Lucrările de instalare a unui sistem tehnic de securitate au demarat, ieri, la Grădina Botanică. În luna noiembrie 2012, Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii a scos la licitaţie lucrarea, în valoare de aproape 319.000 lei, care ar trebui să asigure supravegherea video în timp real a persoanelor sau evenimentelor din cadrul Grădinii, iar luna aceasta a fost atribuită firmei Romlotus Computers SRL. Potrivit directorului tehnic al societăţii Romlotus, Ovidiu Barbu, firma speră ca în trei luni, lucrarea să fie finalizată, dar depinde foarte mult şi de diferitele dificultăţi care ar putea apărea pe parcurs. „Este destul de dificil să estimăm, pentru că nu ştim ce dificultăţi ne aşteaptă, mai ales că este vorba de o Grădină botanică şi sunt tot felul de specii care trebuie protejate. Trebuie să avem grijă să ocolim acele specii. Ne-am propus ca în trei luni să terminăm, chiar dacă în contract este prevăzută o perioadă de 8 luni de zile pentru finalizare”, ne-a explicat directorului tehnic al societăţii Romlotus, Ovidiu Barbu. Astfel, în trei luni de zile, Grădina botanică a Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii ar trebuie să fie echipată cu 21 de camere care să înregistreze tot ce mişcă.
În trei luni, Grădina Botanică va avea sistem de supraveghere video Scris de Nicoleta Onofrei


Nicoleta Onofrei
Articole recente - Nicoleta Onofrei
”Viaţa liberă” - un fel de a fi de care îmi e dor Ce primării gălățene NU au contracte de SALUBRIZARE După o lună de zile: În Micro 17, GUNOIUL este neclintit Aliaţi de campanie: CANDIDAT LA PRIMĂRIA GALAȚI, Nicuşor Ciumacenco vrea rezolvarea problemelor cu ajutorul universitarilor CINEMATOGRAFUL de la Shopping City, tot la nivel de discuţii, dar mai avansate
Mai multe din această categorie: