"Cât de curând" ţine, la Galaţi, peste trei ani! Amfiteatrul de lângă Biserica greacă, o capcană jalnică (FOTO)

"Cât de curând" ţine, la Galaţi, peste trei ani! Amfiteatrul de lângă Biserica greacă, o capcană jalnică (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Avem centru, oameni buni? Dacă vrei să te schilodeşti sau eşti un copil neastâmpărat care nu e prea atent la capcane, ai la dispoziţie amfiteatrul din buricul centrului, transformat acum în periferie! Este spaţiul (cică) pietonal din faţa fostului sediu central al Muzeului Judeţean de Istorie şi din coasta Bisericii greceşti cu hramul "Schimbare la faţă"! Şi chiar că m-am schimbat la faţă când, dorind să fac o fotografie care să atragă atenţia asupra degradării fără sfârşit a unui spaţiu ce trebuia să ne adune (chiar au fost câteva concerte în aer liber, după modernizarea piaţetei, în anii de după Revoluţie), iar acum ne goneşte! Pe mine m-a apucat chiar  ameţeala, odată ajuns sus. Acolo, o uşă din gratii, care ar fi trebuit să ne protejeze (îi trebuia doar un lacăt) este acum larg căscată, iar până jos sunt peste doi metri!

Întreg spaţiul piaţetei, gândit într-un oraş care a avut în trecut vreo zece pieţe publice şi acum mai are doar una (lângă Gara CFR, căci nou-inaugurata Piaţă General Berthelot n-a avut succes!), zace de ani şi ani abandonat unei degradări mărunte, fărâmiţându-se încet. Pleaşcă pentru cei care îşi pot parca aici maşinile - şi cele ale secţiei de poliţie de lângă muzeu au loc berechet, dar sunt şi oameni care vin cu treburi în zonă şi parchează tot aici -, dalele au crăpat şi mai mult de când „Viaţa liberă” semnala, în 2013, spargerea pe alocuri a pavajului de către automobilele cu acces dinspre strada Iancu Fotea şi ale celor de serviciu ale Secţiei 1 Poliţie. Atunci, autorităţile promiteau că rapid, mai precis "cât de curând", situaţia se va remedia. Mă mir că nu s-a „remediat” pentru maşini - să le facă adică acces la scuarul-parcare şi dinspre parcarea de pe Domnească...

Acum, serios: există o fântână arteziană (construită mai la începuturi, nu e fastuoasă, ca la Brăila sau Tulcea, ci una de mici dimensiuni, care seamănă cu lucrarea de pe Brăilei a regretatului sculptor Sergiu Dumitrescu, doar că e din marmură neagră) asediată de maşini. Acestea stau precum căruţele acelor straşnici cowboys când îi atacau pe indieni, ori precum Gheorghe Doja la răscoală, înconjurat de care antisăgeată! În apropiere sunt băncuţe încă folosibile, cu lemnul uşor îmbătrânit, sunt copaci, dar tot nu e un peisaj de centru. Spaţiul public ar trebui nu numai modernizat, dar şi promovat prin acţiuni publice care să ne obişnuiască cu el. Poate acţiuni cu copii jucăuşi, care n-ar mai trebui să se tăbârcească tocmai până la Grădina Publică, spectacole de fanfare, de folk...

Dar să citim ce declara purtătorul de cuvânt al Primăriei acum mai bine de trei ani, în iunie 2013: "Într-adevăr, accesul maşinilor acolo se face dinspre strada Maior Iancu Fotea. Acum se fac lucrări la parcarea dinspre fostul sediu al Stării Civile, iar acestea vor înainta spre zona cu pricina şi se va reamenaja. E adevărat că pavajul e degradat, dar nu numai din cauza maşinilor". Era anunţată şi repararea "cât de curând".

Dar şi anul trecut, în iulie, onor Primăria zicea tot aşa! "Conform reprezentanţilor Primăriei, parcul se află pe lista locurilor ce vor fi reabilitate, însă va mai dura până se va ajunge cu lucrările acolo". Uite că n-au ajuns! E greu să faci o autostradă, da´ o străduţă? Ei, măcar "va mai dura" e şi el un termen ceva mai precis...

      

Citit 1593 ori Ultima modificare Joi, 13 Octombrie 2016 17:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.