Daţi-ne înapoi Dunărea furată!

Daţi-ne înapoi Dunărea furată!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Niciuna dintre instituţiile publice implicate în privatizarea malului Dunării nu ne-a transmis încă un răspuns * Nici organele de anchetă nu par să se fi autosesizat... * Prima reacţie îi aparţine deputatului PD-L Mihai Boldea, care a sesizat ieri, 15 iunie, Direcţia Naţională Anticorupţie Bucureşti *

Au trecut aproape două săptămâni de când „Viaţa liberă” a declanşat campania legată de reinstaurarea legalităţii în ceea ce priveşte privatizarea dubioasă a 32,4 hectare de pădure situate pe malul Dunării, de la Zona liberă către gurile de vărsare. Din păcate, în acest interval de timp instituţiile statului au reacţionat cu o încetineală suspectă, deşi noi le-am arătat unde este hiba şi cine a tras sforile afacerii.

Doar Prefectura ne-a anunţat că a declanşat o anchetă, în timp de Consiliul Judeţului, Oficiul de Cadastru, Direcţia Apelor şi Direcţia Silvică par să nu fi aflat ce se întâmplă. Sau au aflat, dar se fac că plouă.

Primăria Galaţi s-a delimitat de chestiune, deşi, după părerea noastră, ar fi trebuit să fie prima interesată de zona respectivă. Nu de alta, dar acolo îşi petreceau weekendurile mai mulţi gălăţeni decât ajungeau la Gârboavele, lacul Vânători şi Priza Dunării la un loc. Interesant e că mulţi dintre cititorii noştri au acuzat dur Primăria, pentru că nu a făcut nimic (oare de ce?!) pentru a obţine şi amenaja la modul civilizat respectiva zonă de agrement de la mal de Dunăre.

Nici organele de anchetă ale statului (ne referim aici la Poliţie şi Parchet) nu au reacţionat în vreun fel. Adică nu s-au autosesizat, deşi la mijloc este o escrocherie de proporţii, făcută atât în dauna statului român, cât şi în dauna locuitorilor Galaţiului.

În opinia noastră (poate subiectivă, dar bine intenţionată), privatizarea celor 32,4 hectare de pădure de malul Dunării reprezintă un furt. O „afacere” pusă la cale, după cum am arătat în precedentele articole ale acestei campanii, prin încălcarea legilor şi a bunului simţ.

Deputatul Mihai Boldea a sesizat DNA

Deputatul PD-L de Galaţi Mihail Boldea a sesizat, ieri, Direcţia Naţională Anticorupţie Bucureşti în legătură cu trecerea a 34,2 hectare de pădure de pe malul Dunării în proprietate privată. Boldea, de formaţie jurist, consideră că relatările din „Viaţa liberă” sunt motive suficiente pentru ca procurorii anticorupţie să investigheze dacă trecerea în proprietatea Elizei C. Alessiu a celor 34,2 de hectare de pădure aflate pe malul Dunării între Zona Liberă Galaţi şi Lacul Zătun a fost realizată cu respectarea legii.

Iată textul integral al comunicatului primit de la cabinetul deputatului gălăţean:

«Deputatul PD-L de Galaţi Mihail Boldea a sesizat, luni, Direcţia Naţională Anticorupţie Bucureşti în legătură cu trecerea a 34,2 hectare de pădure de pe malul Dunării în proprietate privată. Boldea, de formaţie jurist, consideră că relatările din mass media locală sunt motive suficiente pentru ca procurorii anticorupţie să investigheze dacă trecerea în proprietatea Elizei C. Alessiu a celor 34,2 de hectare de pădure aflate pe malul Dunării între Zona Liberă Galaţi şi Lacul Zătun a fost realizată cu respectarea legii.

Deputatul Mihail Boldea a declarat: “Toate informaţiile conduc, în acest moment, spre concluzia că gălăţenilor li s-a luat în mod ilegal dreptul de a se bucura de malul Dunării, ca rezultat al săvârşirii unor acte de corupţie ce au consecinţe deosebit de grave. Este foarte important ca DNA să facă lumină în acest caz care îi preocupă pe cetăţenii Galaţiului de mult timp”.

Mihail Boldea spune că legea apelor interzice expres restituirea oricărei suprafeţe de teren din apropierea cursurilor de apă pentru a se putea constitui zona de protecţie contra inundaţiilor. “Eu nu înţeleg de unde atâta inconştienţă din partea celor care au dat cele 34 de hectare unor proprietari privaţi. Legea este clară şi ea se aplică tuturor.

În plus, rămâne marea întrebare de ce această suprafaţă de pădure a fost restituită în condiţiile în care ea a aparţinut dintotdeauna gălăţenilor şi niciodată unei persoane private. Refacerea dreptului de proprietate al doamnei Eliza C. Alessiu putea fi făcută altfel şi nu prin împroprietărirea ei cu o suprafaţă de teren într-o zonă unde terenul este extrem de scump”. 

Mihai Boldea face un calcul simplu şi spune că doamna Alessiu “sau adevăratul beneficiar al tranzacţiei, Nistor Munteanu, aşa cum afirmă mass media” este mai bogată cu peste 34 milioane de euro, prin primirea “suspect de generoasă” a acestui teren. 

Românii, în general, şi gălăţenii în special, s-au săturat să se simtă furaţi şi nedreptăţiţi, să fie victime ale aranjamentelor şi înţelegerilor încheiate pe sub masă. DNA trebuie să analizeze în detaliu această tranzacţie şi folosind statutul meu de deputat am înaintat o sesizare în acest sens. Vă asigur că voi urmări cu maximă atenţie desfăşurarea anchetei”, a spus deputatul Boldea».

Noi aşteptăm în continuare măsuri legale. Între timp, „Viaţa liberă” va  continua ancheta, iar în ediţiile viitoare vă vom prezenta noi amănunte legate de această afacere.

Citit 1469 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.