Ce cred gălăţenii despre greva generală anunţată în spitale

Ce cred gălăţenii despre greva generală anunţată în spitale
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Protestele radicale anunţate de sindicatele din Sănătate au rezonanţă mai mult pentru cei direct interesaţi de subiect. Populaţia generală, a cărei legătură cu sistemul sanitar este doar cea de pacient - medic, priveşte protestele şi eventuala grevă generală doar ca pe o altă noutate dintr-un şir de astfel de evenimente. Am încercat să aflăm ce părere au gălăţenii despre proteste şi cum cred ei că vor fi afectaţi de acestea.

Andrei Macovei, 26 de ani, funcţionar public: "Salariile medicilor şi ale celorlalţi angajaţi din spitale sunt într-adevăr mici, dar şpaga e mare. Protestele sunt totuşi justificate, cred. Oricum, chiar dacă salariile vor creşte îndeajuns, nu cred că vom da mai puţine "atenţii" medicilor. Asta deoarece vorbim de funcţionarea defectuoasă a unui întreg sistem. Partea financiară este importantă, dar nu putem să reducem totul aici".

Dumitru Cristea (Bibi), 65 de ani, pensionar: "Clar, salariile trebuie mărite. Aşa s-ar reduce şi plecarea medicilor români în ţări din vestul Europei. Dincolo de orice reforme, cred că angajaţii din Sănătate pot câştiga mai bine doar dacă vor fi alocaţi acei 6 la sută din PIB către sistemul sanitar. Cât despre greva generală anunţată, sunt reticent în privinţa reuşitei ei. Ar fi trebuit un protest general al angajaţilor din mai multe sectoare, altfel nu îi pot speria pe guvernanţi".

S.P.: "De la salariile prea mici porneşte o mare parte dintre probleme. Acuzăm medicii că iau şpagă, dar nu ne uităm şi de ce fac acest lucru. Oricum, marea parte a medicilor nu pretind nimic de la pacienţi. De multe ori, cei care sunt trataţi vin şi le dau medicilor".

Citit 906 ori Ultima modificare Duminică, 27 Octombrie 2013 16:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.