Valoroasa statuie de bronz realizată de Dimitrie Măţăuanu străjuieşte un soclu gol, pe care ar fi trebuit să fie piesa centrală a monumentului, un obelisc simbolizând Reîntregirea Ţării
Ce vede specific gălăţean turistul, român ori străin, care are ghinionul să debarce din tren tocmai la Galaţi? Nu fântâni, verdeaţă, ci un monument militar, incomodat de un stâlp de iluminat stradal, înconjurat de câini, depozite şi uitare, cu iarbă crescută la cap... Pe placa de marmură de pe soclul statuii din Piaţa Gării (denumire populară) scrie: „În amintirea ostaşilor morţi în războiul din 1916 - 1918”.
O valoroasă statuie din bronz străjuieşte astfel o absenţă: o compoziţie mai amplă, niciodată terminată, simbolizând Reîntregirea. Avem un soldat străjuind nimic! Ca un simbol a ce-a mai rămas din România Mare, în timpul căruia se şi ridica statuia clasică - în anul de graţie 1926. Aflată la intersecţia străzii Gării (pe vremuri se numea Lascăr Catargiu, fost de patru ori premier) cu Dogăriei şi Ana Ipătescu, eroina de la '48, statuia ocupă centrul Pieţei Ion Heliade Rădulescu. Ce-o fi fost în capul edililor, care n-au găsit un personaj proeminent local ori un eveniment de evocat, reîntregirea de pildă? Doar judeţul nostru l-a născut pe generalul Eremia Grigorescu, eroul de la Mărăşeşti... De altfel, dintre trecători, trei nu ştiau cum se cheamă piaţa, unul nu ştia că e piaţă, iar doar doi mi-au spus: „E Piaţa Gării, domnule!” Câţiva şi-au amintit de un vultur de bronz de pe obeliscul din piatră retezat, probabil soluţia de înlocuire a statuii centrale neterminate. Bronzul se vinde bine… A fost turnat în Capitală, în celebra turnătorie „V.V. Răşcanu”.
O sinucidere şi multă birocraţie
Autorul, sculptorul bucureştean Dimitrie Măţăuanu, participant direct la război, alături de alţi artişti români care au făcut crochiuri şi apoi tablouri cu scene din lupte, precum gălăţeanul Nicolae Mantu, a avut o adevărată obsesie a războiului, realizând în ţară numeroase statui dedicate eroismului românilor, dar s-a sinucis înainte de a turna şi basoreliefurile laterale cu scene de război (se văd firidele, goale!) şi piesa principală (?), un obelisc, tot din bronz, reprezentând România Mare. Fratele său s-a ocupat de continuarea turnării după matriţele existente, dar preţul materialelor a crescut şi nu se ştie precis de ce Primăria nu a mai preluat de la Bucureşti celelalte piese: patru primari au luat decizii contradictorii! Ne-a rămas opera unui artist adevărat: elev al marelui Paciurea la Bucureşti, Măţăuanu şi-a continuat studiile la Paris cu Ernest Dubois, un mare sculptor francez. A fost recompensat cu Premiul I într-o competiţie internaţională la Paris. Memorialistul belle-artelor gălăţene, Corneliu Stoica, scria în 2008 în „Arte Vizuale” că statuia fusese înălţată la iniţiativa avocatului şi magnatului imobiliar Ştefan H. Ştefan, preşedinte de comisie interimară (Consiliul Local între două alegeri). Statuia de azi a fost realizată în numai un an! Completarea, o odisee birocratică, nu s-a făcut! Banii, daţi de Primărie, plus Societatea Mormintele Eroilor. Lucrarea, încredinţată lui Măţăuanu, a fost aprobată atunci şi de Guvern. Astăzi, statuia are măcar destul spaţiu ca să „respire”, dar nu şi un ambient elegant! Pustietate, sărăcie, deşi ultimii ani s-au mai reabilitat clădirile zonei şi avem o gară nouă. Maro!
