Te-ai săturat de porecla din certificatul de naştere? Află ce trebuie să ştii dacă vrei să-ţi schimbi numele

Te-ai săturat de porecla din certificatul de naştere? Află ce trebuie să ştii dacă vrei să-ţi schimbi numele
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
  • 87 de gălăţeni au scăpat, anul trecut, de nume ridicole, indecente sau prea lungi, iar anul acesta s-au soluţionat deja peste 50 astfel de cereri

Gălăţenii nemulţumiţi de numele cu care au fost botezaţi îşi pot lua, conform Ordonanţei Nr. 41 din 2003, o „nouă identitate” în trei luni, cheltuind doar aproximativ 60 de lei. Trebuie să aibă însă un motiv întemeiat şi un cazier curat. Deşi procedura nu este greoaie şi nici prea costisitoare, destul de puţine persoane apelează la ea. 87 de gălăţeni au scăpat, anul trecut, de nume ridicole, indecente sau prea lungi, iar anul acesta s-au soluţionat deja peste 50 de astfel de cereri.

Cum e să te cheme Bucă sau Boubălţat?

Cele mai dese motive invocate în asemenea „corecţii” sunt numele formate din expresii indecente, nume de boli sau nume ridicole. Labă, Bucă, Curcă, Minciună, Urâtu sau chiar Bouroş şi Boubălţat sunt câteva astfel de exemple. La fel de îndreptăţiţi să facă astfel de solicitări sunt bărbaţii care au fost botezaţi cu nume specific feminine, gen Carmen sau Denis, dar şi persoanele care au nume de provenienţă străină, şi-şi doresc unele româneşti sau de sfinţi.

De la Starea Civilă din Tecuci am aflat că au mai fost şi solicitări în care copiii au cerut după divorţul părinţilor să poarte numele mamei, pentru că tatăl nu s-a mai ocupat deloc de ei. De asemenea, mai apar astfel de situaţii, când copilul a fost declarat la Starea Civilă înainte de găsirea unor naşi, iar aceştia s-au angajat să boteze, având pretenţia ca finul lor să poarte doar un anumit nume.

Ce trebuie să faci?

Cei care au un motiv întemeiat să ceară schimbarea numelui trebuie să se adreseze oficiului de stare civilă din localitatea unde locuiesc. În prezenţa ofiţerului de stare civilă, completează o cerere-tip, care va fi vizată şi ştampilată de acesta. La cerere se va anexa copia certificatului de naştere şi a cărţii de identitate, o autobiografie şi o motivaţie scrisă a dorinţei de a schimba numele. Cererea se va publica în Monitorul Oficial. Pentru schimbarea numelui minorilor, conform Ordonanţei Nr. 41 din 2003, cererea trebuie depusă de părinţi.

De ce trebuie să aştepţi trei luni?

După apariţia anunţului în MO, solicitarea poate fi contestată în termen de 30 de zile. Dacă nu a apărut nicio contestaţie, se pot continua procedurile. Dosarul depus la Starea Civilă, cu cerere, copii după documente şi dovada apariţiei anunţului în Monitorul Oficial este înregistrat la serviciul public comunitar şi trimis la Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor din cadrul Consiliului Judeţului. În termen de 60 de zile, preşedintele CJ semnează o dispoziţie de schimbare a numelui. Petentul primeşte acest document în original şi se prezintă cu el la starea civilă pentru modificări în actul de naştere şi pentru schimbarea certificatului de naştere şi a buletinului, dacă persoana are peste 14 ani.

Pentru minori, cererea făcută de un părinte trebuie secondată de acordul scris al celuilalt părinte. În cazul persoanelor căsătorite, ambii soţi trebuie să depună cerere de schimbare a numelui, altfel nu se aprobă solicitarea.

Odată operată schimbarea în certificatul de naştere, serviciul de Evidenţa Populaţiei înştiinţează restul instituţiilor cu privire la schimbarea numelui, în speţă Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului de Interne, Direcţia de Cazier judiciar şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice.

Cel căruia i s-a respins cererea de schimbare a numelui poate face o nouă solicitare dacă au intervenit noi motive ce pot fi invocate.

Ce nume noi poţi să-ţi iei

De regulă, solicitanţii vor să fie rebotezaţi fie cu numele de familie al mamei sau cu cel al unor rude apropiate. Dar sunt şi persoane care solicită nume cu totul noi. În principiu, ei pot alege orice nume, cu excepţia celor de notorietate. În aceste cazuri, solicitantul trebuie să aibă aprobarea persoanelor de notorietate.

Citit 2602 ori Ultima modificare Vineri, 27 Septembrie 2013 17:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.