* La patru ani de la dezastrul care a lovit aşezarea, satul s-a „divizat” între proprietari de vile şi proprietari de ruine * „Scorul” este de 9-1 în favoarea vilelor * Însă foarte puţine dintre locuinţele noi sunt gata pentru că - spun oamenii - criza economică a lovit la fel de rău ca potopul din 2005 *
2005. Iulie. Siretul iese din matcă, rupe digurile de apărare şi devastează câteva zeci de sate aflate de-a stânga şi de-a dreapta râului. Peste 40.000 de hectare de teren sunt acoperite de miliarde de metri cubi de apă noroioasă, mii de case sunt inundate, mii de oameni pleacă în bejenie, zeci de mii de animale sunt ucise. Dezastru.
Cea mai lovită aşezare a fost, fără îndoială, Torceşti. Un sat care până atunci părea binecuvântat de Dumnezeu (cine a trecut pe acolo ştie despre ce vorbim) s-a făcut, în câteva ceasuri, una cu pământul. Viitura a ajuns pe mari porţiuni la peste doi metri adâncime, deasupra ei răzbătând doar acoperişurile caselor - ca nişte corăbii rătăcite pe o imensă întindere de ape - şi coroanele copacilor. Ici-colo, pe zonele mai înalte, câte rest de solar, câte o umbră de gard, câte o „părere” de acareturi.
Mai bine de o săptămână a zăcut apa, venită cu nemiluita din Bârlad şi din Siret, peste Torceşti. „Totul mirosea a mlaştină, a mort, a pustiu...”, povesteşte Paraschiv Stoica, actualul primar al comunei. Pe atunci, Stoica era viceprimar şi s-a numărat printre gospodarii cei mai afectaţi de groaznica revărsare de ape. Cum ar zice specialiştii în comunicare, e o voce autorizată nu doar de funcţie, ci chiar de propria experienţă.
Însă nu pentru a depăna amintirile primarului am pornit acest demers. Şi nici pe ale noastre. De fapt, noi am vrut să vedem cum au trecut oamenii aceia, cele peste 600 de suflete din Torceşti, peste încercarea vieţii lor.
Ce am găsit acum la Torceşti?! O prosperitate frântă. Poate părea o sintagmă bizară, dar ea reflectă cât se poate de corect realitatea. Oamenii au pornit cu înverşunare să-şi repare viaţa măturată de ape.
Unii - puţini, e drept (nu mai mulţi de unul din zece) - au preferat pasivitatea. Casele lor sunt un fel de mărturii ale potopului.
Însă cei mai mulţi au luptat. Se vede asta în cele peste 100 de vile (nu exagerăm) răsărite pe locul caselor prăbuşite.
Se pare, însă, că înfruntarea cu Siretul n-a fost ultima cumpănă din viaţa lor. Criza economică pune şi ea umărul la tragedia acestei localităţi, unde prosperitatea s-a frânt din nou sub apăsarea lipsei banilor. Şi zău că Torceştiul ne-a lăsat impresia, în multe locuri, că pare - scuzată să fie alăturarea - un fel de cimitir al iahturilor neterminate. Căci mult prea multe case noi te privesc cu ochii lor orbi, iar ruinele caselor vechi sunt în continuare cămin al sutelor de locuitori ai Torceştiului.
Aici a fost potopul!
Deşi nu a trecut chiar aşa de multă vreme de la inundaţiile din 2005, o reîmprospătare a memoriei nu ar strica.
Apele Siretului au lovit la mijlocul lunii iulie şi au afectat 40.000 de hectare de culturi agricole (compromise în totalitate). Peste 3.000 de case din judeţul Galaţi au fost inundate, din care peste 300 în comuna Umbrăreşti.
Satul Torceşti, ca parte a comunei Umbrăreşti, a avut 150 de case afectate în diverse grade, din care 108 în proporţie de 100 la sută. Proprietarii acestora au primit de la Guvernul României ajutoare sub formă de materiale de construcţie în valoare totală de peste 250 de miliarde de lei vechi.
