* Iosif Ştrul: „Eu nu beau apă din Galaţi” * Fraţii Cezar şi Alexandru Panaite, împuşcaţi, în a doua zi de Crăciun, de soldaţi ai Armatei Roşii *
Să mai inflamez prezentul spunându-vă că înainte de război Bereştiul avea Cameră de Comerţ? Şi chiar gheţării, şi nu una, ci două? Şi cinci măcelării?
Superlativul străzii sale principale de atunci erau cele 18 prăvălii cu proprietari evrei şi câteva localuri, între care, în centru, cel al lui Cezar Panaite. Ca muşterii statornici, salariaţii de la primăria de vizavi. Strigaţi de vinurile roşii, traversau strada ca într-o desprindere de ce era pieritor, intrând, ca la ei acasă, în local.
În astrograma lui Cezar Panaite, săgeata finală are vârful îndreptat în jos: a murit împuşcat de ruşi, pe timp de pace, în locuinţa fratelui său Alexandru, în a doua zi de Crăciun a anului 1945. Se aflau la masă, în ambianţă sărbătorească, împreună cu soţiile. Prinzând cu urechea ceva nedesluşit, Cezar a ieşit în stradă să vadă ce se întâmpla.
Dinspre gară, coborâţi dintr-un tren militar ce sosise de la Galaţi, plin cu Armată Roşie, câţiva soldaţi ruşi, cu armele asupra lor, înaintau grăbiţi spre Monument, în căutare de băutură. Fraţii Panaite, precauţi, au blocat intrarea.
Probabil că îndrumaţi de cineva („La ăştia e masa întinsă, aveţi ce bea şi ce mânca!”), ruşii au ajuns şi la ei, spărgând uşa. Cezar şi Alexandru, împuşcaţi pe loc. Cel dintâi – 34 de ani - a murit imediat. Al doilea – 44 de ani; soţia, Chirichiţa - avea să sfârşească în braţele fiului său Petrişor – viitor inginer la un institut de cercetări agricole de lângă Bucureşti. Ca robi ai lui Dumnezeu, se odihnesc în primul cavou de la intrarea în curtea Bisericii „Sf. Gheorghe”.
Maria Ciupercă (n. 1927): „Mă aflam la bal, la Şcoala de Fete, cu mama. Cânta la vioară Ghineaţă când a intrat cineva înăuntru, transfigurat: E un tren cu ruşi în gară! Am fugit, apucând-o prin spatele târgului. Obloanele de la casă, trase. După o oră i-am auzit pe cei din familiile fraţilor Cezar şi Alexandru Panaite ţipând pe stradă, înnebuniţi de durere şi de groază”.
Localul, cu şase mese în interior, intră pe mâini noi. Fănel Panaite, fratele celor abia înmormântaţi, preia comanda. Era perceptor. Soţia sa, doamna Zamfira, implementează la bucătărie, în meniuri, noutăţi.
Contemporanii îşi amintesc de iepurii de casă pregătiţi de ea la cuptor. Până şi preotul Trandafir, de la Meria, pofticios, se aşeza la masă, comandând „iepure” şi vin de Ţuţcani. Sifoane, de la Ion Tudorache.
Premiile întâi, „decontate” de Moise Kamer
Născută în 1921, Zamfira Panaite, pe numele de domnişoară Pavel, a învăţat la şcoala primară alături de multe fete din familii de evrei. Colegă de bancă, Sorica, fiica lui Moise Kamer, negustor de cereale.
Deşi aceasta nu strălucea la învăţătură, i se acorda cu regularitate premiul întâi. De Sfinţii Petru şi Pavel, după serbarea de sfârşit de an şcolar, părinţii săi, fiindcă erau bogaţi, organizau acasă la ei, departe de ochii lumii, sărbătorirea premiului.
Invitată de onoare, învăţătoarea Mihăilă! Nu pleca niciodată de la soţii Kamer cu mâna goală.
Alte colege de-ale Zamfirei Panaite: Raşela Waserman, Marica Baum (fiica lui Tetel Baum), Sofica (tatăl acesteia, evreu sărac, locuia, plătind chirie, la Toader Foşca).
În timpul rebeliunii, Bereştiul şi-a apărat evreii
Cati Kamer, necăsătorit. Brutăria sa, unde este astăzi Casa Sizov. Vindea franzele şi pâine neagră. Avea o soră, Ana. Etalon al frumuseţii feminine locale. Împletite, cozile îi ajungeau până aproape de genunchi… A murit de domnişoară.
