* Cpt. Alina Vătavu este una dintre cele şase femei care fac carieră la Batalionul 284 Tacuri "Cuza Vodă" din Galaţi, în calitate de şef al Biroului Logistică
La 36 de ani, cpt. Alina Vătavu recunoaşte că a ajuns să poarte uniforma verde a tanchiştilor mânată de dorinţa de a-şi ajuta mama, dar şi pentru că realităţile economice nu au legat-o de catedra unde ar fi propulsat-o prima dragoste, matematica. Exemplul tatălui, ofiţer mort într-o misiune, a fost definitoriu pentru tânăra originară din Bacău şi, la o vârstă la care alţi tineri ieşeau de pe băncile facultăţilor militare, ea s-a înscris în rândul bobocilor, la Academia Forţelor Terestre de la Sibiu.
Şcoala, prima luptă
Slăbiciunile caracteristice sexului frumos au fost primele şi cele mai grele piedici, încă din Academie: "M-am gândit chiar să abandonez în primul an. Nu m-a lăsat comandantul Academiei, mi-a spus că nu merită. A avut dreptate". La această concluzie, cpt. Vătavu a ajuns abia după lupta cu prejudecăţile. De la sublocotenent la căpitan, a văzut cum gradele deschid porţile către respect şi disciplină.
"Până la locotenent mi-a fost puţin greu. Comandam un pluton format din bărbaţi. Deviza mea a fost „mă ajutaţi să răzbim, vă ajut”. Am încercat o colaborare şi am reuşit, dar am avut momente când mi-a venit să mă urc pe pereţi", explică ofiţerul.
Afganistanul, de neuitat
În urma cu aproape doi ani, tânăra pleca alături de soţul ei, tot ofiţer la Tancuri, în teatrul de operaţiuni din Afganistan. Militarul şi femeia din ea au dus o luptă pe care nu ar mai vrea să o repete.
"Mergeam şi încercam să vorbim cu femeile afgane, să le învăţăm noţiuni de igienă, pentru copii, le dădeam scutece, le învăţam cum să se spele. Ce am văzut acolo întrece orice imaginaţie", rememorează cpt. Vătavu.
De la căpitan la căpitan
Alina Vătavu şi-a cunoscut soţul în studenţie, dar abia în 2007, odată ajunsă la Tancuri, a văzut în el un partener de viaţă. Acum sunt amândoi căpitani, dar secretul unei căsnicii reuşite înseamnă mai mult.
"Este mult mai uşor că suntem amândoi militari decât situaţia în care femeia este în armată şi bărbatul parte civilă. Acasă nu vorbim probleme de serviciu", explică tânăra, care la finalul programului îmbracă o altă uniformă, cea de soţie. Nici acolo nu e timp pentru fuste şi tocuri, lucruri care recunoaşte că îi lipsesc uneori.
"Când ajung acasă, mă ocup de bucătărie, mâncare, curăţenie. Până la urmă trebuie să ne facem şi datoria de femei, soţii. Fiind la ordin, dacă sună telefonul, las totul şi vin la unitate."
