* Soţul a luptat timp de cinci ani, pe frontul de est, în cel mai sângeros război din istorie * Comuniştii le-au confiscat casa şi pământul şi i-au mutat într-un apartament înghesuit
Viaţa lui Ştefan şi a Paraschivei Ivanciu este dovada vie a faptului că până şi cei mai înţelepţi oameni pot greşi. "Copiii fac ca soţii să-şi simtă viaţa unuia legată de a celuilalt", spunea Balzac, în "Comedia umană". Contrar acestei maxime, soţii Ivanciu sunt căsătoriţi de 63 de ani, deşi nu nu au împreună niciun copil. Chiar dacă regretă acest lucru, cei doi spun la unison că altele sunt lucrurile care îi ţin împreună pe cei căsătoriţi.
Martor la scrierea istoriei
Ştefan Ivanciu s-a născut în urmă cu 104 ani, într-o familie din satul Balinteşti. A crescut alături de alţi patru fraţi, însă doar el pare să fi gustat din "fântâna tinereţii". Avea patru ani când a izbucnit Primul Război Mondial şi şase ani atunci când Regatul României a intrat în conflict. A doua conflagraţie mondială l-a prin exact în floarea tinereţii. Avea 30 de ani şi a fost luat pe front, împotriva ruşilor. Era sergent la Aviaţie. Dacă în prima parte a războiului condiţiile de pe front erau satisfăcătoare, pe măsură ce pătrundeau mai adânc pe teritoriul imens al Rusiei viaţa soldaţilor devenea din ce în ce mai grea. Proviziile nu le mai ajungeau, iar frigul le pricinuia chinuri.
"Ne tăvăleam pe jos de foame"
"Când mă uit acum în urmă, nici nu ştiu cum am reuşit să ajung la 104 ani. Pe front, nu am avut o viaţă deloc uşoară. Am luptat în Rusia, în Bulgaria şi în Macedonia. Cel mai greu a fost pe frontul de est. Mâncarea era foarte puţină şi erau zile în care nu vedeam niciun colţ de pâine. Ne tăvăleam pe jos, la propriu, de foame. Într-o zi, un glonte a ricoşat şi m-a rănit la gamba piciorului drept. Pe moment, am crezut că o să-mi pierd piciorul, dar, din fericire, nu am rămas cu nicio infirmitate", îşi aduce aminte bătrânul.
O relaţie cât o viaţă de om
În bucătăria de vară în care soţii Ivaşcu se adăpostesc de caniculă, bătrâna ne arată cu mâna tremurândă o mică bucată de hârtie îngălbenită. Este răspunsul ei la întrebarea noastră "De când sunteţi căsătoriţi?". Pe peticul de hârtie este trecut încă vizibil, cu litere groase, prenumele şi numele celor doi şi anul căsătoriei: 1951. După mirarea şi admiraţia de moment, i-am întrebat care este secretul unei relaţii de peste şase decenii. Dacă, la amintirile lui Ştefan Ivaşcu de pe front, soţia sa, care în toamnă împlineşte 93 de ani, s-a limitat la a mişca meditativ din cap, acum ea este cea care preia conducerea.
"Pentru ca o căsnicie să poată rezista de-a lungul timpului, trebuie ca fiecare dintre cei doi să ştie când să lase de la el. Nu să dea concurs la ce spune celălalt. Mândria nu are ce căuta într-o astfel de legătură. Altfel, se ajunge la ceartă şi chiar mai departe. Dacă mai sunt şi copii în casă, cu atât mai puţin trebuie să te cerţi de faţă cu ei. Eu m-am născut la Şendreni, iar tata era cârciumar. Niciodată nu l-am auzit contrazicându-se cu mama, de faţă cu noi. Aveau ei multe probleme, dar le discutau şi le rezolvau fără ca să ştim noi. Era un respect care acum nu prea se mai întâlneşte", ne-a spus Paraschiva Ivanciu.
Din dreapta ei, soţul vine şi întăreşte: "Când unul spune, altul trebuie să facă. Nu trebuie să se pună în gură, ci să se dea unul după altul. Nu i-am dat o dată o palmă. Cu ea am trăit atâţia ani mai bine decât aş fi putut trăi cu un frate".
Cumpătarea, cheia longevităţii
De o parte şi de alta a aleii care duce de la poartă către casa familiei Ivanciu sunt plantate fructe şi legume. Bătrânii spun că încă din copilărie au dus o viaţă cumpătată. Au mâncat mai mult din ce a crescut în propria curte, nu au fumat şi nu au băut peste măsură. "Am avut până destul de târziu vacă şi porc în curte. Altfel mănânci atunci când ştii cum le-ai crescut. Şi cu fructele şi legumele, la fel. Şi acum mai plantăm în fiecare an, pentru că o roşie din piaţă sau din magazin nu are acelaşi gust cu una crescută şi coaptă natural în curte. Soţul meu a săpat el însuşi mica grădină până în urmă cu câţiva ani", ne-a mai spus bătrâna.
Monarhia, cea mai bună soluţie
Născuţi pe vremea Regatului României, soţii Ivanciu au trecut cu greu prin cele cinci decenii de comunism. Nici aşa-zisul capitalism, instaurat din 1990, nu le-a lăsat un gust mai plăcut. "Eu am agreat întotdeauna regii şi împăraţii. Ar fi mai bine pentru ţara noastră dacă monarhia ar reveni la putere, dar vremurile s-au schimbat. Nu cred că ar mai prinde, la ce oameni sunt acum. Eu pe Ceauşescu nu l-am agreat deloc. A venit şi ne-a luat până şi pământul de sub casă. Îmi amintesc că ne-a dat termen două zile ca să ne mutăm într-un apartament înghesuit. Comuniştii nu au adus nimic bun pentru România", este de părere Paraschiva Ivanciu.
