Relaxare în tălpile goale, din nou, la Grădina Botanică

Relaxare în tălpile goale, din nou, la Grădina Botanică
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Grădina Senzorială de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii va fi redată circuitului de vizitare începând de vineri, 15 mai, de la ora 10,30. Pe o suprafaţă de 750 mp s-au amenajat cinci grădini verticale, cinci alveole cu plante aromatice şi utile, precum şi o alee terapeutică - pe care publicul poate umbla desculţ.

Aleea are mai multe suprafeţe: pietriş, piatră spartă, piatră de râu, fân, conuri, cărămidă, nisip, scoarţă de copac şi buşteni de lemn. Vizitatorul, desculţ, va păşi peste acestea, experimentând o adevărată terapie de relaxare, prin simpla atingere a piciorului gol de elementele amintite.

Terapia continuă prin intermediul celor zece scaune de exterior din lemn pe care iubitorii de natură se pot aşeza pentru a asculta natura sau a simţi mirosul plantelor aromatice din alveolele situate la intrarea în grădină. Accesul publicului vizitator în cadrul Grădinii Senzoriale este inclus în preţul biletului de intrare la muzeu.

Programul de vizitare este de miercuri până duminică, între orele 10,00 - 18,00.


CITEŞTE ŞI: Zone luminate doar de lună, în Grădina Publică din Galaţi

Citit 4563 ori Ultima modificare Joi, 14 Mai 2015 19:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.