Gălăţenii ASIGURAŢI în străinătate, SCUTIŢI de contribuţie în ţară

Gălăţenii ASIGURAŢI în străinătate, SCUTIŢI de contribuţie în ţară
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Gălăţenii care muncesc în ţări din Uniunea Europeană şi îşi plătesc acolo contribuţia pentru sănătate nu vor mai fi nevoiţi să achite aceeaşi dare şi în ţară. Prevederea va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2016, la nivel naţional, odată cu aplicarea noului Cod Fiscal. De aceeaşi asigurare va putea beneficia, în calitate de coasigurat, şi soţul sau soţia rămaşi în ţară, dar care nu au aici serviciu. Modificarea a fost adusă noului Cod Fiscal, printr-o ordonanţă de urgenţă aprobată de Guvern. Potrivit acestui act normativ, cei care îşi păstrează domiciliul în România nu vor mai achita contribuţia obligatorie la asigurările de sănătate, dacă plătesc deja în ţara adoptivă o asigurare de boală şi maternitate.

Solicitări pe baza formularului E109

Practic, persoana în cauză va trebui să dovedească la ANAF că este asigurată social în alt stat membru UE sau într-o ţară cu care România are convenţie de recunoaştere a asigurărilor sociale. E posibil însă să existe şi situaţii în care anumite tipuri de asigurări sociale nu vor fi recunoscute de autorităţile române. Pentru familiile în care unul dintre soţi este plecat în afară, iar cel rămas în ţară nu are serviciu se va aplica regula coasigurării. „Soţul poate solicita formularul E109, este vorba despre un formular european, care deschide drepturile de coasigurat soţiei rămase în România, în situaţia în care soţia nu obţine alte venituri în România”, a precizat, pentru Digi 24, Mihaela Tănase, purtătorul de cuvânt al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

În acest caz, serviciile medicale de care beneficiază cel rămas în ţară vor fi decontate de statul în care se plăteşte asigurarea. Dacă însă cel rămas acasă nu devine coasigurat în străinătate, din cauza legislaţiei de acolo, atunci el va fi obligat să plătească în România o contribuţie minimă la Sănătate, de 5,5 la sută din salariul minim pe economie. Nici Ministerul Sănătăţii şi nici CNAS nu au, până în momentul de faţă, o estimare a sumelor care vor fi pierdute de statul român în acest mod. Totuşi, este sigur că banii care vor intra în bugetul Fondului naţional unic de asigurări de sănătate vor fi mai puţini decât în prezent.

Citit 1396 ori Ultima modificare Marți, 03 Noiembrie 2015 03:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.