Gălăţenii se hotărăsc târziu să facă PLÂNGERI împotriva angajatorilor. Sute de petiţii la ITM, multe inutile

Gălăţenii se hotărăsc târziu să facă PLÂNGERI împotriva angajatorilor. Sute de petiţii la ITM, multe inutile
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

* Firmele de pază sunt printre cele mai reclamate societăţi din Galaţi * Angajaţii se plâng de numărul mare de ore prestate şi neplătite de către angajator, precum şi de neacordarea unor drepturi legale


Peste 750 de petiţii au fost făcute la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi, pe parcursul anului 2015. 634 dintre aceste reclamaţii au vizat domeniul "relaţiilor de muncă", 16 domeniul "securităţii şi sănătăţii în muncă", în vreme ce restul de 106 au aparţinut altor domenii din sfera ITM. Deşi mai mult de jumătate dintre petiţiile depuse au fost soluţionate în favoarea angajaţilor, multe alte sesizări nu au mai avut efectul scontat de petiţionar, din simplul motiv că au fost depuse abia după ce persoana şi-a încheiat raporturile de muncă cu angajatorul reclamat.

Problema se perpetuează, de la an la an

"Este important ca gălăţenii să reţină faptul că aceste petiţii trebuie făcute atât timp cât persoana este încă angajată. În caz contrar, şansele de a demonstra posibilele nereguli comise de către angajatori scad destul de mult. De regulă, persoana nu reclamă nimic, atât timp cât relaţia de muncă merge. Este un aspect de care ne lovim în fiecare an", a precizat ing. Ionel Petrea, inspectorul-şef al ITM Galaţi.

Din totalul petiţiilor făcute anul trecut, peste 400 s-au dovedit a fi întemeiate. "În cele mai multe sesizări a fost reclamat faptul că angajatorii nu plătesc salariile la datele prevăzute în contract, încalcă regimul privind timpul de muncă, nu dau echipamente individuale de protecţie salariaţilor, ori că folosesc angajaţi fără forme legale. Cu toate că programul este de opt ore, mulţi gălăţeni s-au plâns că muncesc mai multe ore pe zi, iar acestea nu sunt pontate. Şi anul trecut, aici am avut sesizări îndeosebi la firmele de pază, unde s-a reclamat faptul că angajaţii lucrează de fapt 12-14 ore pe zi, nu au libere, muncesc şi în zilele de sărbătoare legală, încălcându-se astfel prevederile Codului Muncii”, a explicat Ionel Petrea.

Din momentul în care o plângere a fost înregistrată la ITM Galaţi, inspectorii au la dispoziţie un termen legal de 30 de zile pentru a cerceta respectivele sesizări şi, în cazul în care se dovedesc a fi adevărate, pentru a-i răspunde reclamantului şi pentru a lua măsurile împotriva angajatorului.

Petiţiile sunt confidenţiale

„Prin legea de organizare şi funcţionare a instituţiei, nu avem voie să îi comunicăm angajatorului că facem un control în urma unei petiţii. Aşa că verificăm dovada plăţii salariilor şi, în cazul în care constatăm că sunt restanţe, dispunem măsură cu termen de realizare, în funcţie de motivele angajatorului pentru care a întârziat salariile. Acesta este obligat să realizeze măsura, altfel riscă să fie amendat cu sume între 5.000 şi 10.000 de lei. Sunt însă multe situaţii în care însăşi reclamantul încalcă acest angajament de confidenţialitate, în sensul că îl ameninţă pe patron că va depune o plângere la ITM. Astfel, atunci când mergem în control, angajatorul se aşteaptă să venim şi chiar ne şi spune că ştie cine a făcut reclamaţia”, a mai explicat şeful ITM Galaţi.

Sunt însă şi reclamanţi care abuzează de dreptul de a face petiţii, transformându-l într-o simplă rutină. Astfel, potrivit conducerii ITM, un gălăţean a făcut, anul trecut, nu mai puţin de 80 de reclamaţii, în probleme care nu-l vizau în mod direct. Inspectorii de muncă sunt nevoiţi să verifice fiecare petiţie în parte, deşi unele sunt evident absurde.

Cum se poate face o reclamaţie

Un salariat care vrea să facă o reclamaţie la ITM se poate adresa instituţiei în scris: de la intrare ia un formular pe care îşi scrie nemulţumirea, îl lasă la secretariat, primeşte un număr de înregistrare şi aşteaptă răspunsul acasă. De asemenea, gălăţenii mai pot face petiţii şi online, la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., cu condiţia să-şi precizeze clar CNP-ul, dar şi numele şi adresa poştală a firmei pentru care fac reclamaţie.

Gălăţenii care nu vor să fie văzuţi de cei din jur că fac reclamaţii pot pune sesizarea direct în cutia poştală „Reclamaţii către ITM”, ori pot suna la numerele de telefon 0236.411.357, 0236.465.075.

Programul de lucru cu publicul la sediul ITM (strada Regiment 11 Siret, nr. 46-A) este de luni până joi între 8,00 - 16,30, iar vineri între 8,00 - 14,00.

Citit 5768 ori Ultima modificare Miercuri, 09 Martie 2016 22:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.