna, torna, fratre!" PAMFLET/ Corupţii noştri sunt mai buni decât ai lor Gălăţenii încă visează/ De ce nu se fac INSTALAŢII INDIVIDUALE la CĂLDURĂ A început programul anual de REVIZII/ Când şi unde TAIE Apaterm APA CALDĂ în Galaţi
Mai multe din această categorie:
12 comentarii
-
postat de MA PISH PE CENZURA VOASTRA DE COMUNISTIJoi, 15 Noiembrie 2012 22:15MA PISH PE CENZURA VOASTRA DE COMUNISTI CARE MI-ATI STERS MESAJUL
MA PISH PE TOTI RAHATII CARE CONDUC ACEST ORAS [ADICA ,CARE FURA ] SI PE ZIARUL ,,VIATA-LIBERA,, COMUNIST .00 -
postat de bazinul baia comunalaJoi, 15 Noiembrie 2012 00:47pina la cinematograf e cale lunga.primarul stan spunea ca va pune in functiune bazinul in septembrie.
cred ca galatenii vor putea vedea in curind linga fostul cinema central o frumoasa circiuma.proprietar...d-na sotie de NOU PRIMAR!00 -
postat de himMiercuri, 14 Noiembrie 2012 23:20scuze de cenzura, premiul se numeste PPUULLIItzer!00
-
postat de himMiercuri, 14 Noiembrie 2012 23:18O sa faca si cinematograf, bazin olimpic, stadion, mall...tot ce isi doreste fiecare atunci cand o sa ia Marius Tuca premiul PULItzer.00
-
postat de adina bratuMiercuri, 14 Noiembrie 2012 23:02vrem bazin olimpic la galati! se poate face langa stadionul siderurgistul ca e facuta baza si sunt pusi pilonii! s-au bagat bani acolo si trebuie doar continuat. terenul e ok! nu avem unde sa inotam ieftin si bun si sa vina toti copiii si adolescentii si nu sa stea dupa blocuri mancand seminte!00
-
postat de un cetatean din NOUL GALATI!Miercuri, 14 Noiembrie 2012 21:38Eheei, domnul primar promite multe.....a promis si ca atunci cand va castiga campionatul cu otelul va merge pe jos pana la Slanic Moldova.. la vazut cineva facand asta!.....se pricepe bine la dat din gura!....si apoi daca a zis ca vom avea cinema cand Mungiu va lua Oscarul, cu siguranta mai avem de asteptat....ca doar timp avem:))))00
-
postat de JeanMiercuri, 14 Noiembrie 2012 19:28Bai Tzuca, da nu ti-a promis si tie o promovare, ceva ofiter de presa la primarie. Ai toate calitatile necesare :)00
-
postat de alexaMiercuri, 14 Noiembrie 2012 17:56majoritatea din galati se duc la promenada mall braila sa vada filme.. sa recunoastem, daca am avea un mall ca promenada la noi in oras, cel de la braila ar fi pustiu !!! cand va duceti la braila la mall, uitati.va cate masini de galati sunt acolo .. si plus ca mai sunt si altii care vin cu maxi taxi, tren etc .. ar face profit mare si o afacere foarte buna daca ar face macar cinema .. mall.ul il avem mai vai de capul lui .. dar il avem si asta conteaza. s.a mentinut pana acum, nu ca cel de la casa rosie . sa vedem ce va fi in continuare .. oricum dunarea mall are investitori din braila ..00
-
postat de albinitaMiercuri, 14 Noiembrie 2012 14:18si cine sa mai umple aceste sali de cinema, cind aproape toti au acasa tv, calculator si poate vedea de pe net orice film doreste, plus ca sunt multi care au renuntat la multe placeri din viata datorita starii de degradare continui al nivelului de trai, omul decit sa dea sa zicem 5 lei ptr un film , mai bine cumpara o paine, sau ceva ptr in casa, cind multi nu au cu ce si plati facturile , mas indoi sa mearga la cinema, asa ca degeaba construim sali de cinema , ca si elena udrea sali de sport sau terenuri de sport cind oamenii dorm prin bordeie, e laudabila initiativa primarului, dar in loc sa vad un film prefer sa am ce pune pe masa , sau sa umblu aiurea pe strada ca nu am bani sa beau o cafea intr-un bar, nu de sali de cinema sau sali de sport sau terenuri de sport au nevoie romanii, care au ajuns sa se intoarca inapoi la luminare si sa incaleasca apa la aragaz sa se spele, de ce oare din cite cinematografe au fost in galati sau inchis? probabil ca nu mai incapeau oamenii in sali venind la film00
-
postat de ddddddMiercuri, 14 Noiembrie 2012 11:53Ha..ha..ha.cine sta sa-l creada pe mincinosul asta de primar..00
-
postat de Cinefilul braigaleanMiercuri, 14 Noiembrie 2012 11:05Dar de ce-i impropriu spatiul de la CCS? Chiar e draguta sala, poate aparatura nu-i chiar in regula, dar spatiul in sine e chiar dragut si intim. A, ca n-ai facilitati de parcare, socializare etc., asta e alta poveste. Dar ar trebui sa renuntam la ideea salilor mamut in favoarea celor cu aparatura de ultima ora, gen sala de vizionare, si la care si spectatori sa se simta ca niste "alesi" ca au avut norocul sa prinda bilet, nu ca o gloata adunata sa incaseze distribuitorul filmului cat mai mult si nu conteaza in ce conditii, asa-zis "de masa"...
Mai bine mai multe sali mici si superdotate, prin care sa se poata rula mai multe productii in decursul unei singure saptamani, decat sala uriasa, cu acustica proasta si climatizare greoaie, rentabila doar pentru blockbustere...00 -
postat de GalateanMiercuri, 14 Noiembrie 2012 10:08Da ce, il doare gura ?!? Numai bine, pana atunci termina dezastrul care l-a inceput cu teii din oras !!!00