De câteva zile, satul Cristeşti, din comuna Cavadineşti, are, prin Diana, fiica inginerului Petrel Enache, ieşire la fotbalul naţional. Salariată la Finanţe, s-a căsătorit cu fotbalistul Iulian Apostol, mijlocaşul echipei campioane Unirea Urziceni şi, totodată, titular la naţională.
Pe fond, băiat de Galaţi. Să fi ştiut el, îl întreb, că Bărăganul va câştiga trofeul, de şi-a planificat nunta, la Restaurantul „Pescarul”, imediat după marele meci? Nu-i exclus.
Ca mire, pe Faleza Dunării, în noaptea de duminică spre luni, s-a mişcat ca pe un teren de fotbal, de parcă ar fi fost cu mingea la picior. A fost atent cu toţi invitaţii! Pragmatic, a ţinut mireasa de mână atât cât a fost necesar, evitând romantismul ieftin.
Nunta propriu-zisă: doamnele, în rochii de bun-simţ; bărbaţii, îmbrăcaţi lejer. Sala, în schimb, s-a aliniat la exigenţele vieneze ale unui astfel de eveniment: mătăsuri grele, culori aflate sub patronajul unor stări de voluptate absorbite cu încetinitorul de sursele de lumină, mese dispuse ca în literatura modernă…
Naşii? Ei bine, şi la acest „capitol”, Diana şi Iulian au ştiut ce fac. Le-au ţinut lumânările, la Biserica „Trei Ierarhi”, Gabriela şi Costache Roşca Caloenescu. Abia dinspre ziuă s-a aflat că nunul mare a fost prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi.
Omul legii: n-a privit spre nimeni de sus, lăsând lumea să petreacă după bunul plac. Când şi când, câte o incursiune, ca din întâmplare, la masa procurorilor, să-i îmbărbăteze (pe unul l-a jucat nevasta de a ieşit fum din el, cred că nu se mai poate duce la Parchet cu pantofii respectivi).
Ca băutură principală, vin de Pietroasele, glorios. Gălbui, cu forţă în el şi sinceritate. Adus în căni de sticlă, nu ştiu ce s-ar fi făcut nunta fără o astfel de licoare buzoiană.
De la proletari, „Muşamaua”!
Ceea ce n-au văzut decât târziu invitaţii veniţi de pe Valea Horincei – în „sumarul”, într-adevăr de excepţie, de pe farfuriile cu gustări exotice, figurau şi pulpele de broască. La felul întâi, somon la grătar, cu garnitură de cartofi şi morcovi alături. La o nuntă de duzină s-ar fi lins farfuriile! Lămâile, porţionate în jumătăţi, arătau, în punguţele legate la gură, ca arestate. Numai să le storci peste somon!
Venind momentul crucial, cu jucatul găinii, ce să vezi: în loc de una au apărut cinci. Nu se mai termina ieşitul din bucătărie. Şi pentru că trebuia să se integreze în „număr”, procurorul Roşca, dezbrăcat de haină, a păşit în ring, oprindu-se în faţa unei frumoase de Ţiglina care chiuia (”U-iu-iu, u-iu-iu!”), să-i cumpere…găina.
Asistenţa, în loc să privească spre galinaceea rumenită, urmărea mâna procurorului, să vadă de unde va scoate banii, şi câţi. Portofelul, extras din buzunarul pantalonilor, de la spate, a dezamăgit curioşii: în loc de unul voluminos, ticsit cu „hârtii” de 500, a ridicat deasupra capului unul subţirel, dar cu bani suficienţi în el ca să se poată plăti o găină.
Pe când ar fi trebuit s-o rupă, socrul cel mic, Petrel Enache, proprietar de magazine în Bereşti şi la Fundeanu-Drăguşeni, l-a blocat: „În economia de piaţă, domnule procuror, găinile trebuie să circule. Aşa că, vindeţi-mi-o mie!” Şi i-a luat-o.
Criza, să se juxtapună ea peste „Muşamaua”, dans de-al proletarilor, împrumutat pentru zece minute din cartierele cu oţelari? N-a îndrăznit.
Foc de artificii demn de Casa albă
La coregrafie, „Pinguinul” a arătat ce poate face o nuntă dintr-un om, când este bine organizată. Jumătate dintre invitaţi s-au transformat, în ritmul muzicii, în şir de…”palmipede marine” – un pas înainte, altul înapoi, ca în regiunile polare sudice, cu tamponări între domni şi doamne. Dunărea, înţelegătoare cu Diana şi cu Iulian, şi-a ţinut ţânţarii acasă.
O echipă de pirotehnişti profesionişti a uluit nuntaşii, la miezul nopţii, cu un foc de artificii demn de instalarea la Casa Albă a lui Barack Obama. Darea, cum se obişnuieşte la masa mare? A avut semnificaţie redusă.
Păi ce să facă mirii cu banii? Mireasa, la Executări Silite. Mirele, puternic în fotbal şi premiat după succesul de răsunet al Unirii Urziceni. De altfel, imnul acestei echipe i s-a cântat din oră în oră. Nu mai vorbesc de imnul Champions League!
Revenind la dare: a dat numai cine a vrut. Nu s-a numărat nimic. Bancnotele – aruncate într-o cutie împletită din răchită, prevăzută cu capac.
Întrebarea e: dar naşul mare, procurorul Roşca, dumnealui ce a făcut, cu cât a ajutat tânăra familie ca să prindă cheag? Un invitat paralel cu fotbalul: „Nu se poate să nu le fi dat măcar două salarii de prim-procuror, cu tot cu sporuri”.
