Prinse într-o adevărată spirală a compromisurilor, femeile agresate sau abuzate de către soţi sau concubini ajung destul de rar să vorbească despre dramele prin care sunt nevoite să treacă în fiecare zi. Tiparul este, în multe situaţii, asemănător. Totul începe cu reproşuri, adesea nejustificate. La scurt timp, învinuirile sunt însoţite de jigniri şi de ameninţări. De aici şi până la lovituri nu mai este decât un pas. Psihologii care se ocupă de astfel de cazuri spun că pe lângă suferinţa îndurată de femei, cei mai afectaţi sunt copiii nevoiţi să trăiască în astfel de familii.
Ani număraţi în certificate medico-legale
Aneta (nume fictiv) a trăit în concubinaj cu partenerul ei din 1996 şi până în urmă cu câteva luni. Au împreună doi băieţi. După ani de bătăi, jigniri şi reproşuri tânăra a avut curajul de a face un pas decisiv. Ajutată de jandarmi, ea a reuşit să-şi găsească un adăpost temporar la Fundaţia „Familia”, care deţine singurul centru din Regiunea 2 sud-est care oferă sprijin persoanelor victime ale violenţei în familie. „La început au fost discuţii, aşa cum se întâmplă în fiecare relaţie. După ce s-a născut primul băiat, concubinul a început să-mi reproşeze că l-am făcut din interes. Au urmat scandaluri şi bătăi repetate, fără un motiv anume. Apoi, în timp ce izolam acoperişul unei clădiri, concubinul meu a alunecat şi a căzut. Timp de peste un an, cât el a stat la pat, am fost nevoită să alerg singură peste tot pentru a menţine pe linie de plutire firma pe care o aveam. Nu a trecut mult, însă, şi a devenit gelos. Mereu când eram nevoită să mă duc la Finanţe sau la alte instituţii mă acuza că am fost cu alţi bărbaţi. În timp ce-l hrăneam, mă lovea şi să mă trăgea de păr. Pe de o parte îl acuzam pentru ceea ce face, dar pe de altă parte îmi era şi milă pentru situaţia în care se afla. Apoi, a început să o jignească şi pe mama. Devenea violent mai ales atunci când bea. Vrând să le pot oferi copiilor mei mai mult, din septembrie 2011 m-am angajat. Cât timp eram plecată la serviciu, însă, partenerul meu nu avea grijă deloc de copii. Mă bătea atât dimineaţa, cât şi după-amiaza, atunci când mă întorceam acasă. În toţi aceşti ani, am ajuns de cinci ori la spital din cauza bătăilor. De fiecare dată, am scos şi câte un certificat medico-legal. Ultima oară m-a bătut în ultimul hal chiar în luna noiembrie a.c. M-a dat de mai multe ori cu capul de peretele balconului. Atunci mi-am luat copiii şi m-am dus la poliţie. Într-un final, a venit un echipaj de jandarmi care ne-a adus la Centrul de adăpost. Acum am un avocat şi l-am dat în judecată. Vreau să-mi recuperez apartamentul şi să obţin ordin de restricţie, pentru a-mi putea creşte în linişte copiii”, ne poveşte, printre lacrimi, Aneta. Tânăra pare traumatizată de reamintirea întâmplărilor prin care a trecut. Se scuză în permanenţă pentru faptul că plânge, dar ne mărturiseşte că la simpla amintire a concubinului nu se mai poate abţine. De când a plecat de acasă, fostul partener agresiv nu încetează să o caute zilnic la telefon. „Îmi spune că îi pare rău, că ne iubeşte mult şi că ne aşteaptă acasă ca să ne împăcăm. Nu e prima oară când aud lucrurile astea, însă”, adaugă tânăra.
„Îmi spunea că sunt o putoare mondială”
Ioana (nume fictiv) a divorţat în anul 2007. După o perioadă în care şi-a crescut singură cele două fete, ea l-a cunoscut pe cel care avea să-i devină concubin. „Încă de la început era irascibil, însă am crezut că aşa e normal. Îmi reproşa mereu că el e unul singur, în vreme ce noi suntem trei. Începuse să mă jignească din ce în ce mai des. Uneori, mă şi lovea. Îmi spunea că sunt o putoare mondială. Apela şi la violenţă emoţională. Nu mă lăsa să vorbesc la telefon, mi-l ascundea, după care spunea că sunt nebună şi că el niciodată nu ar face un asemenea lucru. De trei ori am plecat de acasă la rude, însă mă întorceam pentru că îmi era ruşine de vecini şi de cunoştinţe. Am trecut peste ruşine, însă, în momentul în care a început să dea şi în fata mea mai mare. Atunci am chemat Poliţia, care a venit destul de repede. Am plecat de acasă şi am găsit adăpost aici. Acum, nu vreau decât să stau iar în apartamentul meu, doar cu copiii”, spune Ioana. Ca şi Aneta, Ioana are norocul să aibă un serviciu.
Peste 900 de cazuri
Din 2003, atunci când Centrul Fundaţiei „Familia” a început să funcţioneze, s-au înregistrat peste 900 de cazuri de persoane care au venit să ceară adăpost. „Centrul dispune de 20 de locuri. Fondurile le primim de la Consiliul Local, de la Consiliul Judeţean şi din donaţii. Practic, lucrăm tot timpul la capacitate maximă. Nu de puţine ori, suntem nevoiţi să refuzăm cazurile care vin din afara judeţului şi, uneori, chiar şi pe cele din judeţ. Mamele şi copiii care vin aici sunt ţinuţi pentru o perioadă de 60 de zile, cu un termen de prelungire de până la 180 de zile. Beneficiază de cazare, mese calde, servicii de spălătorie şi consiliere de specialitate. Atunci când ajung în centru, majoritatea mamelor sunt destul de rezervate. Nu vorbesc, iar când totuşi o fac ne spun că simt că agresorii continuă să reprezinte încă o ameninţare. Cu timpul, însă, prind încredere şi ajung să treacă peste traumele pe care le-au suferit. Sunt şi cazuri în care după ce ne chinuim cu o femeie şi o ajutăm să-şi revină, aceasta se întoarce alături de partenerul agresiv şi lucrurile o iau practic de la capăt. Acestea sunt situaţiile care mă dor cel mai tare”, explică Mariana Robea, directoarea Fundaţiei „Familia”.
Din martie, când a fost adoptată Legea împotriva violenţei în familie, în Galaţi au fost date trei ordine de restricţie. În momentul de faţă, unul este suspendat. Dacă situaţia o impune, Tribunalul poate decide evacuarea agresorului din casă, păstrarea unei distanţe de minim 200 de metri şi interzicea de a lua legătura cu membrii familiei. Mai mult, instanţa îl poate obliga pe agresor să ia parte la şedinţe de consiliere psihologică.
