Arhiepiscopul Casian a spălat picioarele copiilor sărmani, în Joia Mare
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Arhiepiscopul Casian a spălat picioarele copiilor sărmani, în Joia Mare
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

După oficierea Sfintei Liturghii, în prezenţa credincioşilor veniţi la slujbă şi a soborului de preoţi co-slujitori, Î.P.S Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos a săvârşit, ieri, în jurul orei 11,00, în Catedrală, ritualul spălării picioarelor. Ca şi în anii trecuţi, cei cărora li s-au spălat picioarele au fost 12 copii selectaţi de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR). Aceste momente ne îndeamnă, an de an, la smerenie, amintindu-ne de modul în care Mântuitorul Hristos le-a spălat picioarele ucenicilor săi. Reînvăţăm, astfel, în Joia Mare, în fiecare an, că bine este să le slujim celorlalţi cu smerenie şi să nu ne punem pe noi înaintea celorlalţi, pentru că în faţa lui Dumnezeu ne diferenţiază credinţa şi susţinerea ei prin fapte, nu statutul social sau alte coordonate lumeşti asemănătoare. Jumătate dintre copii cărora chiriarhul locului le-a spălat picioarele provin din familii cu posibilităţi financiare modeste, iar jumătate de la Centrul de Plasament „Radu Negru” din Galaţi.

Istoricul ritualului

Spălarea picioarelor a fost, la bază, un ritual evreiesc. Gazda din Ţara Sfântă punea la dispoziţia celor care veneau de departe, prin pustie, apă caldă pentru spălarea picioarelor de praf şi ajutor la îngrijirea eventualelor răni provocate de drum. Ritualul pe care îl refac ierarhii Bisericii Ortodoxe Române în fiecare zi de Joi reaminteşte de momentul în Iisus se încinge cu un ştergar şi le spală picioarele ucenicilor Săi, înainte să înceapă Cina cea de Taină la care a instituit Taina Sfintei Euharistii (Împărtăşanii).

Scopul acţiunii Mânuitorului Nostru este următorul: "Dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, şi voi sunteţi datori ca să spălaţi picioarele unii altora. Căci v-am dat vouă pildă, ca, precum v-am făcut Eu vouă, aşa să faceţi şi voi" (In, 13, 14-15), apoi „Fericiţi sunteţi dacă le veţi face" (In, 13, 17), a spus Domnul.

Citit 2369 ori Ultima modificare Joi, 17 Aprilie 2014 18:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.