Next Star se mută la Galaţi - propunerea lui Dan Negru! (FOTO & VIDEO)
Foto: Foto: Antena 1

Next Star se mută la Galaţi - propunerea lui Dan Negru! (FOTO & VIDEO)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Gălăţeanul Andrei Turcu a dansat pe scena „Next Star” fără să ştie nicio clipă că lângă el, costumat în robot, se află tatăl lui, pe care îl ştia în Italia * Gălăţeanca Geanina Mândrescu a lăsat juriul fără cuvinte interpretând emoţionant piesa ”One and only”


„Să mutăm platoul Next Star la Galaţi! E frumos acolo, la Dunăre”, a fost propunerea lansată de prezentatorul concursului, Dan Negru, după ce, joi seara, doi gălăţeni, Andrei Turcu şi Geanina Mândrescu, au uimit juriul şi publicul cu prestaţiile lor artistice.

Surpriza vieţii lui Andrei

Andrei Turcu, în vârstă de 13 ani, a urcat pe scena Next Star fără să ştie nicio clipă ce surpriză i se pregătise. Cu câteva minute înainte, tatăl lui, venit special din Italia, unde lucrează într-un şantier naval, a acceptat provocarea lui Dan Negru: să stea pe scenă în timpul reprezentaţiei fiului său, ascuns în costumul de robot. Deşi emoţiile păreau să-l copleşească, bărbatul a făcut parte din coregrafia băiatului, privindu-l de la doi paşi cât de bine dansează. Andrei, deşi întristat de dorul tatălui pe care îl ştia în Italia, a oferit o demonstraţie pe muzică electronică, simulând o luptă cu nişte dansatori profesionişti. Mai multă energie la dans a dovedit surioara lui, Daria, de 6 ani, pe care juriul, impresionat de prestaţia fratelui, a rugat-o să arate ce poate. Micuţa şi-a încheiat demonstraţia într-un şpagat perfect, apoi a fost invitată să-şi aleagă unul dintre cei doi roboţi de pe scenă. Micuţa l-a ales pe cel în costum auriu, iar când i-a ridicat viziera a descoperit, alături de fratele ei, că robotul ales era, de fapt, tatăl lor! Bucuria revederii a fost imensă iar îmbrăţişările, tulburătoare! Pentru că dl Turcu plecase de pe şantier fără să-şi anunţe şeful, Dan Negru i-a promis că îi va da DVD-ul emisiunii, pe care să-l arate ca motivaţie a absenţei sale de la lucru.

Geanina a emoţionat juriul

Gălăţeanca Geanina Cătălina Mândrescu, în vârstă de 13 ani, a intrat ultima în competiţie şi s-a descurcat minunat. A cucerit publicul interpretând piesa ''One and only” din repertoriul lui Adele. Juriul, în frunte cu Maria Cârneci, Pepe şi Lora, a fost pur şi simplu uimit de talentul şi lejeritatea cu care tânăra artistă a interpretat o piesă extrem de dificilă, dar şi de candoarea ei. De vină sunt, cu siguranţă, nu doar mama ei, de la care Geanina a moştenit talentul vocal, ci şi îndrumătoarea ei, Andreea Ignat. Pentru că mica artistă face parte din Ansamblul „Estrada copiilor” din anul 2011!

Misiunea juriului de a alege un singur învingător a fost extrem de grea. Chiar dacă nici Geanina şi nici Andrei nu au intrat în marea finală a Next Star, cu siguranţă cei doi au dovedit cu prisosinţă că au talent şi au făcut un prim pas important pentru viitoarea lor carieră artistică de succes.

 

Citit 3290 ori Ultima modificare Vineri, 03 Octombrie 2014 14:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.