Parol, iubita mea-i cea mai frumoasă
dintre toate femeile cu adresă şi fără adresă,
miroase a evaziune sentimentală,
a levănţică şi a cheie franceză!
Parol, iubita mea-i delicată şi plină
cu cel mai mare suflet din lume...
de câte ori trăieşte, o aud foarte-foarte tristă...
şi, de câte ori moare, se ţine de glume!
Parol, iubita mea stă foarte cu minte
şi foarte cuminte în fotografia pe care o port
ca pe o stea de mare importanţă şi viteză...
însă, când ştie că scârţâi a mort,
se dă jos din fotografie şi mă repară
cu mirosu-i de levănţică şi de cheie franceză...
ori mă apără cu o frunză de brusture
să nu mi se rostogolească n-afară
şi să nu se descompună în singurătate
sufletul îndrăgostit cu femeia din fotografie...
şi să nu mai am niciodată vreo teamă
că frumuseţea-i duminică pustie!
