Propuneri de la cititori pentru conducerea Transurb

Propuneri de la cititori pentru conducerea Transurb
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La întâlnirea noastră din Piaţa Energiei cu cititorii au fost lansate foarte multe propuneri pentru autorităţile locale. O parte dintre ele au vizat conducerea firmei locale de transport în comun. Iată ce doleanţe au gălăţenii pentru conducerea Transurb.

”La toate autobuzele ar trebui să se afişeze traseul vizibil şi detaliat, în faţă, pe lateral şi în spate, exact ca la maxi-taxi. Linia de tramvai din Coşbuc până la Casa Roşie să se modernizeze, ca pe Basarabiei. Pe acelaşi traseu ar trebui creată o a treia bandă de circulaţie, astfel încât prima bandă să fie destinată parcării maşinilor. Autobuzul 11 să poată circula din strada Traian pe strada Arieşului, pentru a evita blocajele de pe strada Eroilor. Dacă nu, atunci să se deblocheze strada Prelungirea Tecuci, cum era înainte, cu sens unic, spre strada Nicolae Bălcescu. De asemenea, până se repară strada Basarabiei pentru a se relua circulaţia tramvaiului 44, să se pună un autobuz ca să-l salveze un pic pe 11, care este sufocat. Acest traseu deserveşte foarte multe cartiere şi este singurul care merge în Piaţa Mare”.

Citit 2081 ori Ultima modificare Duminică, 02 Martie 2014 15:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.