De asemenea, în comună au ajuns ajutoare private (printre cei care au donat bani şi au organizat campanii umanitare se numără şi „Viaţa liberă”, alături de Episcopia Dunării de Jos, Orange, TVR, Romtelecom etc.), în valoare de peste 20 de miliarde de lei vechi.
Pierderile suferite din cauza inundaţiilor de către locuitorii comunei Umbrăreşti s-au ridicat la peste 350 miliarde de lei vechi, adică în jurul a 8,5 milioane de euro.
Familia Neculai - Fiecare cărămidă cântărită cu palma
La familia Neculai e doar soţia acasă. Ceilalţi membri ai ei - care încotro. Cornel Neculai şi fiul lui cel mare - pe undeva prin sat. „Muncesc. Fiecare cărămidă din casa asta este cântărită cu palma lor. Nimeni altcineva n-a lucrat aici”, ne explică gospodina.
Pe lângă picioare ni se „prelinge” un câine cu privirea rugătoare. „Nu muşcă, staţi liniştiţi. Pe ăsta l-a salvat de la înec băiatul acela de la ProTV, Cătălin Radu Tănase”, ne explică femeia.
Casa se apropie încet-încet de finalizare. „La anul vă invităm la inaugurare”, este optimistă stăpâna casei. Ce-i drept, nu-i un optimism exagerat. S-au mişcat bine până acum. Iar hărnicia lor trebuie cu atât mai mult remarcată cu cât familia Neculai întreţine trei copii în facultate. O fată este la Iaşi, iar o alta şi un băiat studiază la Galaţi.
Trebuie să fim cinstiţi: câţi dintre români pot să se laude că reuşesc, numai prin munca palmelor lor, să facă un astfel de efort financiar?
Familia Badiu - O vilă ca de bancher
* Însă totul pe bază de transpiraţie, nu din comisioane şi dobânzi *
Casa familiei Badiu este una dintre cele mai mari din sat. Nu e gata, dar se vede treaba că se lucrează temeinic la ea. E pe două niveluri, fiecare cu numeroase camere, iar proiectul e de inspiraţie... peninsulară. Via un prieten din Umbrăreşti. Vecinul a făcut o casă cum a văzut în Italia, iar Gheorghe Badiu a priceput ideea şi a folosit-o.
Casa arată bine. Materiale moderne, spaţii bine calculate. Proprietarul ei ne spune, cu vizibilă mândrie, că în afara materialelor primite de la stat (în valoare de circa 200 de milioane de lei vechi) a mai investit în casă circa un miliard. Asta în afară de munca lui şi a familiei. „Dacă punem şi munca, mai trebuie adăugat un miliard”, spune Badiu.
La întrebarea noastră de unde a avut banii, ezită un pic. Parcă ne-ar spune, parcă nu. Apoi, decide că n-are nimic de pierdut să-şi recunoască efortul:
„Am muncit mult, peste tot. Şi aici în ţară, şi în Italia. Am strâns ban pe ban şi am băgat în casă”. „Şi de ce aţi ezitat să ne spuneţi?” îl mai ispitim cu o întrebare. „Pentru că nu prea am avut permis de muncă afară”, ne mărturiseşte el.
Care va să zică, omul a fost un „turist” care n-a cheltuit banii prin străinătăţuri, ci i-a câştigat prin sudoarea frunţii şi i-a adus la Torceşti, pentru a-şi face o casă de care să fie mândru.
Casa interminabilă - Visul urât al familiei Ţugurlan
La capătul dinspre Iveşti al Torceştiului am intrat în curtea familiei familia Ţugurlan. Casa este „la roşu”. Bunicică. Familia încă locuieşte în rămăşiţele casei vechi.
Teoretic, familia are şase membri: un el şi o ea, la care se adaugă trei copii şi o bătrână gârbovită de ani. De ce teoretic?! Practic, el a ieşit din ecuaţie.
