Spune Marian Tiron, unul dintre ultimii meseriaşi din Galaţi în acest domeniu * Tot ce înseamnă reparaţii obiecte de uz casnic - între 2 şi 10 lei
Atelierul de tocilărie din Piaţa Centrală (lângă florăria de pe strada Tecuci) este unul dintre puţinele care mai există în Galaţi. Marian Tiron are 34 de ani şi duce mai departe meseria învăţată de la tatăl său, Ştefan Tiron. „Tata a lucrat vreo 10 ani, exact în acest loc, iar tocilărie a făcut timp de 15 ani. De şase luni tata s-a prăpădit şi eu am vrut, în amintirea lui, să-i duc mai departe meseria”, povesteşte Marian.
„Repar şi ascut de la cuţite la lanţuri de drujbă”
Îl întreb dacă se poate trăi din aşa ceva şi zâmbeşte amar. „Repar orice obiect metalic de uz casnic, ascut de la cuţite până la lanţuri de drujbă, mai vin oameni să le pun nituri la oale, fiare de călcat, umbrele, tot ce înseamnă reparaţii obiecte de uz casnic. Însă nu pot spune că se poate trăi din asta. Tarifele sunt aceleaşi de trei-patru ani, între 2 lei şi 10 lei, în funcţie de complexitatea reparaţiei”.
Marian lucrează în fiecare zi, de dimineaţă, până la 16,00, iar sâmbăta şi duminica până la ora 14.00. „Eu sunt de profesie lăcătuş confecţii metalice, am şi specializarea de sudor, însă după ce l-am pierdut pe tata n-am vrut să-i închid prăvălia, nu m-a lăsat inima şi m-am reprofilat”. Soţia sa este şomeră şi au o fetiţă de opt ani. „Chiar dacă aş fi avut băiat, nu mi-ar fi plăcut să continue meseria asta. În Galaţi ştiu că mai există un singur atelier de tocilărie, în Micro 19, însă acolo tarifele sunt mai mari. Şi a mai fost unul, pe strada Traian, dar s-a închis. Eu nu am schimbat tarifele, oricum lumea nu are bani”, spune, realist, Marian.
„De sărbători vin cei mai mulţi clienţi”
Cele mai bune perioade din an sunt cele de sărbători. „Chiar dacă e frig în decembrie şi îmi îngheaţă mâinile, prefer să ţin deschis, pentru că atunci, înainte de Crăciun, vin oamenii să le ascut cuţitele. Însă nici atunci nu câştig mai mult de 50 de lei pe zi, în cel mai fericit caz. După sărbători e o perioadă moartă, până aproape de Paşti, când iarăşi am cereri”. Clienţi nemulţumiţi nu a avut. „O dată a venit cineva cu o maşină de tocat care nu mergea. Şi i-am spus ce să facă şi a mers. Reclamaţii nu am avut niciodată.”
Când era copil, Marian Tiron nu se gândea că va urma meseria tatălui. Acum, visul său cel mai mare este să-şi poată extinde atelierul, să aibă atât scule, cât şi spaţiu după inima lui. „Aici vin oameni de peste tot, şi de la Tulcea şi din Vrancea şi din Brăila. Uneori, când se formează rând, clienţii lasă obiectele şi vin să le ia peste o oră, două”.
Cel mai puţin îi place să ascută forfecuţe de unghii. „Mi-s urâte forfecuţele de unghii, că-s migăloase şi trebuie să fie foarte bine ascuţite, pentru pieliţe. Oricum, în ziua de astăzi, meseria de tocilar nu mai este deloc profitabilă”, conchide Marian Tiron, tânărul care şi-a lăsat propria profesie pentru a duce mai departe atelierul şi renumele tatălui său.
