* Se umblă cu plugul, capra şi ursul, cu semănatul şi cu sorcova
Din popor, la moldoveni, tradiţională de Anul Nou nu era petrecerea de Revelion, care durează doar o noapte. La sat, oamenii gospodari se pregăteau şi o lună încheiată pentru trecerea de la un an la altul. Şi aşa simţea omul de două ori că e de-al locului şi de-al comunităţii: o dată când trudea ca toate să-i fie în ordine şi încă o dată când îi călcau în bătătură cetele de colindători veniţi cu capra sau ursul, sau hotărâţi să-i spună Plugul şi să-l sorcovească.
Cu capra se merge de la Crăciun şi până la Anul Nou. De fapt, animalul cu care se merge variază, în funcţie de zonă. La Galaţi sunt capra şi ursul, ca în Moldova, în general. Dar pe la Hunedoara se merge cu cerbul. Se presupune că dansul cu capra de lemn ne-ar fi rămas din sărbătorile arhaice, destinate renaşterii divinităţii. Dansul Ursului pare însă să fi fost unul de purificare a pământului. Conform tradiţiei, un tânăr se îmbrăca în blană de urs şi dansa, condus fiind de ursarii care bat toba şi ţipă la el „Joacă bine, măi Martine,/Că-ţi dau pâine cu măsline”.
Plugul sau Pluguşorul a fost dintotdeauna un obicei agrar. Tot un fel de colindă şi el, Plugul e mai teatral, declamativ, mai zgomotos faţă de o cântare care vesteşte Naşterea Domnului. Urările de Anul Nou accentuează munca depusă de gospodar, peste an, pentru obţinerea pâinii de toate zilele. De la o zonă la alta, diferă şi parte dintre obiceiurile care dau specificul umblatului cu Plugul. Prin unele locuri, cu pluguşorul umblă copiii, iar prin altele mai mult adolescenţii sau bărbaţii în putere. Vin urătorii în grupuri de câte doi sau trei, în prezent. În vechime, însă, ceata de urători era mai mare, aşa că avea nevoie şi de un vătaf care s-o conducă. Urătorii aduceau cu ei şi un plug (nu degeaba purtau urările numele utilajului agricol), ornat cu şervete sau hârtie şi pe care uneori stătea şi un brad. Cu timpul, locul plugului a fost luat de buhai, adică un instrument muzical popular format dintr-o putinică cu fundul de piele, prin care trece un smoc de păr de cal care se trage cu degetele umezite, producând astfel un sunet asemănător cu mugetul unui taur. Parte dintre urători pocneau din bice, în timpul urărilor, ca pentru a speria anul cel vechi şi a-i face loc celui nou. În schimbul urărilor, ceata primea de la gospodarii pe la casele cărora treceau colaci, fructe sau cârnaţi.
Tradiţia semănatului vine dintotdeauna să o continue pe cea a Pluguşorului. Este treaba copiilor, iar gospodarii aşteaptă să fie "semănaţi" în dimineaţa primei zile din an, când cei mici aruncă seminţe de grâu sau boabe de orez peste oameni, urându-le tuturor un An Nou bun. Primesc, în schimb, covrigi şi fructe sau bani.
Pentru sorcovit - obicei rezervat tot dimineţii de 1 ianuarie - nu se foloseau ca acum beţe înfăşurate în hârtie colorată. Copiii alegeau cel mai adesea ramuri de măr, puse în apă încă de la Moş Nicolae. Ba, unele dintre crengi stăteau în apă, la geam, încă de la Sfântul Andrei, având astfel timp suficient să înflorească până la Sfântul Vasile. Cu sorcovele înflorite în mâini, copii le urau gospodarilor “Să trăiţi/ Să-nfloriţi/ ca merii,/ ca perii,/ În mijlocul verii". Se pare că numele de sorcovă ar veni din bulgărescul “surov”, care înseamnă “verde fraged”, aducând aminte de prospeţimea noului an, simbolizată de crengile înflorite de măr.
