Într-un cartier din Galaţi, încă o groapă extrem de periculoasă pune în pericol viaţa cetăţenilor. Unul dintre cititorii noştri ne-a sesizat că, în Micro 16, mai exact între blocurile B13 şi E8, o groapă ce are diametrul de 1,5 metri şi adâncimea de peste patru metri zace de luni bune neacoperită.
„Cu o zi înainte de alegeri, am făcut o sesizare. Atunci a venit cineva de la Primărie, cred, apoi, Ecosalul şi alţi muncitori au împrejmuit locul cu pricina cu doi stâlpi de protecţie şi bandă avertizoare. De atunci groapa a rămas neacoperită. Cineva care este de mai multă vreme în cartier spune că în locul acestei gropi a fost cândva o fântână”, ne-a transmis un cititor.
Totodată, acesta a precizat că toate gunoaiele sunt aruncate în groapa care este un pericol iminent mai ales pentru cei mici şi pentru vârstnici.