De cele mai multe ori, o persoană care se îneacă nu strigă şi nu face gesturi disperate * Primele cinci minute sunt vitale pentru a acorda primul ajutor
Peste 175.000 de copii mor înecaţi în fiecare an în toată lumea. Înecul ocupă astfel poziţia a doua în topul tragediilor, după accidentele de circulaţie. Statisticile devin şi mai negre, atunci când luăm în calcul situaţiile în care adulţii îşi pierd viaţa prin înec. De cele mai multe ori, într-o astfel de situaţie, a şti cum să reacţionezi corect înseamnă, nici mai mult, nici mai puţin, decât diferenţa dintre viaţa şi moartea celui aflat în pericol de înec.
În momentul în care vedem că un om se zbate între viaţă şi moarte în apă, cel mai important lucru este viteza cu care reacţionăm. Totuşi, deşi pe moment suntem tentaţi să-i sărim în ajutor, este bine să ne cântărim bine şansele. Ştim, la rândul nostru, să înotăm îndeajuns de bine, pentru a mai aduce la mal o persoană care se zbate cu disperare? Dacă răspunsul este da, atunci putem porni în salvarea victimei. Primul lucru de care trebuie să ţinem seama, odată ajunşi în apropierea acesteia, este felul în care o apucăm. Dacă ne ducem spre cel care se îneacă din faţă riscăm să fim prinşi, imobilizaţi şi să ne înecăm, la rândul nostru, odată cu el.
"Persoana aflată în pericol de înec este panicată şi agitată, fapt ce o determină să acţioneze instinctiv, agăţându-se de tot ce întâlneşte în jur. Salvatorul trebuie să facă o paradă şi să-l respingă pe înecat cu forţa şi chiar lovindu-l. Odată ajuns în spate, îl cuprindem cu braţul pe sub axilă şi ne îndreptăm cu ajutorul unui singur braţ până la mal. Desigur, această operaţiune presupune un efort semnificativ. După ce am ajuns în siguranţă pe pământ, putem începe manevrele de resuscitare", a explicat dr. Mihai Polinschi, şeful Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Galaţi.
Minutele vitale
Resuscitarea unei astfel de victime se face ca în orice altă situaţie de stop cardiac. Verificăm dacă victima este conştientă şi dacă reacţionează la stimuli. Dacă nu, o ciupim pentru a-i produce unele reflexe. Astfel, putem să ne dăm seama dacă se află sau nu în comă. Apoi, în cazul în care suntem singuri, trebuie să strigăm după ajutor. Următorii paşi constau în verificarea respiraţiei, prin apropierea urechii de gura victimei, şi a căilor aeriene, pentru a vedea dacă nu sunt înfundate. Dacă observăm apă, întoarcem persoana pe o parte, cu faţa îndreptată în jos, pentru a-i elibera căile respiratorii. Un aspect peste care nu putem trece ţine de verificarea zonei cervicale a coloanei vertebrale, pentru a nu avea de-a face cu o fractură.
"În astfel de situaţii, aplicăm metoda PAS (privim - ascultăm - simţim). Urmează verificarea pulsului, cu două degete, la artera carotidă situată la gât. Toate aceste manevre nu trebuie să dureze mai mult de 30 de secunde. În cazul în care constatăm că victima nu are puls, avem de-a face cu cea mai gravă situaţie.
Primul lucru pe care-l facem este să punem pe cineva să sune la 112. Concomitent, începem masajul cardiac, care constă în mai multe serii de compresiuni toracice, combinate cu respiraţie gură la gură. O serie are 30 de compresiuni efectuate pe mijlocul toracelui, în zona inferioară a sternului. Acestea trebuie făcute cu ambele mâini unite, cu podul palmei lipit de piept. Trebuie să apăsăm între cinci şi şase centimetri pentru a fi eficienţi. Frecvenţa compresiunilor este de 100 pe minut, deci aproape două pe secundă. Seria este urmată de două insuflaţii gură la gură. Cu o mână apucăm bărbia victimei, iar cu cealaltă o ţinem de nas. Astfel, împiedicăm aerul să iasă. Continuăm apoi cu o nouă serie de compresiuni şi iar cu respiraţia gură la gură. Acest ciclu trebuie să continue până când persoana îşi revine sau până la sosirea unui echipaj medical specializat. Pentru că este foarte obositor, este bine să fie cel puţin doi salvatori", a mai spus dr. Polinschi.
Atenţie sporită în cazul copiilor
Un copil se poate îneca fără să atragă prea mult atenţia şi în 25-30 de secunde, chiar şi în apă puţin adâncă, în funcţie de vârsta pe care o are, a precizat medicul specialist pediatru Lois Lee, pentru prevention.com. Supravegherea unui copil înseamnă că adultul trebuie să stea în apă cu copilul, la o distanţă care să-i permită să intervină la nevoie, mai ales când copiii sunt foarte mici. După ce copilul a învăţat să înoate, părinţii au tendinţa să-i lase singuri. Totuşi, trebuie urmăriţi în continuare, chiar dacă au 10 sau 13 ani, pentru că apar situaţii în care aceştia obosesc fără să-şi dea seama sau intră în panică din diverse motive, cum ar fi valurile ceva mai mari. „Nu vă imaginaţi că o să-l auziţi pe copil strigând după ajutor, asta se întâmplă mai degrabă în filme. În viaţa reală, copiii şi adulţii se îneacă de cele mai multe ori rapid şi silenţios”, a avertizat medicul.
Şansele de supravieţuire ţin de viteza de reacţie
În primele cinci minute de la intervenirea stopului cardio-respirator, şansele de revenire sunt de peste 70 la sută. În intervalul cinci - zece minute, apare moartea clinică şi şansele scad la sub cinci la sută. Peste zece minute, vorbim deja de moarte biologică, şansele de revenire fiind aproape nule. Spre deosebire de apele stătătoare, unde şansele de salvare sunt destul de mari, apele curgătoare sunt mult mai periculoase.
În mod paradoxal, persoanele care s-au înecat nu au apă în plămâni. Acestea înghit o mare parte din apă, restul oprindu-se pe traiectul respirator. Statisticile au arătat faptul că aproximativ 90 la sută dintre înecaţi sunt persoane care au ştiut să înoate, unii chiar buni înotători.
