Cea mai înaltă STATUIE din judeţul Galați, uitată de autorităţi

Cea mai înaltă STATUIE din judeţul Galați, uitată de autorităţi
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Între localităţile Băneasa şi Roşcani, chiar peste şosea de pădurea rezervaţie naturală Băneasa, se află cea mai înaltă statuie din judeţul Galaţi. Monumentul îl reprezintă pe Ioan Vodă cel Cumplit, a fost realizat de sculptorul gălăţean Gheorghe Turcu şi instalat în 1976, la 402 ani de la moartea viteazului domnitor. Deşi se află pe lista monumentelor de patrimoniu, pentru că face parte din categoria B (de interes local - n.r.), Primăriei Băneasa îi revine sarcina de a întreţine statuia. Puţinii oameni care ajung în zonă pot vedea însă că acest simbol nu s-a aflat pe lista de priorităţi a autorităţilor.

Statuia este amplasată într-un cadru rustic şi pitoresc. Cu toate acestea, plăcile care acopereau cândva soclul monumentului au picat de-a lungul vremii, descoperind vederii tencuiala inestetică. Şi fundaţia pe care a fost aşezat monumentul arată deplorabil, în multe locuri buruienile făcându-şi loc prin crăpăturile care brăzdează cimentul.

George Aurelian Gache, primarul din Băneasa

"Într-adevăr, monumentul nu arată aşa cum ar trebui. Am în vedere să amenajez acolo un mic parc, cu tot ce presupune acest lucru. Am avut deja nişte discuţii în acest sens cu un proiectant. Nu vreau însă să avansez un termen pentru data începerii propriu-zise a lucrărilor", a spus George Aurelian Gache, primarul din Băneasa.

Povestea personajului din spatele statuii

Pădurea Băneasa, locul lângă care se află statuia, este ocrotită de lege, la fel ca bujorul sălbatic. "An de an, în mai, aici are loc Sărbătoarea populară a Bujorului. O legendă a locului susţine că bujorii ar fi ieşit din sângele luptătorilor lui Ion Vodă, în bătălia de la Roşcani, din iunie 1574. Statuia ridicată în amintirea domnitorului marchează nu o victorie, ci o înfrângere", scria jurnalistul Victor Cilincă, într-un articol apărut în numărul din 22 decembrie 2015 al "Vieţii libere".

Irina Maria Manea, doctorand la Facultatea de Istorie Bucureşti, scria, la rândul său, în revista „Historia”: „Cronicarii vremii sale nu au prea multe cuvinte de laudă la adresa lui: era un mercenar egoist, violent, care căsăpea boierii şi preoţii prin fel şi fel de torturi.” Cercetătoarea îi recunoaşte însă şi marile calităţi: „Personajul este însă unul fascinant, poate unic în istoria românească. Manualele de istorie îi dedică rânduri puţine, amintind cu precădere de modul mişelesc în care a fost ucis de turcii care juraseră că îl vor prezenta viu în faţa sultanului Selim, de trădarea pârcălabului de Hotin, Ieremia Golia, sau de faptul că l-a ars de viu pe vlădica Gheorghe, acuzat de sodomie. Domnia sa, scurtă ce-i drept, a avut o semnificaţie mult mai mare în istoria Moldovei. Ioan al III-lea, Ioan Armeanul, Ioan Vodă cel Viteaz sau Ioan Vodă cel Cumplit (1521-1574), cunoscut astfel din pricina politicii de creştere a autorităţii domneşti, a domnit din februarie 1572 până în iunie 1574”.

Cine a fost sculptorul

"Născut la Brăila, sculptorul Gheorghe Turcu, autorul monumentului, poate fi considerat şi gălăţean, din moment ce a fost, în 1970, profesor la Liceul de Artă din Galaţi. Îi datorăm şi o altă sculptură, eclipsată astăzi de restaurantul „Libertatea 2000” şi devenită... loc de legat parâme metalice, „Narcis”, instalată în cadrul Taberei naţionale de sculptură în metal din 1976, ediţie coordonată chiar de artist. În 1980, Gheorghe Turcu s-a stabilit în Germania, iar apoi s-a mutat în Australia", mai arată Victor Cilincă, în articolul menţionat.

Citit 10786 ori Ultima modificare Marți, 20 Septembrie 2016 20:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.