A fost odată, ca niciodată, un împărat mare şi puternic. Motorină Împărat era numele lui, iar supuşii, cale de şapte văi şi-o vale-adâncă, îi rosteau numele cu mare respect şi cu teamă cumplită în suflet.
Deşi capitala şi-o avea în cetatea de pe malul Dâmboviţei, lui Motorină Împărat îi plăcea cel mai mult regatul Dunării. Că de acolo îi ieşea lui mălaiul gros şi avea cu ce răsplăti cohortele de slujitori umili şi de domniţe nurlii. Era un mălai divin de gros, zic cronicile, chiar dacă povestea e cumva cu cântec, dacă înţelegeţi ce „voiu a zice”.
Aproape de gurile fluviului, marele şef descoperise un adevărat paradis (fiscal), de unde putea să facă rost de vagoane şi chiar de corăbii întregi cu carburanţi, fără accize şi fără alte dări. Era foarte fericit. Şi-i făcea fericiţi şi pe jupânii pompagii, drum şapte poşte. Ceva mai la deal, în ţinutul oamenilor cu ceafa lată (care mâncau mai ales castraveţi), găsise şi alţi cumpărători pentru milioanele de ocale de carburanţi, iar în vistieria împărăţiei sale, din selectul cartier Evaziunea, se adunau zilnic grămezi uriaşe de aur nedijmuit de degetele pătate de cerneală ale hapsânilor strângători de biruri.
Însă marea lovitură a dat-o de-abia după ce a semnat tratatul secret cu regatul Fiscaliei. În schimbul unui haraci neoficial, dar mult mai mic decât birul oficial, regele Şpagă Vodă al Fiscaliei a dat sfoară-n ţară, către servitorii lui de nădejde, să lase caravanele lui Motorină Împărat să treacă spre ţara oamenilor cu ceafa lată şi spre toate zările de soare pline, căci haraciul s-a dat, s-a luat şi e garantat.
Afacerea merge de atunci aproape ca unsă, iar slujitorii de la Galaţi veghează cu ochi de vultur ca nimic (mă rog, aproape nimic) să nu tulbure marele drum al motorinei către pompele de la oraşe şi sate, dar mai ales din ţara castraveţilor muraţi.
În jurul acestui negoţ se ţes zilnic noi legende. Bunăoară, anul trecut (pare mult, dar nu-i deloc mult de atunci), cică ar fi avut loc un eveniment care i-a uimit chiar şi pe cei mai mari alchimişti şi magicieni din lume. Carburantul din 18 caravane cu roţi de fier a dispărut cu totul misterios din locul unde nişte slugi necredincioase le trăseseră pe linie moartă, în vederea verificării actelor. Şi să vezi tămbălău după aceea! Nu. Nu pentru că a dispărut motorina, ci pentru că fraierii de slujbaşi s-au amestecat în treburile împărăteşti. Treburi imperiale, dar care de fapt sunt uluitor de penale.
De altfel, mişeii au fost puşi să cureţe cu limba locul faptei, apoi au şi fost daţi afară din solda lui Şpagă Vodă al Fiscaliei, ca să fie de învăţătură de minte pentru plebei şi ca să nu mai cuteze nimeni să-şi bage nasul în treburile marilor oameni ai ţării.
Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus poveste-aşa. Căci, evident, dacă n-ar fi, nu s-ar mai povesti.
