Nereguli în cantinele unor spitale gălăţene: Bolnavii, serviţi din găleţi ruginite, cu pulpe alterate

Nereguli în cantinele unor spitale gălăţene: Bolnavii, serviţi din găleţi ruginite, cu pulpe alterate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Protecţia Consumatorilor a găsit probleme în patru dintre cele cinci unităţi spitaliceşti verificate la începutul lunii decembrie


Unele poveşti despre condiţiile din spitalele din România aproape s-au adeverit la ultimul control efectuat de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) în cinci dintre cele nouă unităţi spitaliceşti din judeţul Galaţi. În prima parte a lunii decembrie, comisarii au verificat ce condiţii oferă cantinele acestor spitale, iar bilanţul nu a fost deloc îmbucurător pentru bolnavii nevoiţi să stea internaţi în aceste instituţii. Doar unul dintre cele cinci spitale vizitate a scăpat fără avertisment ori fără amendă, după cum ne-a declarat comisar-jef adjunct al CJPC Galaţi, Carmen Tudor.

Poftiţi la masă cu rugină!

Astfel, la salonul de servire al unei unităţi spitaliceşti, bolnavii primeau supele sau ciorbele din găleti a căror tablă emailată era parţial deteriorată, ba chiar avea rugină. Într-un alt spital, o problemă identificată a fost aceea că proviziile de carne tocată refrigerată erau depozitate în condiţii de congelare. La două cantine de spital s-au găsit condimente, griş ori ruladă cu data limită de consum depăşită, dar, din fericire, din foile zilnice de alimente reieşea că nu au fost utilizate la prepararea hranei bolnavilor.

Trei termene de valabilitate diferite

Comisarii au găsit însă nereguli mai grave în magazia de alimente a unui singur spital. Acolo aflau, gata de preparare, patru kilograme de pulpe de pasare congelate, care miroseau şi aveau aspect alterat. Tot acolo erau 37 de kilograme de carne de vită neetichetată şi 63 de kilograme de carne de vită şi carne tocată de vită având pe etichetele ataşate două termene de valabilitate diferite, dintre care unul depăşit. În plus, în declaraţia de conformitate care a însoţit factura apărea un cu totul alt termen. Astfel, pe etichetă, unul dintre termene indica "data congelării 20.09.2013, termen de valabilitate 60 zile" (expirat la data controlului), precum şi "a se consuma înainte de 10.01.2014", iar în declaraţia de conformitate termenul de valabilitate era de 180 de zile.

Pentru problemele identificate la acest din urmă spital, Protecţia Consumatorilor a aplicat o amendă de 15.000 de lei, iar în rest doar cu avertismente.

Citit 1275 ori Ultima modificare Duminică, 22 Decembrie 2013 17:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.