CONSULTAŢII stomatologice GRATUITE pentru copii şi vârstnici începând cu 1 iulie

CONSULTAŢII stomatologice GRATUITE pentru copii şi vârstnici începând cu 1 iulie
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

* Banii avuţi la dispoziţie de către medici vor ajunge doar pentru primele zile ale lunii * Majoritatea cabinetelor care vor acorda proceduri gratuite sunt din Tecuci şi din mediul rural * Tarifele impuse de Casa de Sănătate sunt mult mai mici decât cele percepute în cabinele private fără contract cu statul


Copiii şi vârstnicii din judeţul Galaţi vor beneficia din nou de servicii stomatologice gratuite începând cu 1 iulie. După mai bine de un an de pauză, noul contract-cadru intrat în vigoare de la 1 iunie prevede şi acest tip de proceduri printre serviciile medicale decontate de stat.

Banii ajung doar pentru câteva zile

Fiecare medic stomatolog care a încheiat în prima parte a lunii trecute un contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) va avea la dispoziţie un plafon lunar care se va ridica la aproximativ 2.400 de lei. Serviciile stomatologice oferite nu vor putea depăşi astfel această sumă, motiv pentru care banii vor fi insuficienţi pentru acoperirea tuturor cererilor.

"Problema este că aceste fonduri vor ajunge doar pentru câteva zile din lună. Chiar şi aşa însă este un plus faţă de felul în care au stat lucrurile în ultimul an, timp în care dentiştii nu au mai primit niciun ban de la stat. Măcar aşa medicul îşi va putea acoperi costurile cu plata salariilor personalului din cabinet", ne-a spus dr. Carmen Marcu, din partea Colegiului Medicilor Dentişti din Galaţi.

Cei mai mulţi medici sunt din mediul rural

Dintre cei 305 stomatologi care profesează în prezent în Galaţi, doar 82 au încheiat un contract cu CJAS, ceea ce arată că majoritatea dentiştilor au considerat că suma oferită prin Casa de Sănătate nu merită efortul birocratic la care ar fi trebuit să se supună. Mai mult, potrivit sursei citate, dintre cei 82 de medici cei mai mulţi au cabinete în Tecuci sau în mediul rural. În municipiul Galaţi, acolo unde oamenii sunt mai dispuşi să plătească din propriul buzunar pentru tratamentele stomatologice, medicii au fost mult mai puţin interesaţi să încheie contracte de finanţare cu CJAS.

Casa de Asigurări va deconta 24 de proceduri medicale stomatologice, de tipul consultaţiilor, extracţiilor dentare sau plombelor şi protezelor. Alături de minori, de servicii stomatologice gratuite vor avea parte şi veteranii şi revoluţionarii. Cei trecuţi de 18 ani vor plăti 40 la sută din unele consultaţii, potrivit noilor norme. Există şi servicii stomatologice de care copiii şi adulţii nu pot beneficia decât la diferite intervale de timp. De exemplu, în cazul înlocuirii unei proteze monomaxilare termenul este de cinci ani, iar proteza acrilică pe arcadă se acordă o dată la zece ani. O consultaţie care include model de studiu, controlul oncologic şi igienizarea, în valoare de 133 de lei, este gratuită pentru minorii şi beneficiarii legilor speciale, în vreme ce restul pacienţilor trebuie să plătească 40 la sută din preţ.

Servicii decontate la tarife fixe

Casa de Sănătate decontează fiecare procedură stomatologică după un tarif fix. Astfel, dacă un medic dentist aflat în relaţie cu CJAS va lua 36 de lei pentru o consultaţie stomatologică la adult, în cabinetele private fără contract acelaşi serviciu costă între 50 şi 60 de lei. Pentru persoanele până în 18 ani procedura va fi gratuită. Tariful pentru tratamentul cariei simple cu materiale fizionomice este de 72 de lei, fiind decontat 100 la sută pentru copii şi beneficiarii legilor speciale. De asemenea, extracţia are un tarif de 132 de lei şi este gratuită pentru copii şi beneficiarii legilor speciale, iar pentru celelalte categorii este decontată în proporţie de 60 la sută.

Lista cabinetelor stomatologice din judeţul Galaţi care au încheiat contracte de finanţare cu CJAS pentru tot anul în curs va fi afişată pe pagina de internet a CJAS Galaţi, www.casgl.ro, după data de 1 iulie.

Medicii dentişti din România nu au mai putut încheia contracte cu Casele de Sănătate începând cu 1 aprilie 2013, în urma unei decizii luată de cel care deţinea portofoliul Sănătăţii la acea dată, Eugen Nicolăescu.

CITEŞTE ŞI:

Un medic dentist la 9.000 de gălăţeni

Cum poţi beneficia de un consult stomatologic GRATUIT

Citit 6589 ori Ultima modificare Duminică, 29 Iunie 2014 18:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.