Cel care a pus bazele minunăţiei dendrologice de astăzi este un ţăran cu patru clase, care avea o pasiune uriaşă pentru plante * El se numea Gheorghe Vanghele şi a murit în uitare
Istoria Grădinii Botanice din Galaţi este una cumplit de contorsionată. În 1959 se aproba demararea unui astfel de proiect în oraşul nostru, totul urmând să facă parte dintr-un complex de agrement numit - cum altfel? - „I. V. Stalin”.
De la inginerul Alexandru Perieţeanu, am aflat însă şi povestea altui început, a unui om-legendă, istorie care seamănă foarte mult cu atâtea poveşti americane de succes, cu câte un self-made-man, pornit de jos...
Moş Vanghele, altoitorul
Horticultorul Perieţeanu, diriginte de şantier pentru spaţii verzi la Primărie între 1984 şi 1994, apoi muzeograf la Grădina Botanică, unde s-a ocupat şi de înfiinţarea Rozariului, unul dintre rarii specialişti în ambient, ne-a spus povestea lui „moş Vanghele”, cel care a visat, în urmă cu cinci decenii, o grădină botanică şi s-a apucat, de unul singur, să o pună la cale.
A tot corespondat, într-o vreme în care Cortina de Fier făcea aproape imposibilă comunicarea peste graniţe, cu horticultori de peste tot din lume, mulţi i-au răspuns, unii chiar i-au trimis seminţe, el le-a plantat cu migală în pământul nou, aclimatizându-le. „Eu am fost cel care a predat unei comisii colecţiile de cataloage de seminţe, că existase un schimb internaţional de seminţe făcut de Vanghele - spune inginerul.
Grădina Botanică Galaţi, cu toate că oficial nu exista, apărea în acele corespondenţe. Omul acesta a inventat-o! Omul de la Măcin, cu numai patru clase, a venit la Galaţi şi s-a angajat în fabrică la „11 Iunie”. Ca oricărui dobrogean, lui moş Vanghele îi plăcea agricultura. Şi tare îi plăcea, printre altele, altoitul. A tot făcut combinaţii, până a ajuns să fie cunoscut şi l-au lăsat pe el să se ocupe de botanică. Ultima poză cu el o am din 1982. Era prieten cu un văr de-al meu, de la care am pozele”, povesteşte Alexandru Perieţeanu.
„Naţionalizarea” muncii
Gheorghe Vanghele locuia pe strada Săliştei, fostă Ortodoxă, nr. 20, pe unde e acum Parcul de Soft. Casa mai există. Ani de zile, Vanghele şi-a făcut în curte experienţele. „În 1964 s-a pornit Faleza. Atunci, au început nişte plantări dinspre Elice, iar Vanghele nu putea lipsi. Era un proiect făcut cu Bucureştiul, de arhitectură peisageră”, îşi aminteşte inginerul Perieţeanu.
„Lucrurile au luat amploare prin 1972, când a ajuns şefă peste Parcul dendrologic inginera Popescu. S-a pus piciorul mai tare în prag. S-a terminat de împrejmuit şi s-au creat nişte alei. Colega mea a preluat şi cataloagele de seminţe. Era un material botanic bine reprezentat, pus la punct de Vanghele, care a fost însă obligat să-l predea! El era un prăpădit cu patru clase, nu-i aşa? S-a făcut o comisie, din partea IJGCL Galaţi. Vanghele corespondase până şi cu specialişti din SUA, din Brazilia şi cu seminţele primite el obţinuse plante - colecţia de plante pe care a preluat-o muzeul”, povesteşte Alexandru Perieţeanu.
Culmea este că amintita comisie a luat în primire documentaţia şi a aruncat-o! „Director la EGO - Exploatare Gospodărie Orăşenească, unde erau şi Spaţiile Verzi, era un inginer silvicultor, bun meseriaş, Marinescu. Era el, dna Cadar, dna Floricică, o tehniciană jos pălăria, colega mea Lenuţa Popescu… Şi au făcut proces-verbal. Vanghele a fost obligat să predea tot ce-a avut… Dar în loc să aştepte să vadă dacă încolţesc seminţele, le-au lăsat la şoareci”, povesteşte Alexandru Perieţeanu, care a adunat cât a putut din materialul biologic care se arunca.
Entuziasm molipsitor
Vanghelie pare să fi fost, în ciuda faptului că nu avea şcoală, un specialist extraordinar în botanică. „Avea corespondenţe ştiinţifice în toată lumea. A făcut scrisorile şi le-a tradus cu ajutorul fetelor de la ICEPRONAV, în engleză, în rusă, şi aşa, cu numai patru clase, el s-a apucat să facă înregistrări - să dactilografieze datele. Am aflat mai multe despre viaţa lui citind hârtiile rămase de la el. Cum ar fi plângerea lui către onor judeţ, că a fost dat la o parte. Dar s-a lovit de un dezinteres total”, rememorează Perieţeanu.
Însă până să fie înlăturat, Gheorghe Vanghelie apucase că aclimatizeze la Galaţi câteva sute de specii, în seră. Era mai mereu subiect de presă şi era de fapt sufletului parcului dendrologic care avea să devină marea grădină botanică din zilele noastre.
Oriunde în lume, un astfel de personaj ar fi fost onorat, n-ar fi murit în uitare. Dar democraţia a venit prea târziu ca Gheorghe Vanghele să mai fie ţinut minte, să i se dea un colţ de muzeu, să intre în istorie…
