O problemă care ne încovoaie. Cum scăpăm de durerile de spate

O problemă care ne încovoaie. Cum scăpăm de durerile de spate
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

După o zi petrecută în faţa calculatorului, probabil că mulţi dintre noi resimt dureri ale coloanei vertebrale. Medicii spun că le putem evita adoptând o poziţie potrivită, care, contrar aşteptărilor, nu este cea clasică, la 90 de grade. Până nu demult, ni se recomanda să stăm pe scaun cu spatele drept, astfel încât între coloana vertebrală şi coapse să se formeze un unghi de 90 de grade. Se pare totuşi că această poziţie nu este cea mai sănătoasă, mai ales dacă scaunul nu este unul ergonomic. Cercetătorii scoţieni de la Spitalul Woodend din Aberdeen au observat că, atunci când stăm drepţi pe scaun, zona lombară a coloanei suportă toată greutatea părţii superioare a corpului. De aceea, discurile intervertebrale se uzează şi, uneori, din cauza greutăţii, se dizlocă, presând pe nervi. Aşa iau naştere durerile din partea de jos a spatelui.

Cum evităm deformările

Potrivit specialiştilor scoţieni, cea mai confortabilă şi mai puţin dăunătoare poziţie de stat la birou este cu spatele înclinat la 125-135 de grade. Astfel, greutatea corpului cade pe o porţiune mai mare a coloanei vertebrale, fără a o suprasolicita. De asemenea, pentru a menţine spatele în poziţia naturală şi pentru a evita deformarea coloanei vertebrale, umerii trebuie să stea relaxaţi. Nu prea relaxaţi însă, deoarece în timp vor căpăta aspectul de umeri „căzuţi“. Persoanelor care lucrează mult timp la calculator li se recomandă să nu îşi aşeze monitorul pe unitatea centrală, ci direct pe birou, în faţă, nu lateral. Conform medicilor, atunci când tastăm sau când citim la calculator, ar trebui să nu fie nevoie să ne mişcăm prea mult capul.

Cum prevenim durerea de degete

Poziţia braţelor pe birou este la fel de importantă ca şi cea a spatelui. Şezând pe scaun, coatele trebuie să fie la nivelul biroului, prin urmare, trebuie să ne ajustăm înălţimea scaunului astfel încât să ajungem cu coatele pe birou. Specialiştii ne atrag atenţia că nu este bine să lăsăm coatele suspendate în afara biroului, deoarece această poziţie duce la „căderea umerilor“. De asemenea, este indicat ca, atunci când tastăm la calculator, să nu ne sprijinim podul palmei pe birou, ci să mişcăm antebraţul cu totul.

Astfel, evităm suprasolicitarea articulaţiilor de la nivelul degetelor şi instalarea sindromului de canal carpian (afecţiune manifestată prin dureri la nivelul degetului mare, al arătătorului şi al degetului mijlociu).

Picioarele trebuie să stea drepte

Potrivit specialiştilor din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), trebuie să atingem solul cu toată talpa, iar în spatele genunchilor trebuie să se formeze un unghi de 90 de grade. În cazul în care înălţimea scaunului nu ne permite acest lucru, ar trebui să ne aşezăm picioarele pe o cutie.

Exerciţii recomandate de OMS

Încrucişaţi mâinile la spate şi prindeţi coatele cu mâinile opuse. Înclinaţi capul spre stânga, iar umărul drept lăsaţi-l în jos. Menţineţi această poziţie timp de 30 de secunde, respirând profund. Repetaţi mişcarea, înclinând umărul stâng şi capul spre dreapta. Şezând pe scaun cu spatele drept şi cu picioarele uşor depărtate, lăsaţi mâinile relaxate în faţă. Aplecaţi uşor capul, umerii, apoi spatele, până când atingeţi solul cu mâinile. Menţineţi această poziţie 30 de secunde.

Citit 2240 ori Ultima modificare Luni, 08 Aprilie 2013 15:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.