* Făcătorul de minuni Constantin Pruteanu * Regizorul Corneliu Porumboiu, selectat de divinitate să toarne un film despre „desfacerea” norilor * Fiul lui „Topor al Doilea” ridiculizează rachetele antigrindină fabricate la Ploieşti *
Constantin Pruteanu, croitor de lux. Unul dintre cei mai respectaţi cetăţeni din oraş. Născut la Fălciu. 68 de ani. Locuieşte pe str. Trandafirilor, la parterul blocului F 5. Un singuratic.
Rudă, mai pe departe, cu regretatul om de cultură George Pruteanu. Este pentru întâia oară când, luându-şi inima în dinţi, fără să se mai teamă de Securitate, rupe tăcerea.
Ne-a vorbit despre puterea sa, din punctul meu de vedere, de origine necunoscută, de a împrăştia norii purtători de grindină. Dacă târgul şi împrejurimile sale imediate sunt ocolite de asemenea averse distrugătoare, explicaţia trebuie căutată în prezenţa la Bereşti a acestui om.
„Topor al Doilea” – la Mănăstirea Neamţ, în război şi acasă
e când era călugăr, tatăl său, Ioan Pruteanu, a trecut pe la majoritatea mănăstirilor din nordul Moldovei. S-a autodezlegat de jurământul prin care se obligase să accepte sărăcia, castitatea ca stil de viaţă şi să asculte de şeful său duhovnicesc, în urma unui şoc pe care l-a trăit intens, în 1938, cu două zile înainte de Paşti, în Vinerea Mare.
Trimis – se afla la Neamţ – de un călugăr cu funcţie să ducă un urcior cu vin la o chilie de protocol, a avut surpriza ca acolo să i se înfăţişeze dinaintea ochilor o petrecere lumească de netolerat în Postul Mare: călugări importanţi, cu paharele în mână, femei care numai „mirese de-ale lui Hristos” nu se puteau numi, găini fripte, desfrâu… Dezgustat, părăseşte mănăstirea.
În preajma izbucnirii războiului îl găsim înscris, la Spitalul „Precista”, din Roman, la un curs de infirmieri. Se mai remarcă prin preocupări constante pentru astronomie şi „repetiţiile” ce au loc în natură, ca fenomene. Mobilizat, e trimis pe front. „Plutonul Pruteanu” – şase fraţi, din care patru nu s-au mai întors acasă. Doi dintre ei - rămaşi cu ţărâna în gură, la Ţiganca.
Rănit grav, în Ucraina, Ioan Pruteanu este evacuat în ţară, ajungând din nou la Roman, unde se căsătoreşte cu o domnişoară cu 20 de ani mai tânără decât el. Pentru că putea prevede, cu exactitate, cum va fi vremea, cunoscuţii l-au supranumit Topor al Doilea, ceea ce nu-i displăcea.
Să amintim, în treacăt, pentru cititorii mai tineri, că meteorologul Nicolae Topor, celebru în epocă, i-a prevenit pe colegii săi germani, în 1941, că iarna 1941/1942, în Rusia, va fi cumplită. Ignorând, datorită aroganţei lor, informaţia venită din România, când şi-au dat seama că greşiseră era prea târziu.
Continuând să prevadă vremea şi după 1949 deşi fusese avertizat că trebuia să-şi mai închidă gura, Ioan Pruteanu deranjează Securitatea – ofiţerii nu puteau admite să-l ştie dominând Fălciul cu aserţiunea „Când eu vă spun că plouă, dumneavoastră nu vă rămâne decât să vă pregătiţi umbrelele”.
„Filmul să te surprindă când împrăştii norii”
- Domnule Pruteanu, daţi-mi voie să fiu sincer: am sentimentul că mă aflu în faţa unui făcător de minuni.
- Eu n-aş merge chiar atât de departe… În 1944 aveam zece luni şi mă ţinea mama în braţe, la Roman. Tata, vindecat de rănile de pe front, primise ordinul să se prezinte din nou la o unitate militară, de data asta din Braşov, pentru partea a doua a războiului, dar nu s-a mai dus.
Şi-a pregătit bocceaua, a luat-o pe mama de la treburile sale din spital – era, aproximativ, tot infirmieră –, pornind spre satul său natal, Lipova. Eu, în braţele ei. Cale de 50 de kilometri, parcursă prin locuri dosite.
Stârnindu-se o ninsoare – era miercuri, în Săptămâna Mare – am început, înfăşat cum eram, să mă zvârcolesc, să bat din picioare. Cum m-au dezlegat, ninsoarea a încetat ca prin farmec!
De-a lungul anilor, părinţii mei aveau să observe că pot face norii cu „piatră” să mă asculte („Alungă-i!”, îmi cereau, sau „Risipeşte-i, că poţi”!).
- De fapt, domnule Pruteanu, în ce constă „intervenţia” dumneavoastră?
