Departe de gloanţe, departe de conflict, există locuri în Ucraina unde lumea trăieşte într-o cu totul altă dimensiune. Nici nu ai spune că în această ţară au loc schimbări majore, ce îi pot remodela viitorul pentru următorii zeci de ani. Este vorba de zonele Cernăuţiului şi Herţei, unde comunităţile româneşti sunt foarte puternic reprezentate. Conform statisticilor oficiale, aici trăiesc mai bine de 120.000 de români, însă, după datele Bisericii, în raioanele Herţa, Hliboca, Noua Suliţă şi Storojineţ, numărul etnicilor români se ridică la peste 500.000.
Bănceni - un loc aparte pentru români
Poate cel mai bine se simte şi se trăieşte româneşte la Bănceni. Aici slujeşte părintele Mihail Jar, devenit între timp Episcopul Loghin al Bănceniului. Cunoscut drept "tatăl celor 400 de orfani", meritele părintelui au fost recunoscute inclusiv de statul ucrainean, care l-a proclamat erou naţional.
La Bănceni nu se trage. La Bănceni nu se moare. La Bănceni, preotul Jar a oferit locuinţe şi îngrijire pentru nu mai puţin de 400 de orfani. Pe lângă acoperişul de deasupra capului, preotul le oferă şi speranţa unui viitor. Toţi copiii merg la şcoala din Moşniţa, pentru a învăţa şi pentru a-şi putea face un rost în viaţă. Clădirile, mânăstirea, ajutorul, toate au fost posibile prin strădania unui suflet mare, care a înţeles pe deplin ce înseamnă să-ţi ajuţi semenii.
Părintele Jar a dus ajutorul către cele mai înalte culmi. El şi soţia sa au renunţat la viaţa de cuplu pentru a deveni călugări. Cei doi au întemeiat două mânăstiri, la Bănceni şi Boian, unde cresc cei 400 de orfani.
Majoritatea au probleme de sănătate, infirmităţi sau chiar SIDA. Măicuţele au grija lor, îi ajută să-şi facă lecţiile, iar când trec de vârsta majoratului aceşti copii rămân în sat, la Molniţa. Aici, episcopul, cu ajutorul bucovinenilor din ambele părţi ale frontierei, le-a construit case pentru a le face un rost şi după împlinirea vârstei de 18 ani, când statul îi lasă în stradă.
Reporterii "Vieţii libere" au ajuns la Bănceni într-o duminică. Deloc întâmplător, era duminica în care ucrainenii îşi alegeau noul preşedinte, iar românii erau chemaţi la urne pentru a-şi alege europarlamentarii.
La ora opt dimineaţa, însă, credincioşii nu se aflau în faţa urnelor de vot, ci la biserică. Nu de alta, dar după mult timp, părintele Jar avea să slujească din nou. "Preotul este foarte bolnav. De ceva timp, nu a mai slujit şi a stat mai mult prin spitale", ne-a explicat una dintre enoriaşe. Pe la nouă şi jumătate a ajuns şi preotul, adus cu o dubiţă. "Îmi pare rău, nu prea pot să stau de vorbă cu dumneavoastră. Sunt foarte obosit", ne-a explicat părintele Jar. Totuşi, nu a putut trece peste cele câteva zeci de credincioşi, care îl aşteptau în faţa bisericii, fără a le da binecuvântarea.
Drama din curtea bisericii
Schimbările din această parte de lume au afectat iremediabil destine şi vieţi. Este şi cazul unei bătrâne din satul Tureni, situat în apropierea Mănăstirii Bănceni. Maria Tarleţchi s-a născut în 1927, atunci când satul său era încă în România. Războiul mondial, sovieticii, dar şi comuniştii români i-au împărţit familia în două. Acum bătrâna stă în fiecare duminică în curtea mânăstirii şi aşteaptă să stea de vorbă cu cineva din România, doar, doar va putea să-şi regăsească nepoţii demult pierduţi. “Maică, ştiu că mai am doi nepoţi la Focşani. Am fost şi eu acolo de vreo trei ori, dar asta a fost tare demult. De când e gata mânăstirea, vreau să dau de un creştin care să-i găsească şi să le scrie o scrisoare. Nu mai am pe nimeni. Chiar şi unul dintre feciori mi l-au luat musulmanii. Vreu măcar pe copiii de la Focşani să-i mai văd o dată, înainte de a muri”, ne spune bătrâna, cu lacrimi în ochi.
Paradoxurile unei comunităţi
Pentru a ajunge la Bănceni, am fost nevoiţi să luăm nişte autostopişti, care să ne îndrume. Cum limba ucraineană nu o prea stăpâneam, ne-am încercat norocul în engeză. Din păcate, nici aşa nu am putut comunica. “Da' română nu vorbiţi?”, ne-au întrebat oamenii. “Să ştiţi că aici, în zonă, aveţi mai multe şanse să vă înţelegeţi în română decât în orice altă limbă”, ne-au explicat oamenii. Când i-am întrebat despre modul în care au fost afectaţi de mişcările sociale din Ucraina, răspunsul a fost cât se poate de sincer. “Acum nu ştim ce va mai fi. Poate ne iau ruşii, poate ne iau românii. Dar să ştiţi că cel mai bine ne-a fost cu ucrainenii”, ne-au explicat ei.
De altfel, rezultatul alegerilor din Ucraina şi victoria clară a lui Poroşenco le-a dat românilor o nouă speranţă. Cel mai probabil, în perioada următoare, va fi semnat un acord în ceea ce priveşte micul trafic de frontieră, ce va permite o mişcare mai liberă a cetăţenilor din zona Cernăuţiului înspre şi dinspre România. Faptul că noul preşedinte al Ucrainei vorbeşte şi limba română reprezintă de altfel un alt motiv de speranţă pentru etnicii români.
În acest moment, în zona Cernăuţi sunt nu mai puţin de 26 de ONG-uri care se ocupă de problemele românilor şi de păstrarea valorilor culturale. Paradoxal însă, doar 26 de români şi-au exprimat dreptul de vot la alegerile europarlamentare.
