Olanda tocmai ne-a blocat accesul în spaţiul Schenghen, iar următorul termen de aderare este în 2014. Am încercat să vedem cam cât de departe ar fi Galaţiul faţă de capitala Olandei. Simbolistic, cele două oraşe pot spune că sunt înfrăţite. Galaţiul îl are ca patron pe Sfântul Andrei, în timp ce peste tot în Amsterdam găseşti simbolul oraşului, cei trei de X. Acest simbol, ce a ajuns să fie asociat cu pornografia, are la bază conotaţii religioase, motiv pentru care îl găseşti şi pe biserici. XXX reprezintă cele trei cruci ale Sfântului Andrei, ce au ca scop apărarea urbei în faţa apei, a molimei şi a focului.
Transportul în comun
La Galaţi sunt de actualitate cozile interminabile de la ghişeele Transurbului, cauzate în mare parte de graba municipalităţii de a înlocui vechile abonamente gratuite ale pensionarilor cu celebrele bilete. Olandezii au rezolvat expeditiv această problemă. Nu se pot forma cozi pe la ghişee din simplul motiv că în fiecare staţie de transport în comun poţi găsi cel puţin 4-5 automate, de unde îţi poţi achiziţiona diverse variante de abonament. Între noi fie vorba, o călătorie cu tramvaiul în Amsterdam costă aproximativ cât o cursă cu taxiul din Micro 19 până la gară, dar, pe de altă parte, şi puterea de cumpărare a olandezilor este mult mai mare decât cea a românilor.
Apropo de transportul în comun. Faţă de Galaţi, în Amsterdam cu greu poţi vedea un autobuz. Şi cele existente sunt destinate turiştilor străini, care scot câteva zeci de euro pentru un tur relativ anemic al oraşului. În rest, legăturile pe distanţe lungi se fac fie cu metroul, fie cu tramvaiul.
Oraşul bicicletelor
Primul lucru care te frapează în momentul în care ajungi pe malul Amstelului sunt miile de biciclete şi de biciclişti prezenţi în trafic. Nimeni nu-i claxonează, nimeni nu-i înjură, toată lumea este obişnuită cu prezenţa lor pe carosabil. Nu vă închipuiţi că bicicletele cu pricina arată ca scoase din cutie. Nici vorbă. Multe au lanţurile ruginite, vopseaua scorojită şi arată oribil. Proprietarii nu par însă prea afectaţi de aceste lucruri, motivul fiind unul relativ simplu. Bicicleta este un lucru util, pe care-l foloseşti până la epuizare, după care îl arunci. Cumperi alta, nişte oameni îşi păstrează locurile de muncă, deoarece construiesc noi biciclete şi toată lumea e mulţumită.
Pe de altă parte, ca o comparaţie, Galaţiul stă absolut jalnic din acest punct de vedere. Pistele de biciclete, cele care există, sunt plasate pe trotuar, au gropi, guri de canalizare sau pomi în mijlocul lor. În ultimii ani, Galaţiul a văzut destul de multe proteste ale bicicliştilor, cu marşuri organizate. Din păcate, acestea au fost doar strigăte în vânt, deoarece, deşi s-a schimbat conducerea municipalităţii cu una care teoretic susţine mişcarea în aer liber, nu s-a petrecut absolut nimic. Culmea este că nici măcar investiţiile nu ar fi atât de mari. Trebuie doar trase nişte linii pe asfalt, trebuie puse nişte semne de circulaţie şi problema ar fi rezolvată. Probabil că totul ar costa mai puţin decât mobilierul inexistent de la Baia Comunală, dar asta este o cu totul altă discuţie.
Totul se vinde!
