Zeci de copii NU merg la şcoală în Lieşti/ Părinţii INVOCĂ blesteme, frică şi ameninţări criminale

Zeci de copii NU merg la şcoală în Lieşti/ Părinţii INVOCĂ blesteme, frică şi ameninţări criminale
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Mai bine de 60 de copii de etnie romă, din Lieşti, nu au mai fost lăsaţi să meargă la şcoală, după ce în luna mai a acestui an două fetiţe de opt ani au fost victimele unui grav accident rutier, în urma căruia una dintre micuţe şi-a pierdut viaţa.

Vineri, la Prefectură, Viorica Gotu, şefa Biroului Judeţean pentru Romi din cadrul Instituţiei Prefectului, i-a adus la aceeaşi masă pe reprezentanţii ţigăniei şi pe cei ai autorităţilor,pentru a lămuri situaţia. Reprezentanţii comunităţii de romi din Lieşti au invocat faptul că trăiesc, din luna mai, cu frica în sân, aducând în discuţie şi un „blestem”, pe care niciunul nu a dorit, totuşi, să-l lămurească. Stănescu Busuioc, unchiul copilei care şi-a pierdut viaţa în primăvară, a afirmat, printre altele, că rudele celui care a comis accidentul rutier au ameninţat că se vor răzbuna.

După o serie de intervenţii ale reprezentanţilor ISJ, Protecţiei Copilului, CJ, dar şi Prefecturii, romii prezenţi la întrunire au promis că de luni copiii lor vor merge la şcoală. Totuşi, această promisiune a mai fost făcută la sfârşitul lunii noiembrie, atât ISJ, cât şi primarului din Lieşti, însă microbuzul trimis de autorităţi pentru a-i transporta pe copii a fost ignorat. „Întâmplarea de la Lieşti, dacă nu ar avea accente de telenovelă mistică, ar semăna cu o prostie. Cei care iau hotărâri în numele copiilor trebuie să gândească. La un moment dat, copiii vor fi mari şi cineva va trebui să le explice de ce sunt analfabeţi (…) Statul are pârghii, ştie, poate şi va acţiona ca să-i ajute pe acei copii, nu va sta cu mâinile în buzunar, ci va acţiona”, le-a spus Vasile Pârlog, director executiv în cadrul Prefecturii, romilor prezenţi la şedinţă.

Rămâne de văzut dacă autorităţile au reuşit să îi convingă pe romi să-şi lase copiii să meargă la şcoală, deşi reprezentanţii Poliţiei au dat asigurări că vor veghea la siguranţa acestora.

Citit 1482 ori Ultima modificare Sâmbătă, 06 Decembrie 2014 01:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.