Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) oferă posibilitatea calculării vârstei de pensionare în funcţie de anul naşterii, o curiozitate, ce-i drept, pe care o au cam toţi angajaţii.
Astfel, pe site-ul oficial al instituţiei, www.cnpp.ro, a fost activată o aplicaţie cu ajutorul căreia poţi calcula instant anul în care vei ieşi la pensie (la limita de vârstă sau anticipat), în funcţie de data naşterii şi de sex. Aplicaţia „Când mă pot pensiona” poate fi accesată pe https://www.cnpp.ro/web/guest/varsta-pensionare.
Nu sunt însă luate în calcul ultimele modificări legislative: egalizarea vârstei de pensionare între femei şi bărbaţi în 2035 (Proiectul care egalizează vârsta de pensionare pentru femei şi bărbaţi, avizat de Guvern). Din acel an, urmând ca femeile (cele născute după 1970) să iasă la pensie la 65 de ani - vârsta de pensionare a bărbaţilor. Cu alte cuvinte, (după 2035) va trebui să revizitezi aplicaţia site-ului pentru noi simulări... dacă eşti de sex feminin, născută după 1970.
Să înţelegem că se doreşte un trafic intens pe siteul instituţiei, dacă nu s-a făcut nimic în sensul actualizării acestei aplicaţii în ton cu modificările aduse?