În ultimii ani, la Biserica Sfântul Spiridon din Galaţi se scrie o poveste frumoasă * O mână de oameni, coordonaţi de preotul paroh, vor să schimbe în bine destinele copiilor defavorizaţi * A fost nevoie de mai mult timp şi de mai multe proiecte implementate cu succes pentru ca lucrurile să meargă
Drumul oricărui gălăţean care vrea să înveţe cum să-şi ajute semenii ar trebui să treacă musai şi prin curtea Bisericii Sfântul Spiridon din Galaţi. De cum treci de oricare dintre porţile bisericii, îţi dai seamă că aici se întâmplă lucruri serioase. Şi nu de ieri, de azi. În jurul unui sfânt lăcaş, care e monument istoric reabilitat, a înflorit în ultimii ani un întreg complex de binefacere: un centru de zi pentru copii, o cantină şi un dispensar cu servicii gratuite pentru sute de gălăţeni de toate vârstele. Au loc aici toţi creştinii care vor să vină, de la preşcolari la pensionari.
70 de minţi luminate
Despre cum a evoluat Centrul de Zi „Sfântul Spiridon” ne-a vorbit coordonatorul instituţiei, Robert Tiber. „Realizarea a fost posibilă prin accesarea unor fonduri PHARE. În 2008-2009, s-a implementat proiectul demarat de părintele Vasile Mogoş. La început, se lucra aici cu 30 de copiii. Acum sunt 70 de preşcolari şi elevi de ciclu primar şi gimnazial cu care se lucrează în centru. Programul nostru e adaptat programului lor. Cei mari vin dimineaţa aici, îşi fac temele, mănâncă şi merg la şcoală. Cei mici vin aici de la şcoală, mănâncă şi apoi se apucă de lecţii. Practic, copiii stau la masă în acelaşi timp, dar la etaje diferite ale cantinei. Preşcolarilor le ducem mâncarea la grădiniţa de stat, de lângă Şcoala 16”, precizează Robert Tiber.
Cantina în care mănâncă elevii are o capacitate de 120 de locuri și a fost construită în cadrul unui alt proiect, de această dată cu finanțare de la Ministerul Muncii.
Mâna de oameni care schimbă destine
Centrul are opt angajaţi. Şapte sunt plătiţi de Primărie - partener, prin Consiliul Local, în susţinerea Centrului de Zi - în vreme ce coordonatorul e plătit de către parohia Sfântul Spiridon. Lucrează aici, printre alţii: un asistent social, un psiholog, instructori educativi, un lucrător social, un bucătar şi un ajutor de bucătar. Lor şi se adaugă voluntarii: vara elevi, chiar şi de la unele dintre cele mai bune colegii naţionale şi şcoli din Galaţi, iar în restul anului profesori pensionari. „Noi ne facem, fiecare, treaba noastră. Pe toţi ne coordonează însă, în permanenţă, părintele paroh Vasile Mogoş, cel care ne dă şi încredere şi care ne susţine în punerea în practică a ideilor productive pe care le avem”, ne spune Robert Tiber.
"Doamna, intrăm în ţara Brăila?"
Personalul centrului lucrează cu copii care provin din medii cu probleme. Ba părinţii abia dacă ştiu să silabisească şi nu-i pot ajuta la lecţii, ba n-au bani nici de pâine şi trăiesc din alocaţiile celor mici, ba se despart, ba devin violenţi… „Pe cei mai merituoşi, am reuşit să îi ducem într-o excursie, la Tulcea. Pe bac, un copil m-a întrebat: doamnă, aici e marea? Un altul, de clasa a IV-a, când a văzut un indicator spre Brăila, m-a întrebat: doamnă, acum intrăm în ţara Brăila? La vârsta lui ar fi trebui să ştie deja ce înseamnă oraş, ţară şi continent. Dar cum n-a învăţat până acum, trebuie să facem recuperare cu ei. Îi ajută şi la şcoală, uneori. Alteori, nu imediat. Dacă un copil de clasa a şaptea reuşeşte să înveţe tabla înmulţirii, spre exemplu, îi va fi de folos. Va fi o victorie personală pentru el. Dar s-ar putea ca la şcoală progresul lui să treacă neremarcat”, este de părere Veronica Udreş, asistentul social al centrului.
„Vrem să îi învăţăm valori. Vrem să le oferim alternative. De multe ori, ei nu realizează că au şi altă cale în viaţa, în afara celei pe care o văd acasă. Vrem să îi punem în valoare pe copii, să vadă că se pot face mai multe decât credeau”, a declarat psihologul Mioara Grigoraş.
