Impozit pe câinii comunitari!

Impozit pe câinii comunitari!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Gălăţenii plătesc 80 de lei pentru întreţinerea câinilor vagabonzi * Impozitul se achită la începutul anului * Iniţiativa Primăriei Galaţi vine în urma dialogului cu Brigitte Bardot, celebra apărătoare a drepturilor animalelor * „Începe să se facă dreptate” * Noile atribuţii ale Poliţiei Comunitare *

Câinii vagabonzi costă şi încă nu puţin! Gălăţenii plătesc, începând din luna februarie, impozitul pe casă mărit cu 80 de lei, achitând în acelaşi timp şi „IMPOZITUL PENTRU CALITATEA URBANĂ A ANIMALELOR FĂRĂ STĂPÂN”. În februarie, Consilul Local a decis: trebuie să plătim, proporţional, pentru mâncarea, întreţinerea, curăţarea şi deparazitarea câinilor comunitari.

Este doar începutul

„Într-adevăr, Galaţiul a intrat în rândul localităţilor civilizate” a susţinut primarul Dumitru Nicolae, în cadrul conferinţei de presă de ieri, de la sediul instituţiei.

„80 de lei nu este mult, doamnă!”, ni se adresează primarul, şi completează: „Dumneavoastră cât aţi dat la coafor, să vă vopsiţi părul? Vă zic eu că aţi dat mai mult de 80 de lei… Nu ştiu ce părinte nu se gândeşte la copilul lui, când îl trimite dimineaţa la şcoală: să fie hrănit bine, să fie îmbrăcat, pieptănat…”

„Dacă respectivul copil se întâlneşte cu un căţel înfometat şi jigărit, pe care vrea să îl mângâie, ce se întâmplă?! Îi convine mamei copilului să arunce bani pe dero, să-i spele hainele? Ce se întâmplă dacă e muşcat?! Păi, dacă copilul este muşcat, atunci este clar: căţelul a simţit că este un copil rău - câinii nu muşcă degeaba”.

Şi viceprimarul Mircea-Răzvan Cristea a declarat vinerea trecută că impozitarea cetăţenilor pentru întreţinerea cât mai multor câini, pe timp nedeterminat, este vitală:

„Întreţinerea unui câine într-un adăpost al Primăriei costă 146 de lei pe săptămână”. Asta înseamnă aproape 600 de lei pe lună, mai mult decât salariul minim pe economie.

Doar o dată pe an?!

Aţi remarcat că luna trecută plătiţi 80 de lei în plus la impozitul pe casă? Da, dar probabil aţi remarcat şi că blăniţa câinilor comunitari este mai lucioasă, mai curată, că majoritatea căţeluşilor vagabonzi au acum zgărzi inscripţionate „I.C.U.A.S.”! Acest lucru vi se datorează.

„Începe să se facă dreptate! Suntem fericiţi că măcar atâta lucru se face pentru căţeluşii care nu au stăpân”, spune încântată Alice Dumitru, reprezentanta Ligii Române de Apărare a Câinilor Comunitari:

„Nu considerăm că Primăria Galaţi ar trebui să se oprească aici. Conform calculelor noastre, faptul că fiecare gălăţean plăteşte 80 de lei impozit, DOAR O DATĂ PE AN, pentru întreţinerea căţeilor comunitari, este total insuficient!! Un calcul simplu arată că nu se acoperă nici măcar un sfert din întreţinerea unui animal, cu atât mai mult a unuia aflat în libertate, pe străzi…”.

Calculul banilor

Reprezentanta Ligii are toate motivele să fie nemulţumită de doar cei 80 de lei primiţi anual de la fiecare gălăţean!

Dintre cei 325.000 de gălăţeni, 278.000 plătesc impozite; înmulţind cu 80 de lei, rezultă o sumă de 22.240.000 de lei (adică 222.400.000.000 de lei vechi) pe care Primăria îi strânge pentru ajutorarea celor 30.000 de căţei (raportat la numărul populaţiei şi numărul câinilor, la nouă gălăţeni revine câte un câine).

Plătim, aşadar, împreună cu alţi opt ca noi, un total de 720 de lei anual (7.200.000 lei vechi) pentru ca fiecare căţel să aibă parte de mâncare, control veterinar periodic, vaccin, deparazitare şi zgărdiţă.

„Taxa de câine” – iniţiativa lui Brigitte Bardot

Contactată prin e-mail de către reporterii „Viaţa liberă”, Fundaţia „Briggite Bardot pentru protecţia animalelor sălbatice” a răspuns prompt: „The Romanians dogs were left in utter misery. If the citizens do not pay the ˝dog tax˝, they should be punished by taking their pets from them” – „Câinii români au fost lăsaţi într-o mizerie cruntă. Dacă cetăţenii nu pot plăti ˝taxa de câine˝, atunci ar trebui să fie pedepsiţi, prin a le fi luate animalele de casă”.

Tonul scrisorii se îndulceşte ulterior: „Da, am fost contactaţi încă din anul 2005 de către primarul oraşului Galaţi, din România. Considerăm că […], odată ajunşi în Europa, este de datoria dumneavoastră, ca cetăţeni ai lumii civilizate, să plătiţi, prin impozitare, la fel ca în Avignon, Franţa, pentru întreţinerea patrupedelor fără stăpân. Este trist faptul că exemplul oraşului dumneavoastră nu îşi găseşte ecou şi în alte localităţi din România”.

Scrisoarea electronică, semnată Briggite Bardot, vorbeşte şi despre necesitatea de a interveni, prin lobby, în Parlamentul European pentru protejarea raţelor albastre, ocrotite în deşertul african de o lege care pedepseşte vânarea lor cu tăierea mâinilor.

Reacţii

Contactat telefonic la Kabul, Afganistan, unde vizitează timp de trei zile detaşamentele militare gălăţene de menţinere a păcii, prefectul Claudiu Brânzan recunoaşte că nu este la curent cu iniţiativa Primăriei:

„Când mă voi întoarce, voi avea o discuţie cu domnul primar şi atunci voi putea spune mai multe. Eu am crezut că plătesc un impozit mai mare pentru că am făcut viramentul de pe card, şi ştiţi că acolo se opresc taxe”.

Cristian Gâscă, directorul Poliţiei Comunitare, ne-a asigurat că „…toţi cei 88 de poliţişti care se vor ocupa de găsirea animalelor fără stăpân şi îndrumarea lor la Centrele de Hrănire şi Îngrijire Medicală au studii psihologice de specialitate”.

Nu putem să nu ne întrebăm dacă, în actualul context, există condiţiile necesare pentru îngrijirea câinilor vagabonzi, sau şi această iniţiativă va rămâne una irosită: sunt pregătite cabinetele veterinare pentru valul celor 30.000 de maidanezi?

După ce v-a dezvăluit motivul creşterii impozitului, „Viaţa liberă” promite să ancheteze în continuare dacă maidanezii beneficiază de pe urma banilor impozitaţi nouă, gălăţenilor. Să-i privim, între timp, cu dragoste: au şi ei salariul minim pe economie…

Daţi click AICI pentru a vedea modul de calcul prin care s-a stabilit nivelul sumei de 80 de lei plătită de fiecare gălăţean!

Citit 2272 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.