„Ne-a lăsat cu toate grijile pe cap şi a plecat la alta”, povesteşte, destul de senin, femeia. Fără soţul fugar, Marcel, sunt slabe nădejdi că această casă va fi terminată cândva. Un vis frumos a devenit vis urât...
Toate veniturile familiei sunt compuse din alocaţia copiilor şi pensia de 300 de lei a bătrânei. Bătrâna îşi aduce aminte că şi „Viaţa liberă” a ajutat-o la greu: „Ne-aţi dat 20 de milioane atunci. Să vă dea Dumnezeu sănătate!” Apoi rosteşte, din adâncul sufletului ei chinuit, un adevăr trist: „Când n-ai bani, e ca şi cum n-ai fi”.
Indiferenţă - Costel Vasile a renunţat la casă
Un caz aparte este cel al lui Costel Vasile. Omul, ajuns la vârsta de cincizeci de ani, nu prea a avut chef de chestii lumeşti. Nu s-a însurat, nu şi-a căutat de muncă, nu şi-a ridicat o casă a lui. Inundaţiile l-au prins în casa bătrânească. Chirpici. Bătrânii - mutaţi la cimitir de o bună bucată de vreme.
Costel nu prea pare marcat de situaţie. Casa măturată de apă de-abia se mai ţine pe picioare. El - „gopodarul” - plecat pe undeva prin sat. Nu se ştie unde. În curte - nici măcar o urmă din materialele de circa 5.000 de euro primite de la stat.
Primarul Paraschiv Stoica ne explică: „Să ştiţi că nu le-a vândut! Le-a dat surorii lui, care este tot sinistrată. De altfel, el mai mult pe acolo stă”. Îl credem pe cuvânt pe primar.
Primarul: „Inundaţiile au fost răul către bine”
* „Dacă nu erau inundaţiile, cu greu puteam convinge guvernanţii să ne dea bani pentru infrastructură”, punctează edilul *
Primarul Paraschiv Stoica ne-a mărturisit, cam cu jumătate de gură, că inundaţiile, dincolo de pagubele uriaşe pe care le-au provocat, au fost semnalul pentru renaşterea comunei.
„La capitolul infrastructură stăteam extraordinar de prost la nivelul anului 2005. Noi am cerut tot timpul bani dar niciodată nu am fost o prioritate. După inundaţii, Guvernul s-a întors cu faţa către noi şi ne-a ajutat să modernizăm localitatea”, spune primarul.
Ce-i drept, cam totul s-a făcut după momentul 2005. Excludem din calcul ajutoarele pentru sinistraţi. Vorbim doar despre infrastructură.
Mai întâi, în 2005-2006, au fost şcolile, refăcute şi dotate la un nivel de excepţie. Apoi a fost reţeaua de apă potabilă, finalizată anul trecut. Toată lumea are acum acces la apă, iar fântânile mai folosesc doar pentru irigaţii în solarii.
În primăvara acestui an a fost demarată şi lucrarea de modernizare a drumului ce leagă Umbrăreştiul de Torceşti (şi apoi de Iveşti). Costă două milioane de lei noi şi va fi asfalt ca-n palmă. Aproape cinci kilometri.
Urmează canalizarea deşi, din câte spune primarul, vor fi numeroase dificultăţi tehnice de depăşit, mai ales din cauza pânzei freatice aflate foarte la suprafaţă.
Urmează construirea unei baze sportive (costă circa 800.000 de lei şi este finanţată pe OG 7), cu stadion, tribune, vestiare (duşuri, cabine, grup sanitar), pistă de atletism etc. Apoi, multe altele, de care vă vom vorbi într-un articol de sine stătător.
Explicaţii foto:
1-4: Acum patru ani, pe aici apa avea doi metri...
5: Familia Neculai, în faţa case
6: Casa lui Costel abia mai stă în picioare
7: Gheorghe Badiu, în faţa mândriei lui
8: În aşteptarea soţului fugit..
9: Primarul Paraschiv Stoica