Ce spun copiii
„Îmi place aici. Îmi fac lecţiile, învăţ, particip la diverse jocuri… Sunt în clasa a VI-a acum, am 13 ani. Când o să cresc, vreau să devin avocat. Cred că un avocat poate să le schimbe oamenilor viaţa în bine şi eu asta vreau să fac. Îmi place matematica. Nu prea-mi place muzica, din cauză că nu am voce, dar îmi plac engleza şi limba română”, ne-a spus Radu.
Ana Maria trece în clasa a VIII-a şi spune că învaţă acum la şcoala şi la centrul de zi pentru ca, mai târziu, să poată ajuta oameni. „Mi-ar plăcea să devin psiholog. Îmi place să analizez oameni şi îmi place să-i ajut să-şi depăşească toate problemele. În acelaşi timp, mi-ar plăcea să devin şi profesor de religie”, ne spune tânăra.
Pe 15 iunie, ziua comemorării lui Mihai Eminescu, Ana Maria a avut ideea de a-i implica pe toţi colegii ei, dar şi pe dascăli într-o acţiune culturală, cu recitări de poezii şi altele asemenea. „Mie mi-ar plăcea să devin preot. Îmi place mult să cânt şi îmi place să ajut oamenii. Sunt bun la matematică. Îmi place şi româna, dar nu la fel de mult”, ne-a spus George, un alt copil care vine aproape zilnic la Centrul de Zi de la Biserica Sf. Spiridon.
„Nu vă limitaţi - asta încerc să le transmit în permanenţă elevilor mei. Mulţi nu ştiu de ce le-ar folosi să înveţe. Se gândesc: oricum salahor o să ajung şi o să câştig suficient. La ce-mi mai trebuie mie să învăţ? Le spun mereu: aveţi cap, gândiţi pentru voi. Nu alegeţi mereu soluţia simplă. Respectaţi-i pe ceilalţi. Uneori, când văd că un copil are o problemă, prefer şi să sar peste o parte din lecţia pe care trebuia să o rezolvăm, ca să aflu de ce s-a comportat într-un anume fel”, zice Cătălina Brânză.
Între parohia Sfântul Spiridon şi Şcoala Nr. 16, unde sunt elevi mulţi dintre copiii care vin la centrul de zi, există o strânsă colaborare.
Urmează terapia prin artă
"Prin şcoala de vară, prin art-terapie, încercăm să scoatem ce e mai bun din copiii care vin aici. Vrem să le descoperim şi să aducem la lumină, din fiecare, acele talente despre care ei nici nu ştiu. Cei mai mulţi au coeficient de inteligenţă ridicat, doar că nu sunt puşi în valoare. Iar când văd că iese ceva din mâna lor - de la lucrări quilling până la brăţări sau alte obiecte - prind încredere în propriile forţe şi vor să înveţe să facă mai multe şi mult mai bine”, ne mai spune psihologul centrului.
Mai greu e însă cu educarea familiei. „Pe părinţi nu prea reuşim să îi schimbăm. Mulţi sunt neinstruiţi. Ar vrea să îşi ajute copiii la teme, dar nu ştiu cum să o facă. Unii nu au serviciu, iar alocaţiile copiilor sunt singurele surse de venit din casă. Unii sunt violenţi, alţii au diverse alte probleme. Învăţăm împreună şi activităţi gospodăreşti. La un moment dat, cineva ne întrebase: e în regulă să-i punem pe copii să-şi strângă singuri masa? Nu cumva îi exploatăm? Răspunsul meu este nu, nu îi exploatăm. Nu-i punem să-şi strângă farfuria pentru că n-ar vrea altcineva să o facă, ci pentru că fiecare dintre noi, mici şi mari, trebui să ştim să ne gospodărim. Unii nu văd acasă curăţenie şi ordine. Dar văd aici”, este de părere asistentul social Veronica Udreş.
Duminica, întreg colectivul de elevi al centrului de zi se strânge la biserică, la Sfânta Liturghie. Fiecare participă după puteri. Copiii mai mici vin ceva mai târziu şi, dacă obosesc, mai ies în parcurile din curtea bisericii. Cei mai mari vin de dimineaţă şi rămân până la finele slujbei. La sărbătorile mari, mai învaţă cântări noi.
Toată echipa centrului de zi s-ar bucura dacă ar găsi banii necesari să-i scoată mai mult în lume pe cei mici şi să le cumpere mai multe jocuri de grup, prin intermediul cărora să îi ajute să interacţioneze. La fel de bine, s-ar bucura cu toţii dacă statul ar găsi vreo cale, la un moment dat, să îi determine pe părinţi să fie mai implicaţi în viaţa copiilor lor. Să-i determine să meargă la şcoală şi să înveţe.