Iosif Ştrul, negustor. Prăvălia, unde locuieşte Ştefan Jarcă. Extrem de prudent cu tot ce urma să bage în gură sau să dea pe gât. Când se afla la Galaţi, pentru aprovizionare, obişnuia să spună: „Eu nu beau apă din acest oraş!”. Adept al zarzavaturilor, peştelui proaspăt, mierii de albine şi lactatelor.
Şaim, bătrânul. A murit pe vapor, în timpul călătoriei spre Palestina. Trupul său, aruncat de cei din seminţia sa în Marea Neagră.
Moise Iţic. Vindea umbrele, ciorapi, coloniale, bumbac. Casa, unde a stat Casandra Andrei.
Berlu Lupstein. Comerciant profilat pe vânzarea de lumânări, tămâie, roşcove, măsline, vase emailate, nasturi, andrele. Mateiu I. Costache, 93 de ani: „Roşcove precum cele vândute de Berlu nu mai există. Mi-a adus câteva fiică-mea, din America, dar au gustul ca de paie de secară”.
„Bijulică”, şi el evreu cumsecade. În rafturile prăvăliei sale, broaşte de uşă, balamale, cuie.
Lupu Fain, atelier de confecţionat pantofi. Stive de piei finisate, marca „Box”, şi de tălpi „Taval”. Fără tejghelele evreilor, târgul ar fi fost mort.
Pentru sărăcime, Iosif Ştrul avea întotdeauna „poziţia” cea mai adecvată: „N-ai bani acum, nu-i nimic, îţi dau pe datorie!”. Zamfira Panaite: „Bereştiul şi-a apărat evreii inclusiv în timpul rebeliunii”.
De la porţile însemnate cu creta la sclavia de la Canal
Mateiu I. Costache: „Intrasem, băiat tânăr, în negustorie, iar evreii observaseră asta şi se mirau – cum de reuşeşte ăsta, fără bani, să aducă de la Galaţi atâtea produse? Transportam totul cu căruţele trase de boi. Cărăuşi, Ghiţă Chilibuş, Toma Nadă, Ionică Anghel. Uneori duceam şi carne de vită pusă în saci, cu gheaţă între ei, înveliţi bine. Plecarea din Bereşti, la ora 1.00 după miezul nopţii. Se ajungea la Galaţi după treizeci şi şase de ore. Dormitul, pe atunci, la oraş, nu era scump. La înapoiere, luam vopsele, butoaie cu sodă caustică, halva, ceaune de tuci, metraje, lămpi, var nestins, coloniale. Evreii din Bereşti îmi plăteau pe loc”.
Fănel Panaite a „dus” localul până în anul 1949. Ridicat de Securitate într-o noapte, direct din aşternut, avea să vadă Canalul, pe motiv că ar fi făcut politică legionară, ceea ce nu era adevărat. Sediul Securităţii se afla unde este azi Grupul Şcolar „Paul Bujor”. Acolo l-au dus mai întâi, împreună cu alţi 22 de arestaţi, pentru primele cercetări. După o zi, urcarea într-un autocamion păzit de santinele, cu prelată deasupra.
Întinşi la orizontală, cu feţele în jos, pe platformă. În urma lor, acasă, soţiile aveau să descopere că pe porţi era câte-un semn făcut cu creta de omul de la Loterie, un anume P.
Explicaţii foto:
Foto 1 - Pe dreapta străzii principale din Bereşti, în anii interbelici, "alternanţa" era următoarea: două case de români, una a unui evreu, alte două case de români, încă una a unui evreu...
Foto 2 - Cum să nu-şi amintească Zamfira Panaite de Menachem Ariav? Au fost doar colegi de "primară". Pe atunci bereşteanca nu avea de unde să ştie că peste ani Menachem va fi primar în oraşul lui IIsus, Nazareth-Illit.
Foto 3 - Maria Ciupercă: "Înainte de Paşti, la noi, se tăiau sute de miei. Eu îi cântăream. Tata, Chiriac Marangos, avea prăvălie. Piaţa era la doi paşi. Parcă văd şi acum ţăranii cu traistele cu brânză puse pe jos, alături de raţe şi de ouă".
