Cinstirea icoanei făcătoare de minuni “Prodromiţa”, la Galaţi

Cinstirea icoanei făcătoare de minuni “Prodromiţa”, la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Sâmbătă şi duminică, creştinii ortodocşi din Galaţi au cinstit icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni “Prodromiţa”, de la Muntele Athos. Potrivit biroului de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, “manifestările pastoral-misionare dedicate sfintei icoane “Prodromiţa” au debutat sâmbătă seara la biserica “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Galaţi, unde a fost dusă şi sfânta icoană. Aici, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit slujba Privegherii şi Acatistul Maicii Domnului „Prodromiţa“”.

“În anul 1863, Sfânta Icoană, înainte de a pleca pe Dunăre spre Muntele Athos a fost primită cu mare evlavie în oraşul Galaţi, toată noaptea fiind săvârşită priveghere la biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din municipiu. În această biserică s-a petrecut minunea cu un zugravul necredincios care se îndoia de pictarea miraculoasă a chipului ei. De aceea, a căutat să oprească poporul evlavios de la cinstirea icoane, însă, în acea clipă, icoana s-a întunecat. Zugravul s-a îngrozit când a văzut că Maica Domnului din icoană l-a privit cu asprime şi s-a pocăit, din denigrator devenind cel mai mare mărturisitor. Din anul 1898, în patrimoniul sacru al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, datorită elevului cadet Neagu Costache de la Comisiunea Europeană a Dunării de la Sulina se păstrează o copie fidelă a icoanei Prodromiţa, zugrăvită în Sfântul Munte Athos pentru Episcopia de Galaţi, aşa cum se numea în vremea respectivă”, a precizat Înaltpreasfinţia Sa.

Pe parcursul slujbei, credincioşii cu lumânări aprinse în mâini s-au închinat şi s-au rugat înaintea Maicii Domnului “Prodromiţa”. Duminică, icoana a fost adusă de la biserica “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi şi a fost aşezată spre închinare lângă icoana Sfântului Cuv. Paisie Aghioritul.

Foto arhivă EDJ

Citit 1987 ori Ultima modificare Luni, 13 Iulie 2015 18:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.