Adolescent prins fără bilet în autobuz, dar cu PISTOL în borsetă

Adolescent prins fără bilet în autobuz, dar cu PISTOL în borsetă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O patrulă a Poliţiei Locale, în timp ce executa o misiune de sprijinire a echipajului de control din cadrul SC TRANSURB SA, a controlat, în zona Şcolii Gimnaziale nr.1 „Nicolae Mantu”, situată pe strada Brăilei, un tânăr care fusese dat jos din autobuz fiindcă nu avea bilet. La vederea poliţiştilor, el a devenit agitat.

"La legitimare, s-a stabilit că acesta se numeşte M.C.A., de 17 ani, din Galaţi. Fiind întrebat dacă deţine asupra sa bunuri interzise de lege, susnumitul a deschis borseta pe care o avea asupra sa, iar în interiorul acesteia poliţiştii locali au observat mai multe bile albe din plastic, un pistol de culoare neagră, calibru 9 mm, având încărcător cu 13 bile”, ne-a declarat Aurelia Matei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi.

La controlul amănunţit, în interiorul borsetei au fost găsite şi 380 bile asemănătoare cu cele din încărcător şi o mănuşă chirurgicală din latex de culoare albă, despre care tânărul a declarat că urma să o folosească la un salon de tatuaje. Adolescentul le-a spus oamenilor legii că pistolul este de tip airsoft şi că-l poartă cu el pentru autoapărare.

Cazul a fost predat poliţiştilor de la Secţia 3, care vor continua cercetările.

Citit 1377 ori Ultima modificare Vineri, 19 Septembrie 2014 16:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.