* „Cu dracii ăştia de comunişti, dacă nu ne primeau aici, la piaţă, muream de foame!”, zic basarabenii care vin cu mărfuri de vânzare în piaţa de gros din Galaţi *
Printre borcanele de bulion, lăzile cu mere, zahăr „Doiniţa” şi peşte sărat, bomboane „Bucuria” şi câte o sticlă cu votcă, pe calea Prutului, în Piaţa de Gros, „mica Basarabie” îşi duce viaţa de pe o zi pe alta: cu filtrul de dimineaţă de la frontieră, cu marfa vămuită şi de controalele de prin piaţă, cu lume pestriţă şi fel de fel de pretenţii. Ce s-a întâmplat sau ce se întâmplă pe la Chişinău, cu Voronin, cu protestele, par evenimente aparent „de departe”.
„Apăi, noi ca noi, suntem de p-aici, de la Giurgiuleşti. Ce-o fost, o fost acolo, la Chişinău. Noi aici, ei departe. Mai mult tineretul e cu asta…”, ne spune o precupeaţă. Dar asta nu înseamnă că oamenii sunt indiferenţi la ce se întâmplă.
„Totu-i cu alegerile astea. Că noi am votat cu cine gândeam noi şi uite că a ieşit pe dos, că le-o învârtit oamenii lui Voronin cum le-o învârtit. Cu dracii ăştia de comunişti, dacă nu ne primeau aici, la piaţă, muream de foame!”, se aprinde de supărare Nadejda Jantic.
„Noi ca noi, da băieţii ăştia tineri, că sunt ca munţii şi n-au unde lucra… Ne-au sărăcit de tot, de trebuie să plece lumea cu miile în altă ţară să-şi ia slujbă”, zice iute o altă femeie, care însă se teme să ne spună cum o cheamă.
„Că noi nu trăim aici, ne ducem acasă şi cine ştie ce se întâmplă, că la noi spui bine şi iese rău”, se justifică ea. „Ba, mie doar de Dumnezeu mi-e frică, dacă spui drept nu trebuie să-ţi fie frică!”, se ţine băţoasă Nadejda.
Viaţa bate bancul
Vreo două, trei zile nu s-a ştiut dacă moldovenii vor mai putea veni la piaţa din Galaţi, dacă li se va mai permite să treacă frontiera. „Ne-o fost oleacă de teamă, da, atunci, când o fost cu manifestaţiile. Da’ până la urmă n-am avut treabă. Că pe noi ne cam ştie la frontieră, n-avem noi amestec în ce-o fost. Da să ştiţi că ne deranjează ce se-ntâmplă. E o prostie totală. Că la noi, ce-o dat la televizor e egal cu zero. Mi-a zis mie un băietan care o fost acolo…”, ne mărturiseşte nea Ghenadie.
Undeva, mai într-o parte a pieţei, lumea se adună să cumpere vopsea de ouă, câte-un clondir de coniac sau o pungă de nuci pentru cozonaci. Când ne aude că vorbim de R.Moldova, de cum merge viaţa pe acolo, cineva ne spune că-i „ca-n bancul acela cu Voronin”.
Care banc? „Apăi, cică mergea Voronin cu nevasta-sa, în inspecţie, cu maşina. Şi trec ei pe lângă o bancă. «A cui o fi banca asta?», întreabă Voronin. «A lui Oleg, al nostru», zice soţia (Oleg, prosper om de afaceri, este fiul lui Voronin – n.r.). Mai trec ei pe lângă o fabrică. «Da fabrica asta, a cui e?» «Tot a lui Oleg al nostru!», i se zice. Mai văd ei şi o cooperativă. «Da cooperativa asta, a cui e?» «A lui Oleg al nostru». Şi atunci, Voronin zice: «Apăi, după cum văd eu, numai Oleg al nostru, săracu’, munceşte în ţara asta!»”
Oamenii mai fac haz de necaz, dar şi prin bancuri mai e câte un miez de adevăr. Aşa, ca să vedeţi că viaţa bate… bancul, una din multe firme ale lui „Oleg al nostru” – Glorinal - a fost invitată să cureţe clădirile Preşedinţiei şi ale Parlamentului de Chişinău, devastate de protestatari!
Chiar şi despre protestele alea, oamenii au părerea lor. „Eu zic că ăia de o distrus acolo o fost plătiţi de Voronin, să aibă pricină să dea vina pe România. Aşa o zis şi fratele meu, care-i din Chişinău!” zice Elena Straşnic.
România, R.Moldova, vine vorba şi de Rusia: „Mie îmi place Rusia, ca ţară cum devine, nu-i URSS. Eu stimez pe Putin pentru ce a făcut pentru poporul lui, dar Voronin ce a făcut pentru poporul lui? E coşmar ce se întâmplă! Bine că n-a izbucnit război civil.”
Cu paşaport în propria ţară
Din vorbă în vorbă aflăm că, dacă oamenii care vin de obicei la piaţa de gros de pe Calea Prutului nu au avut probleme la frontieră, sunt şi cetăţeni moldoveni care au aflat cu stupoare că au nevoie de paşaport pentru a intra în propria ţară.
Sergiu Ivanov este profesor de muzică şi de zece ani s-a stabilit la Galaţi. Aici are acum serviciul, familia. Legăturile cu R.Moldova nu s-au rupt cu totul. Numai că măsura introducerii vizelor pentru cetăţenii români luată de regimul Voronin pare a-l îndepărta cu de-a sila de locurile natale.
„Am dublă cetăţenie. Am buletin moldovenesc, dar am şi buletin şi paşaport românesc. Mă gândeam să mă duc, de Paştele Blajinilor, la Chişinău, unde sunt înmormântaţi părinţii şi bunica mea, să aprind o lumânare. M-am interesat la frontieră şi mi-o zis că nu pot să intru, că n-am paşaport moldovenesc. Că, dacă sunt cetăţean român, să mă duc la ambasadă să-mi dea viză. Până acum am trecut liber. Şi aşa cum sunt eu mai sunt şi alţii. Vă spun, mă doare sufletul că nu pot să mă duc să aprind o lumânare la ai mei…”, ne mărturiseşte vizibil emoţionat dl Ivanov.
Este, dacă putem spune aşa, „victimă colaterală” a unui regim anacronic, indiferent la faptul că oamenii simpli sunt cei ce plătesc pentru ambiţiile găunoase ale conducătorilor.
Pe Calea Prutului, „Podul de Flori” pare pentru oameni mai degrabă o amintire: „O fost frumos, ziceam că s-o găsit frate cu frate şi-o să vieţuim în bună înţelegere. Da uite că România s-o dus înainte, iar noi am rămas de căruţă, cu Voronin şi comuniştii lui.”
