Pensii mici şi foarte mici pentru gălăţeni

Pensii mici şi foarte mici pentru gălăţeni
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Excepţiile, pensii de stat mari sau cele de serviciu, abia adună sub 4.500 de oameni dintr-un total de 144.201 * Cea mai mică pensie din Galaţi este de una de urmaş, de 15 lei, iar cea mai mare - de 13.166 de lei *

Dincolo de nenumăratele discursuri sforăitoare despre îmbunătăţirea calităţii vieţii pensionarilor, dincolo de indexări, măriri, pensia minimă garantată şi altele asemenea, statistic vorbind, gălăţenii au pensii mici şi foarte mici.

Sumele pe care le primesc, unii, după o viaţă de muncă, alţii, potrivit timpului cotizat, ar putea părea hilare, dacă nu ar avea consecinţe dramatice, mai ales în condiţiile scumpirii progresive a traiului. Dar să vedem, efectiv, ce spun cifrele.

Peste 50.000 de oameni primesc sub 500 de lei lunar

Categoria unde se încadrează numărul cel mai semnificativ al  pensionarilor gălăţeni, un total de 40.171, este cea cu pensii cuprinse între 301 şi 500 de lei pe lună. Acestora li se adaugă cei cu pensiile minime garantate, de 300 de lei lunar, adică un număr de 10.931 de persoane.  În total, 51.102 pensionari primesc sub 500 de lei lunar.

Mai există alte 9.110 pensii de sub 300 de lei lunar, dar acestea, potrivit datelor puse la dispoziţie de Casa Judeţeană de Pensii şi alte drepturi de Asigurări Sociale, se adaugă altor drepturi încasate din sistemul public de pensii sau în baza unor legi speciale.

Este şi cazul celor mai mici pensii de urmaş, de 22, respectiv, 15 lei, ai căror titulari beneficiază şi de alte categorii de drepturi. 

Între două ape

În următorul interval de venit, cel între 501 şi 800 de lei lunar, intră alţi 34.836 de pensionari, majoritatea – 33.407 – fiind pensionari de stat. Lor li se adaugă „norocoşii”, pensionarii care au între 801 şi 1.000 de lei pe lună, 19.682 de oameni în total.

Cu alte cuvinte, 44.518 gălăţeni au pensii cuprinse între 501 şi 1.000 de lei lunar. Nici cât să moară de foame, dar insuficient pentru un trai măcar satisfăcător.

Clasa de mijloc

Cei cărora poştaşul, sau cardul bancar, după caz, le aduce lunar o pensie între 1.000 şi 1.500 de lei sunt invidiaţi de restul pensionarilor, cei din categoriile de mai sus, care reprezintă grosul. În realitate însă, venitul acesta abia dacă permite un trai decent, cu plata la timp a utilităţilor, o alimentaţie cât de cât normală şi achitarea, la reţetele compensate, a diferenţei de bani necesari medicamentelor. Cum se descurcă însă pensionarii din categoriile anterioare, este greu de înţeles.

„Boierii” sunt puţini

Peste 1.501 lei, începe „boiereala”, după cum spun, cu obişnuitul lor umor amar, pensionarii săraci. Între suma respectivă şi 2.000 de lei primesc lunar un număr mic de gălăţeni – 3.519.

Iar de aici încolo, în ierarhie, numărul gălăţenilor cu pensii mari scade dramatic: sunt 641 între 2.001 şi 2.500 de lei, 165  între 2.501 şi 3.000 de lei, 87 între 3.001 şi 4.000.

Pensii gigant, între 4.001 şi 5.000 de lei primesc 20 de gălăţeni. Aici însă, precizează CJPAS, este vorba despre situaţii speciale: beneficiarii au realizat stagii de cotizare foarte mari, între 45 şi 52  de ani lucraţi efectiv, din care perioade semnificative au avut funcţii de manageri în societăţi bancare sau companii internaţionale.

Pensionarii de lux

Sume între 5.001 şi 6.000 lei primesc 14 persoane, dintre care 13 au pensii de serviciu. Un număr semnificativ, 40 de oameni, primesc la Galaţi pensii de peste 6.001 lei pe lună, dar este vorba, în toate aceste cazuri, tot de pensii de serviciu.

Dintre acestea, cea mai mare este în cuantum de 13.166 lei lunar.

Pensiile de serviciu sunt primite de magistraţi, parlamentari, funcţionari publici parlamentari, diplomaţi, aviatori, militari şi poliţişti, în baza unor legi speciale.

Citit 1164 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.