Psihoterapeutul Maria Verdi: "DEPRESIA, mai frecventă la femei, dar activă şi la bărbaţi"

Psihoterapeutul Maria Verdi: "DEPRESIA, mai frecventă la femei, dar activă şi la bărbaţi"
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Depresia este una dintre cele mai răspândite boli ale mileniului al III-lea, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că aproximativ 350 de milioane de oameni de toate vârstele sunt afectaţi. Practic, 15 la sută dintre noi suntem afectaţi de depresie cel puţin o dată în decursul vieţii. De asemenea, depresia a fost declarată a treia cauză de dizabilitate la nivel global în 2014, iar, până în 2020, specialiştii consideră ca va deveni principala cauză.

Psihologii semnalează că depresia poate duce la suicid, afecţiunea aflându-se la baza unei proporţii însemnate din totalul cazurilor de suicid sau a tentativelor de a renunţa la viaţă. Totodată, specialiştii spun că boala are şi manifestări fizice (manifestări psihosomatice - n.r.), nefiind doar o tristeţe de moment prin care fiecare trece. "Nu este doar o tristeţe de moment, ea poate lua forme de la cele mascate, uşoare, cu perturbări afective de sezon, până la tulburări bipolare sau maniaco-depresive, culminând cu suicidul. Boala depresivă îşi are rădăcinile la nivel cerebral, prin funcţionarea anormală a unor componente ale creierului, care modulează starea de spirit, comportamentul şi gândurile", a explicat psihoterapeutul Maria Verdi.

Cum se manifestă

Pentru fiecare gând sau emoţie, ţesutul cerebral secretă neurotransmiţătorul corespondent. În cazul depresiei, dopamina şi serotonina sunt deficitare. "Depresivul se simte fără forţă, în nesiguranţă, este neliniştit, are mişcări lente sau agitate, faciesul este plângăcios, îngrijorat, mimica este rigidă şi apar riduri de expresie pronunţate. Depresivul trăieşte sentimente de neputinţă, tristeţe, descurajare, abandon, singurătate, culpabilitate. Uneori, nu mai are niciun sentiment, este gol. Este sensibil la variaţiile meteo, are apăsări de cap, dureri de stomac, tulburări digestive. Gândurile care apar în depresie sunt negative, referitoare la aspectul fizic, la viitor. Îşi urăşte chipul, se simte fără valoare, îi este teamă de sărăcie, trăieşte insuficienţa, se simte păcătos. Are teamă de eşec, se sustrage de la responsabilităţi şi evită noul, viaţa reală", a mai spus Maria Verdi.

Care sunt factorii declanşatori

Un alt aspect foarte puţin cunoscut de public larg este că depresia poate fi transferată genetic sau dobândită, iar cauzele depresiei sunt foarte variate. În spatele unei depresii se pot ascunde multe suferinţe, traume, insecurităţi. Viaţa trăită în nesiguranţă induce stări depresive, de asemenea. "Şomajul pe termen lung, lipsa de ocupaţie, lipsa unei relaţii de cuplu armonioase, violenţele, abuzurile, pierderea unui părinte în copilărie, evenimentele stresante ce se întind pe o perioadă mai mare de şase luni, apartenenţa la grupurile marginale, bolile grave, şocurile emoţionale, catastrofele, pericolele sunt factori declanşatori ai depresiei. Apare mai frecvent la femei, dar este activă şi la bărbaţi. Bolile tiroidei, prin creşterea cortizolului (un tip de hormon - n.r.), folosirea unor medicamente (antihipertensive, hormonale, contraceptive, energizante, antiinflamatoare, neuroleptice, citostatice etc) pot  produce depresie”, explică specialistul citat.

În foto, psihoterapeutul Maria Verdi

Citit 2614 ori Ultima modificare Luni, 19 Octombrie 2015 19:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.