Tarifele RCA ar putea creşte cu 50 la sută

Tarifele RCA ar putea creşte cu 50 la sută
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Mișu Negrițoiu, a anunțat un plan ambițios de curățenie în cadrul instituției și al companiilor private, fapt care, pentru clienți, se traduce în creșterea primelor la asigurări.

Tarifele pentru polițele de răspundere civilă auto (RCA) trebuie să crească, a precizat șeful ASF, ieri. „RCA este parte dintr-o competiție neloială în piață, nivelul tarifelor fiind mult sub nivelul riscului potențial”, a declarat Negrițoiu. Acest lucru înseamnă că sumele plătite de șoferi pentru RCA nu acoperă despăgubirile pe care trebuie să le achite asigurătorii în cazul producerii unui accident.

În prezent, cea mai mare parte a societăților de asigurări a ales să practice prețuri mici, pentru a acapara cotă de piață, în detrimentul propriei stabilități financiare. În contextul în care ASF se pregătește să analizeze în detaliu situația financiară a asigurătorilor, ne putem aștepta la o creștere medie a tarifelor de până la 15 la sută anul acesta, spune președintele asociației brokerilor, Bogdan Andriescu. „Majoritatea companiilor de asigurări trebuie să majoreze primele, dar sunt constrânse de concurența din piață. Însă, pentru a acoperi riscurile, tarifele la RCA ar trebui majorate cu 40-50 la sută”, a precizat acesta.

 

Citit 1181 ori Ultima modificare Duminică, 11 Mai 2014 14:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.