- Să zicem că mă aflu într-o încăpere şi sunt anunţat că există, în stare iminentă, pericolul căderii de grindină. E suficient să ies afară, în faţa blocului, şi să privesc spre norii respectivi că încep să se desfacă, împrăştiindu-se în trei direcţii.
Ca „recompensă”, la urmă, mi se trimite de fiecare dată câte-un fulger care se scurge în pământ la câţiva metri de mine. Unul, probabil întârziat, pentru că mă căuta, s-a oprit în geamul de la baie.
- Să înţeleg că vara, dacă nu aţi fi dumneavoastră, grindinile ar lovi Bereştiul?
- Cum vreţi. Unde sunt eu, pe o rază de 2-3 kilometri, culturile agricole, oamenii şi casele lor sunt apărate, le protejez. Alt „episod”, de prin 2003, de la sfinţirea bisericii din Săseni a fostului ministru Petru Lificiu. Deşi în ziua aceea aveam treabă, ascultând de un îndemn venit de Sus, m-am dus.
Am ascultat smerit slujba, ca toată lumea, şi am mai făcut ceva: din mijlocul mulţimii, neştiut de nimeni, am oprit furtuna ce ameninţa locurile şi masa de credincioşi, întorcând-o de cum a atins peretele bisericii.
Sunteţi primul căruia îi fac o astfel de destăinuire. Poate că ar trebui să vă spun unele lucruri şi despre icoana din lemn de chiparos, de la Muntele Athos, cu scrisul părintelui Ghedeon pe ea, dar astăzi, în privinţa sa, gura mea nu poate vorbi.
- Tot uluitor: mi-aţi spus că aţi recepţionat, nu de mult, în vis, următoarea poruncă: „Du-te, Pruteanule, la Corneliu Porumboiu, cel cu filmele, de la Vaslui, regizorul premiat la Cannes, să toarne o peliculă despre tine. Să te surprindă când împrăştii norii”.
- Mi s-a transmis, într-adevăr, prin vis, un asemenea îndemn. Gândindu-mă bine, cui ar strica dacă s-ar realiza un scurt metraj prin care să le arăt semenilor mei ce poate face un muritor?
E nevoie doar de un aparat de filmat robust, care să nu poată fi „mâncat”, adică topit, de niciun trăsnet, şi de un operator care să stea, la Bereşti, în preajma mea, săptămâni la rând, cu ochi aţintiţi spre cer, în aşteptarea norilor cu grindină. Când vin, să-i imortalizeze şi să mă surprindă şi pe mine în timp ce îi „desfac”.
2010 – an secetos. În 2011 se vor repeta producţiile de grâu din 2008
- Aţi putea pedepsi târgul cu o ploaie cu grindină, dacă aţi vrea?
- O să vă istorisesc ceva, ca răspuns. Acum vreo 4-5 ani mă aflam în piaţă, să cumpăr smântână. Îmi luasem borcan de acasă. Mi l-a umplut o ţărancă, după care – neînţelegeri, ceartă! Ea, că îmi pusese mai mult de 800 de grame; eu, că nu-i adevărat. Reuşise să mă enerveze.
Ca s-o pedepsesc pentru lăcomia sa, s-o învăţ minte, pentru că ştiam în ce mahala locuieşte şi pe unde are pământurile, i-am trimis o ploaie cu grindină, scurtă, ca avertisment, ca după aceea să regret.
- Cred că ştiţi: în România s-au cheltuit bani serioşi cu Sistemul Naţional Antigrindină.
- Sunt la curent cu ceea ce face Electromecanica Ploieşti. Dar aş vrea să întreb câţi nori au fost împrăştiaţi, pe teritoriul judeţului Galaţi, cu ajutorul bateriilor de rachete? Proiectilele fabricate la Ploieşti înseamnă, pentru ţară, o cheltuială în plus, inutilă.
Combaterea grindinii prin bombardarea norilor cu iodură de argint sună bine doar în teorie. Grupaţi trei-patru rachete într-o baterie, lansaţi-le, şi vă voi demonstra că eu sunt mai eficient decât ele, şi mai „ieftin”.
- De câţiva ani încoace, secetele cad cu regularitate pe capul românilor.
- O să vă vorbesc şi despre ele: în 2009 nu e aşa cum ni se comunică de la televizor, că va fi jale. Din calculele mele, coroborate cu ceea ce spun cărţile vechi pe care le am, scrise în chirilică, am desprins concluzia că abia la anul, în 2010, va fi secetă puternică. Grâul: producţia din 2008, de excepţie, se va repeta, garantat, în 2011.
Comentarii foto:
1 - Constantin Pruteanu: "N-aş vrea să mă pomenesc cu cine-ştie-cine de pe la NATO sau de la armata americană, să-mi ceară să opresc furtunile de nisip în Irak".
2 - De la ieşirea din acest bloc, Constantin Pruteanu anulează ploile cu piatră, ocrotind Bereştiul.
