Modernizarea, mai la toamnă... Trotuarele de pe Brăilei, pericol pentru pietoni
Foto: Foto: M. Stanciu

Modernizarea, mai la toamnă... Trotuarele de pe Brăilei, pericol pentru pietoni
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

E imposibil să mergi în siguranţă pe dalele sparte, care alunecă la fiecare pas, se plâng, pe bună drepatete, cetăţenii Galaţiului


„Porţiuni întregi din dalele care altădată acopereau trotuarele din municipiul Galaţi sunt sparte, unele sunt instabile şi altele lipsesc. Toate constituie un real pericol pentru trecători. Deunăzi, în staţia din Ţiglina I am ajutat o bătrână să se ridice, deoarece s-a împiedicat de dalele sparte şi a căzut la pământ. Cu aproape două luni în urmă am fost informaţi că strada Brăilei va intra în reparaţii capitale. Când vor fi înlocuite şi dalele, pentru a nu mai pune în pericol vieţile oamenilor?”, ne-a întrebat recent, pe bună dreptate, Marian Pavelescu din Galaţi.

În municipiul Galaţi, pe strada Brăilei - porţiunea dintre Hotelul Galaţi şi inelul de rocadă - trotuarele lasă, în mare parte, de dorit, fiind zone întregi pe unde, practic, nu se poate emrge în siguranţă nici dacă eşti sănătos tun. Dacă eşti vârstnic sau copil care abia învaţă să meargă, e şi mai grav, iar despre părinţi cu cărucioare, nici nu mai vorbim, e dezastru. Din păcate, deşi sezonul estival este cel în care avem cea mai mare nevoie de trotuare în bună stare, vom mai avea de aşteptat până să reuşească Primăria să le reabiliteze.

"Dalarea trotuarelor este o etapă care face parte din proiectul de modernizare a străzii Brăilei, porţiunea dintre Hotelul Dunărea şi inelul de rocadă. Sperăm că dalarea şi pavarea vor începe cât mai curând posibil, astfel ca până la sfârşitul anului să fie terminată modernizarea amintitei porţiuni din strada Brăilei”, ne-a spus Mihai Costache, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi.

Potrivit programului Consiliului Local Galaţi, lucrarea de modernizare a amintitei zone pietonale are în vedere reabilitarea a 34.500 metri pătraţi de dale şi pavele şi amplasarea a 50 de bănci.

Citit 1561 ori Ultima modificare Duminică, 09 Iunie 2013 17:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.