Poate lucrul ce ar trebui cel mai temeinic preluat de la olandezi este capacitatea acestora de a vinde şi de a te face să te întorci în oraşul lor. Lăsând la o parte districtul cu felinare roşii şi coffee-shopurile cu iz de marijuana, tot ce are o poveste poate fi vândut. Casele vechi sunt recondiţionate uniform, drept pentru care oraşul are un aspect unitar. Vechile biserici, unde odată erau încoronaţi regii sau unde îşi dorm somnul de veci personaje importante ale culturii mondiale, au fost transformate în muzee. Am întrebat un muzeograf în timpul excursiei la Amsterdam când a fost oficiată ultima slujbă în minunata biserică unde aveau loc odată încoronările. Răspunsul m-a dat pe spate. „În ultimul timp, religia la noi nu mai are o atât de mare pondere. Drept pentru care în această biserică nu s-a mai oficiat o slujbă de cel puţin 50 de ani, dacă nu mă înşel. În schimb, puteţi vizita minunata noastră colecţie dedicată culturii amerindiene”, ne-a spus acesta.
Olandezii au artişti. Mulţi. Şi buni. Cum nu toate muzeele pot beneficia de operele originale ale lui Van Gogh, Rembrandt sau Van Dijk, olandezii au apelat la metode originale de a-şi promova arta. Pentru a vedea reproduceri (printate la calitate maximă, dar totuşi printate) trebuie să scoateţi din buzunar 20 de euro, adică peste 80 de lei. Mult, veţi spune. Nu de aceeaşi părere sunt şi turiştii care se înghesuie să vadă respectiva colecţie. Motivul este unul relativ simplu. Pe lângă imaginile de o calitate impecabilă, ai parte şi de un istoric detaliat al lucrărilor, dar şi al pictorului. Mai mult, în momentul în care ne-am prezentat ca ziarişti români, organizatorii expoziţiei s-au arătat dispuşi să aducă respectiva colecţie şi pe meleaguri dunărene, în caz că cineva s-ar arăta interesat.
Ca o contrapondere, muzeele gălăţene, exceptând evident Muzeul de Ştiinţe ale Naturii, încep să dispară încet, dar sigur. Nu pentru că nu ar avea exponate de calitate sau pentru că personalul nu ar fi calificat. Pur şi simplu sediile sunt retrocedate, comunicarea cu posibilii clienţi este aproape inexistentă, iar publicitatea de asemenea. Aceste motive sunt arhisuficiente pentru a explica numărul foarte mic de vizitatori ai muzeelor gălăţene.
Curăţenia, mai subţire
Te-ai aştepta ca un oraş ca Amsterdamul, şi mai ales centrul său să strălucească de curăţenie. Nu este neapărat cazul. Deşi maşinuţele de măturat strada acţionează aproape non-stop, nici măcar acestea nu pot face faţă capacităţii localnicilor şi turiştilor de a produce gunoi. Drept urmare, mai ales prin zonele comerciale din centru, ai ocazia să calci ba pe pungi de chipsuri, ba pe pahare de cafea sau pur şi simplu pe coji de fructe. Măcar aici putem spune că Galaţiul se aseamănă pe undeva cu oraşul de pe malul Amstelului.
Soluţii ieftine şi la îndemână
Nimeni nu îşi închipuie că în două luni Galaţiul poate deveni un centru turistic şi economic al României. Pe de altă parte, se pot găsi soluţii elegante şi ieftine pentru foarte multe probleme. Totul este să existe puţină bunăvoinţă. Spre exemplu, pistele de biciclişti pot fi realizate de asistaţii sociali, peisajului urban i se poate da un aspect unitar cu ajutorul legilor existente, dar nerespectate, în timp ce problema transportului ecologic poate fi şi ea rezolvată prin recondiţionarea vechilor linii de tramvai. Mai mult, un ultim exemplu al eficienţei municipalităţii din oraşul ce se mândreşte cu simbolul său, cei trei de X, lucrările de întreţinere a liniilor de tramvai şi a părţii carosabile se fac după ora 2 noaptea, ca nici turiştii şi nici contribuabilii să nu fie deranjaţi.
