An de an, prezent cam pe la toate şedinţele asociaţiilor de revoluţionari din capitală, ultimul ajuns din cauza unui picior, putea fi văzut un gălăţean. Constantin Dobre, de 85 ani, este om serios, nu puşlama: a fost chiar şi director adjunct, de două ori, la Liceul Industrial nr. 2: o dată între 1970 şi ´76, altădată, din ´84 până în ´86. Se poate lăuda că a fost primul gălăţean care a pătruns la revoluţie în sediul Prefecurii. Are mărturiile scrise ale portăriţei, ale unor revoluţionari cu certificat: foştii directori Florin Melinte şi Ioan Manole.
Nici grefierul, nici nea Nelu/ Nu pot să-ţi redea drapelu´!
Nici prietenia, în copilărie, cu Ion Iliescu, cu care juca câte-o miuţă în şcoală la Olteniţa, nu i-a folosit! Dobre spune că a aflat de la consilierul lui Iliescu, Paul Dobrescu, că Dan Iosif i-a rupt pe loc dosarul. Dobre i-a ţinut calea şi principelui Radu, cu acelaşi ne/rezultat. "I-am scris şi lui Ponta - nici nu mi-a răspuns! Din ´90, m-am tot dus, la Bucureşti, la şedinţe, am cheltuit pe tren! Mă judec de 25 de ani! În 2010, Înalta Curte mi-a aprobat certificatul, dar Guvernul s-a opus!" Acum s-a tăiat şi indemnnizaţia; îi rămânea locul de veci şi hectarul de pământ, dar, în mai, Curtea de Apel Galaţi s-a pronunţat, irevocabil: i-a respins "ca tardiv ” recursul. Cum n-a avut niciodată destui bani să-şi angajeze un avocat, Dobre şi-a tot scris păsul de mână. Şi a pierdut la virgule şi chichiţe.„Eu am salvat vieţi omeneşti la Revoluţie! În prima zi am fost şi lovit în cap, de securişti, c-un baston de cauciuc. A trebuit să fac operaţie la ochi – 50 de milioane m-a costat! Acum, încerc să trăiesc, eu şi băiatul, din pensia mea." Fiul, inginer mecanic, e disponibilizat, după 30 de ani la reparat vagoane la CFR, de la Barboşi.
