250 de copii au rămas FĂRĂ GRĂDINIŢĂ în urma RETROCEDĂRII sediului

250 de copii au rămas FĂRĂ GRĂDINIŢĂ în urma RETROCEDĂRII sediului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* La începutul acestei luni, copiii şi educatoarele de la Grădiniţa "Cristal" au fost la un pas să fie evacuaţi * Sediul instituţiei a fost retrocedat, deşi s-au făcut investiţii de aproape 300.000 de lei prin Banca Mondială


O altă clădire în care funcţionează o grădiniţă din zona centrală a fost retrocedată de curând proprietarilor. Este vorba de Grădiniţa cu Program Prelungit „Cristal”, aflată pe strada Universităţii, la nr. 45, care găzduieşte în prezent aproximativ 250 de copii, adică opt grupe de program prelungit.

Este al doilea local de grădiniţă din centru retrocedat. O situaţie similară s-a înregistrat în urmă cu puţin timp, când o parte din clădirile de la Grădiniţa Nr. 5 au ajuns, în urma unui proces, la cel care revendicase sediul. Cum şi atunci, ca şi acum, Primăria a tergiversat lucrurile, la fiecare început de an şcolar, părinţii ies în stradă, pentru că proprietarul ameninţă că-i evacuează. Dacă atunci era vorba doar de un corp al grădiniţei, aici e vorba de întreaga clădire, motiv pentru care cei aproape 250 de copii şi educatoarele lor nu vor mai avea unde merge.

Cererea de evacuare a fost respinsă

Deşi cel care a revendicat clădirea - Horaţiu Ion Eremie - a depus cerere încă din 2001 pentru retrocedare şi s-a luptat în instanţă timp de mai mulţi ani, solicitarea sa nefiind admisă, în decembrie 2013 a fost dată o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care omul primeşte şi terenul şi întreaga clădire. Cum a solicitat Primăriei fie 17.000 de lei lunar chirie sau cumpărarea imobilului contra sumei de 900.000 de euro, iar municipalitatea nu s-a grăbit să aleagă niciuna din variante, proprietarul a făcut cerere de evacuare. "Noroc, însă, că, la începutul lui noiembrie, cererea a fost respinsă, altfel, în plină iarnă, cei aproape 250 de copii ar fi fost evacuaţi, fără a avea unde merge", ne-a declarat inspectoarea generală Mioara Enache.

Investiţie cu cântec

Trist este că, deşi există cerere de retrocedare din 2001, reînnoită în 2010, în 2002 s-a făcut o consolidare a imobilului şi o extindere, cu fonduri de la Banca Mondială (BM). S-au cheltuit atunci în jur de trei miliarde de lei vechi (300.000 de lei), în condiţiile în care BM nu ar fi virat niciun leu dacă ar fi ştiut că respectiva clădire are un statut incert şi există posibilitatea să fie retrocedată. Aşa nu s-ar mai fi cheltuit nişte fonduri substanţiale de pe urma cărora să beneficieze proprietarul, care a reuşit să pună mâna pe întreaga construcţie, a cărei suprafaţă s-a dublat în urma investiţiilor făcute, construindu-se grupuri sanitare şi un corp nou.

Citeşte şi: Colegiul "Cuza" se MUTĂ. VEZI unde ar urma să fie NOUL SEDIU

În octombrie 2010, când a izbucnit scandalul retrocedării, nici Inspectoratul Şcolar Judeţean şi nici Primăria nu şi-au asumat această greşeală enormă, ambele instituţii plasând vina de la una la alta.

Prin urmare, banii investiţi au fost pierduţi în momentul în care s-a retrocedat fără să se ţină cont de investiţiile ulterioare. "Sunt, cred, peste un milion de lei investiţi în această clădire acum. Erau trei camere în care ploua, iar acum avem o clădire în care s-au făcut repetate extinderi şi reparaţii. În fiecare an s-au alocat 40-50.000 de lei", ne spune directoarea instituţiei, Anişoara Chebac.

"Suntem speriaţi"

Directoarea de la Grădiniţa "Cristal" ne-a mai spus că e nemulţumită de modul în care autorităţile municipalităţii gestionează lucrurile: "Am solicitat în repetate rânduri Primăriei să ni se pună la dispoziţie hârtiile de la dosarul de judecată pentru retrocedare. Noi ştim ce clădiri avea proprietarul aici şi ce s-a construit. Ni s-a răspuns că nu suntem parte în proces şi că nu ne vor da documentele.

Ca şi cum nu ne-ar viza în primul rând pe noi, cei 250 de copii, educatoarele şi sutele de părinţi care se bazează pe unitatea noastră, noi fiind grădiniţă cu program prelungit. De când am primit citaţie că suntem chemaţi în proces pentru evacuare, suntem speriaţi. Unde duci opt grupe de copii cu program prelungit, când toate grădiniţele din centru nu au spaţiu nici pentru copiii lor? Suntem nemulţumiţi că cei de la Primărie n-au venit să discute cu noi toate aceste probleme. Poate ar trebui ca proprietarul să fie dat în judecată pentru recuperarea investiţiilor. Aceşti bani ar trebui trecuţi în contul chiriei", mai spune directoarea Chebac.

"Îl acţionăm pe proprietar în instanţă"

Primăria susţine că până în martie nu-i va scoate nimeni afară, întrucât este interzis prin lege ca în această perioadă să se facă evacuări. "Până atunci, sperăm ca instanţa să admită solicitarea noastră de a-l obliga pe proprietar să găzduiască grădiniţa încă zece ani, aşa cum spune legea. În paralel, vom căuta o soluţie locativă potrivită, pentru eventualitatea în care grădiniţa trebuie evacuată", spune purtătoarea de cuvânt de la Primărie, Ema Turcu.

Vom reveni în următoarele zile cu alte amănunte.

Citit 2707 ori Ultima modificare Marți, 18 Noiembrie 2014 18:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.