Curtea DGASP Galaţi, plină de voie bună: 200 de copii au repetat joaca de-a copilăria

Curtea DGASP Galaţi, plină de voie bună: 200 de copii au repetat joaca de-a copilăria
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

200 de copii din cele cinci centre de plasament din municipiul Galaţi s-au întâlnit, ieri, la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie Galaţi, pentru a sărbători, în avanpremieră, Ziua Internaţională a Copilului. Chiar dacă cerul era jumătate înnorat, jumătate însorit, copiii au dansat, au cântat, s-au bucurat din plin că e ziua lor şi au repetat la scenă deschisă joaca de-a copilăria. De faţă erau şi mămicile care au copii în plasament sau în adopţie.

Astfel, cale de câteva ore, scena improvizată din curtea DGASP Galaţi a devenit micul şi marele lor univers, unde cei mai talentaţi dintre asistaţi au intrat în pielea unor personaje de poveste, au cântat imaginându-se mari artişti sau au rostit versuri. „Este bine astăzi, pentru că ne jucăm de-a copilăria, ne bucurăm de cântece şi uităm de temele de la şcoală”, ne-a spus Paula. „Venim la această sărbătoare de ani de zile, pentru că eu sunt asistent maternal de ani buni. Acum cresc doi fraţi, unul de patru ani, altul de şase ani şi mă bucur şi eu odată cu ei că pot să le ofer ceea ce părinţii lor nu le mai pot da: siguranţa şi dragostea părintească. Mama acestor copii este decedată şi m-am legat mult de ei, chiar dacă am şi eu patru copii la casele lor”, ne-a spus Lucia din Galaţi.

Cântecele şi râsetele zglobii ale celor mici s-au auzit ieri până spre amiază la sediul amintitei instituţii care era prezentă prin participarea şi implicarea asistenţilor şi instructorilor sociali, dar şi a directoarei Manon Cristoloveanu.

Nici organizatorii nu s-au lăsat mai prejos. Pentru că toţi cei 200 de copii au fost cuminţi, frumoşi şi grabnic ascultători, toţi - de la mic la mare - au primit mici daruri - dulciuri. De fapt, de ambele "tabere", starea de a dărui a caracterizat sărbătoarea copilăriei, semn că mici sau mari am învăţat că doar "dăruind, vom dobândi!" frumuseţe, generozitate şi dragoste.

Citit 984 ori Ultima modificare Vineri, 31 Mai 2013 18:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.