Galaţiul, vizitat de ambasadorul Franţei / Scuarul central din Micro 40 a primit numele generalului Berthelot
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Galaţiul, vizitat de ambasadorul Franţei / Scuarul central din Micro 40 a primit numele generalului Berthelot
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La „Eternitatea”, pe platoul monumentului eroilor din cel de-Al Doilea Război Mondial, au fost prezenţi ieri dimineaţă, la o scurtă ceremonie evocatoare a Zilei Armistiţiului, ambasadorul Franţei, Philippe Gustin, colonel Jean-Mark Lavallee - ataşatul Misiunii Militare Franceze, subprefectul Gabriel Panaitescu, preşedintele Consiliului Judeţului, Nicolae Bacalbaşa, primarul Marius Stan. Apoi, alături, la Careul soldaţilor francezi căzuţi pentru România, părintele Cristian Blăjuţ, parohul Bisericii Catolice, le-a mulţumit înalţilor oaspeţi francezi şi autorităţilor că au onorat ceremonia, dar şi gălăţenilor, inclusiv copii de şcoală, care au împânzit, pe un frig pătrunzător, zona. Lângă crucile-spadă ale francezilor şi monumentele musulmanilor algerieni care se odihnesc în cimitirul nostru, părintele a evocat susţinerea francezilor pentru noi, pe morţii „Marelui Război”, dintre care 1,3 milioane de francezi şi 335.000 de soldaţi români.

După o slujbă de pomenire, Ambasada, Prefectura, Consiliul Judeţului, Primăria şi o serie de şcoli au depus coroane. S-au tras salve de pistol mitralieră, s-a păstrat momentul de reculegere. Au cântat copiii. Garda de onoare şi fanfara au defilat, apoi, un lucru foarte omenesc, elevii au cerut să facă fotografii cu ambasadorul şi cu ataşatul militar francez, care s-au întreţinut în româneşte cu cei prezenţi.

Mi s-a părut emoţionantă şi întâlnirea cu un gălăţean: generalul Nicolai Staicu Buciumeni, care a împlinit 93 ani, două fronturi şi vreo 80 de cărţi. Seniorul a mulţumit Franţei, vorbind cu oaspeţii: „Am luptat în Răsărit, am luptat şi în Apus… Dumnezeu să-i ierte pe eroii francezi care au luptat pentru România!” Ambasadorul, istoric de profesie, ştie bine aceste lucruri.

Ne-am bucurat şi de participarea, la Cimitir, ca şi la inaugurarea noi pieţe, din partea Bisericii Ortodoxe, a părintelui paroh Eugen Buruiană. Piaţeta - motiv de modernizare a zonei! De dimineaţă, în Micro 40, în scuarul de la întâlnirea străzilor 1 Decembrie cu Milcov, s-au adus garduri metalice „de miting”, s-a pus pământ proaspăt, ghivece. Trotuarele au fost curăţate, de se mira lumea. Cert este că nu ne-am făcut de râs! La prânz, primarul şi ambasadorul au dezvelit plăcuţa cu numele pieţei, au marcat momentul Mărioara Popa, preşedinta Fundaţiei Ikon, iniţiatoarea evenimentului, primarul şi ambasadorul. Au fost discursuri, program artistic (s-a intonat imnul naţional şi „Marseilleza”, copiii au recitat din Nichita, corul „Allegria” a cântat în franceză).

Mă arătasem sceptic dimineaţă în privinţa spaţiului destinat noii pieţe, dar primarul m-a liniştit, precizând apoi chiar în discurs: „Sigur, această piaţă (…) ne obligă şi pe noi, administraţia locală, la o viziune pe măsura numelui celebrului general. Promitem Excelenţei Sale ca această piaţetă, în cel mai scurt timp, să arate cu totul altfel - este o obligaţie pe care ne-o asumăm! Sper ca bustul generalului Berthelot să fie omagiat în fiecare an în această zonă.” Primarul se gândeşte şi „să cureţe” zona de chioşchiuri, dar să sperăm că aceasta să nu coincidă totuşi cu iarna şi cu criza…

„Este o foarte mare onoare pentru mine”, a declarat public ambasadorul, care a amintit că şeful Misiunii Franceze Henri Berthelot a venit la Galaţi şi ca să ne decoreze pentru sacrificii, cu înalta distincţie „La Croix de la Guerre”, dar şi în timpul războiului, ca să viziteze răniţii şi bolnavii: „După o vizită la spitalul franco-român din Galaţi, o măicuţă scria aşa: „Foarte înalt, foarte afabil, puternic, simplu, generalul Berthelot este un adevărat soldat, cu ceva patern, care vă face să vă simţiţi imediat bine.”

Citit 1667 ori Ultima modificare Vineri, 15 Noiembrie 2013 18:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.